Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele inspector Cristian Roșu și părintele protopop Vasile Lăiu.

În omilia rostită în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a explicat ce trebuie să înțelegem prin „viața veșnică”:

«Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis» (Ioan 17, 3)

Pasajul evanghelic cuprinde rugăciunea pe care a rostit-o Domnul Hristos către Dumnezeu-Tatăl, înainte de pătimirile Sale, înainte de a se jertfi pentru noi și pentru a noastră mântuire.

Această rugăciune poartă denumirea de «Rugăciunea arhierească», rostită de Hristos ca «Arhiereul Cel veșnic». Este o rugăciune ca un testament, ca un legământ pe care Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, îl încheie cu Dumnezeu-Tatăl pentru noi, oamenii, care suntem răscumpărați prin întruparea Sa, prin răstignirea, prin Învierea și Înălțarea la ceruri.

În această rugăciune, Hristos ne spune că viața veșnică înseamnă să Îl cunoaștem pe Dumnezeul Cel adevărat și pe Iisus Hristos pe care L-a trimis în lume.

Fiecare parte din această rugăciune constituie un text de mare profunzime teologică și duhovnicească.

Când vorbim de viața veșnică, noi înțelegem, în general, ceva foarte abstract, care ține de lumea de dincolo. Înțelegem o realitate despre care am auzit, dar nu avem o înțelegere și o experiență a ei. Avem un licăr de credință, că sufletele celor care pleacă din lumea aceasta vor merge în lumea veșniciei, în lumea lui Dumnezeu, pentru că El este atemporal, este veșnicie.

Părintele Sofronie Saharov ne spune că «veșnicia este însuși Dumnezeu în ființare. Este însuși Dumnezeu cum ni se împărtășește nouă prin energiile necreate, prin harul Său necreat și dumnezeiesc.

Veșnicia nu este numai ceva foarte departe de noi, la care accedem numai odată cu moartea noastră biologică.

Putem trăi veșnicia încă din lumea aceasta, dacă alegem să fim în comuniune cu Dumnezeu, să Îl trăim în viața noastră.

Când ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos trăim veșnicia încă din viața aceasta temporală. Ori de câte ori ne rugăm sau facem o faptă bună, noi gustăm din veșnicie.

Preasfinția Sa a afirmat că viața veșnică este sinonimă cu a-L cunoaște pe Dumnezeu:

Hristos ne spune că adevărata cunoaștere este să avem deja presimțirea în noi a vieții veșnice, părtășia cu Dumnezeu - Care este veșnicie.

În interiorul Liturghiei trăim veșnicia, gustăm din aceasta.

Hristos ne spune că adevărata cunoaștere înseamnă viață, comuniune cu Dumnezeu.

Să Îl cunoaștem pe Dumnezeu înseamnă să intrăm în comuniune cu El.

Cunoașterea nu este un exercițiu cognitiv, mental. În Evanghelie, cunoașterea înseamnă comuniune, iubire, participare la viața celui de lângă noi.

Viața veșnică înseamnă cunoaștere ca participare la viața lui Dumnezeu și împărtășire de cele dumnezeiești.

Toți suntem însetați de cunoaștere. Este o necesitate care face parte din viața noastră. Ca să putem pătrunde în viața cuiva, să îl cunoaștem mai bine și să ne împărtășim din cele tainice ale modului lui de ființare, este nevoie să îl iubim.

Pe măsură ce iubim pe cineva, vom ajunge să îl cunoaștem mai mult. Iubirea și comuniunea sporesc cunoașterea noastră despre cineva. Cu cât iubim mai mult, cu atât îl vom cunoaște mai profund, mai adevărat și mai autentic. La fel este și din punct de vedere spiritual.

Cu cât Îl vom iubi mai mult pe Dumnezeu, cu atât vom ajunge să participăm mai profund la viața Lui, să ne împărtășim de viața cea dumnezeiască, de harul Său – care înseamnă comuniune deplină.

Cunoașterea care este iubire duce la viață.

Cunoașterea care nu este din iubire, ci din trufie, duce la moarte, de aceea Hristos face corelația între cunoaștere și viață.

Adevărata cunoaștere înseamnă comuniune, iubire, să simțim că celălalt ne valorizează prin dragostea pe care ne-o împărtășește, iar noi căpătăm valoare în fața celuilalt prin dragostea pe care i-o împărtășim.

Cunoașterea înseamnă moarte atunci când ea este mândrie, egoism. S-a dovedit, în istoria omenirii, că dacă cunoașterea, indiferent de ce natură este ea, are în spatele ei trufia și mândria omului, aceasta duce la distrugere, la pulverizarea omului.  

Omul care este autosuficient, care crede că le știe pe toate și nu are nevoie să fie povățuit, este un chin pentru cei din jur. Are un comportament care sufocă din punct de vedere spiritual. Nu putem avea nicio cale de comunicare, nicio afinitate, nicio comuniune. Autosuficiența este cunoașterea hrănită din trufie, din orgoliu.

În cunoașterea hrănită din smerenie și din iubire ne simțim foarte liberi, ne simțim împliniți, valorizați, cu un rost în această lume.

În măsura în care suntem în Dumnezeu noi suntem în veșnicie - ne spune Sfântul Sofronie Saharov. Cu cât suntem în Dumnezeu, cu atât veșnicia devine o realitate a vieții noastre.

Hristos vorbește despre viața veșnică, despre cunoaștere și despre adevăr. Omul care Îl cunoaște pe Dumnezeu deja gustă din veșnicie și se află în adevăr. Când stăm în Dumnezeu, când ne străduim să Îl aducem în viața noastră, nu putem decât să fim numai în adevăr și să iubim adevărul.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei Maga, pe seama Parohiei Viișoara, iar la finalul slujbei, l-a instalat în slujirea de paroh, înmânându-i Sfânta Evanghelie, crucea și cheile bisericii parohiale.