Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, miercuri după-amiază, 11 august 2021, Paraclisul Maicii Domnului, la Catedrala Episcopală din Huși.

În cuvântul său, Ierarhul Hușilor a explicat stihul „Bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur!” din slujba Paraclisului Maicii Domnului:

În slujbele Bisericii noastre, Maica Domnului a primit mai multe apelative (numiri), prin care imnografii ne pun la îndemână și ne ajută să înțelegem, atât cât ne este îngăduit nouă, oamenilor, taina Maicii Domnului. De aceea, toate referirile la persoana Maicii Domnului și la rolul ei în iconomia mântuirii neamului omenesc sunt metafore, comparații, care nu pot epuiza în niciun fel această taină a Maicii Domnului.

În slujba Paraclisului, Maica Domnului este numită „sfeșnic de aur”, pentru că trupul ei a fost ca un sfeșnic, care L-a purtat pe Cel Care este Lumina lumii, așa cum Hristos Se numește pe Sine (Ioan 12,8). Și ucenicilor, pe Muntele Taborului, li S-a descoperit ca fiind Lumina ființială. Hristos, spre deosebire de noi, nu numai că posedă lumina, ci este Lumina. La El, lumina nu vine din exterior, ci din interiorul Lui (este ființială).

La Utrenie, Maica Domnului este numită «Maica Luminii» (a lui Hristos). Întruparea lui Hristos din pântecele ei a adus în lumea noastră risipirea întunericului. Hristos – Lumina Cea veșnică, ipostatică (cum este numită în termeni dogmatici), prin Întruparea Sa, nu a stricat pecețile fecioriei.

Maica Domnului a fost fecioară în timpul purtării lui Iisus Hristos în pântecele ei, și a rămas fecioară și după ce L-a zămislit, prin puterea Celui Preaînalt și umbrirea Duhului Sfânt. Acest adevăr dogmatic al fecioriei Maicii Domnului este reprezentat în icoane prin cele trei steluțe - una pe frunte și două pe umerii săi, care semnifică fecioria deplină a Maicii Domnului.

Părinții Bisericii au mai folosit o imagine, tot legată de lumină, pentru a pune în evidență acest adevăr dogmatic al fecioriei Maicii Domnului: așa cum Moise a văzut rugul aprins, care nu se mistuia, tot la fel Maica Domnului este ca un rug, în care a pătruns Hristos – Lumina ipostatică, fără să strice în vreun fel pecețile fecioriei. De aceea, în mai multe reprezentări iconografice din lumea slavă, Maica Domnului este înfățișată sub chipul rugului aprins care nu se mistuie.

Comparația Maicii Domnului cu un „sfeșnic de aur” se poate corela și cu un cuvânt al Domnului Hristos, în care spune că „nimeni nu poate să aprindă o lumânare și să o pună sub obroc”. În mod evident, o lumânare, după ce o aprindem, o vom folosi ca să lumineze și o vom așeza într-un sfeșnic, nu o putem pune sub masă. Ar fi un nonsens.

La fel, Maica Domnului - „sfeșnicul de aur”, prin smerenia, ascultarea și curăția ei desăvârșită, a aprins această Lumină ipostatică în lume, născându-L pe Hristos ca Om. Ipostasul Cuvântului Întrupat este Lumina lumii, așezată în acest „sfeșnic”, pentru a risipi orice fel de întuneric - pe care noi îl aducem în sufletul nostru prin păcat.

Când consimțim să ne îndulcim cu păcatul, mintea noastră nu mai are aceeași claritate, inima își pierde din frumusețea simțirii, sufletul nostru se pătează. Este ca și cum am arunca o murdărie pe o oglindă, și nu ne mai putem vedea în ea.

Dacă vom stărui pe lângă Maica Domnului și îi vom cere să ne dăruiască Lumina, negreșit ne va împlini această dorință. Chiar și numai invocarea numelui Maicii Domnului înseamnă deja lumină.

Părinții Bisericii care au meditat adânc asupra tainei Maicii Domnului, ne spun că toate numirile ei nu sunt simple emisii fonice sau simple titluri acordate Maicii Domnului, ci sunt adevăruri, trăiri și temeiuri de bucurie, de lumină și de multă pace.

Unii Părinți, cu viață îmbunătățită, numai prin simpla rostire a numelui Maicii Domnului începeau să plângă, pentru că sufletul lor se umplea de bucurie și se considerau nevrednici să rostească un nume atât de curat, care poartă în sine foarte multă smerenie șu curăție.

Tot astfel și noi, rostind numele Maicii Domnului, seară de seară, pe tot parcursul acestui Post, nu am făcut altceva decât să chemăm Lumina în viața noastră, cerându-i Maicii Domnului ca Hristos – Lumina Cea veșnică - să Se sălășluiască și în sfeșnicele trupurilor noastre.

Este suficient ca noi să luptăm împotriva păcatului și Dumnezeu, în marea Lui bunătate, văzând lupta noastră, ne dă mângâiere și pace. Să încercăm și noi să o imităm pe Maica Domnului, ca trupul nostru să fie ca un sfeșnic, în care să trăiască în chip viu și real Hristos.

„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. (Matei 5,16)

Viața Maicii Domnului a fost, în integralitatea ei, o bucurie și o slăvire a lui Dumnezeu, pentru că ea însăși, prin rugăciune, s-a umplut de lumină. Lumina bunătății, a dragostei noastre, să fie cea care atrage bucuria slavei lui Dumnezeu.

Să-L avem pe Hristos adâncit în inima noastră, ca să fim, la rândul nostru, atât cât este cu putință, o mică luminiță.