Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a explicat profunzimea momentului întâlnirii cu o persoană dragă, stare pe care a trăit-o şi Dreptul Simeon:

„Sărbătoarea zilei de astăzi are în centrul ei una dintre cele mai deosebite întâlniri: întâlnirea Pruncului Iisus, Dumnezeu-Omul, cu doi oameni care erau bineplăcuţi lui Dumnezeu, Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana.

Fiecare dintre noi am trăit ce înseamnă să întâlneşti pe cineva care, pentru noi, înseamnă foarte mult.

Toate întâlnirile noastre cu cei dragi, cu cei pe care îi iubim, mai ales după o anumită perioadă de timp în care nu am reuşit să ne vedem la modul fizic, sunt o bucurie imensă.

Cum ne comportăm atunci? Îi îmbrăţişăm! Îmbrăţişarea aceasta are valoarea de a spune, cu întreaga noastră fiinţă, că celălalt este vrednic să vină în viaţa noastră.

Când îmbrăţişăm pe cineva pe care îl iubim, am vrea să îl luăm, cu întreaga sa fiinţă, să îl punem în inima noastră.

Intuiesc că ceva asemănător a trăit Dreptul Simeon atunci când L-a primit pe Dumnezeu.

Nu ni se spune că L-a luat el pe Pruncul dumnezeiesc, ci că el L-a primit pe Prunc în braţele sale”.

Ierarhul Huşilor a explicat care erau rânduielile Legii Vechiului Testament în privinţa unui nou-născut şi cum s-a raportat Maica Domnului la toate acestea, precum şi contextul aducerii la Templul din Ierusalim a Pruncului Iisus:

„Evanghelia sărbătorii subliniază motivaţia prezenţei la templu a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Trebuiau să împlinească o prescripţie a Legii mozaice.

Orice femeie care năştea, pentru concepţia vechitestamentară, era considerată impură pentru o perioadă de patruzeci de zile, dacă copilul era băiat. Dacă mama năştea o fetiţă, perioada de impuritate se dubla.

În virtutea acestei prescripţii, Maica Domnului şi Pruncul Iisus se duc la templu.

Desigur că Maica Domnului nu era impură. Ea a născut în chip feciorelnic, în chip curat. Mergea doar să împlinească prescripţia. Iisus a fost evreu şi trebuia să le transmită evreilor că şi El este parte a acestui popor.

De asemenea, mai era prevăzută o prescripţie. Orice prunc de parte bărbătească, conform Legii, trebuia închinat, afierosit Domnului. Toţi evreii aveau această datorie morală, ca primul copilaş de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu. Şi Maica Domnului a împlinit acest lucru întocmai.

Cine dorea să nu lase pruncul lui Dumnezeu, îl răscumpăra, plătind cinci sicli, o monedă de argint, echivalentă a 20 de zile de lucru.

Evanghelia nu ne spune că Maica Domnului ar fi plătit să Îl răscumpere pe Iisus, să Îl ia înapoi, dovadă că Iisus, prin excelenţă, este Cel care se dăruieşte Tatălui Ceresc spre slujire şi spre mântuirea noastră, a oamenilor.

La fel, se cerea ca, după perioada aceasta de impuritate, părinţii copilaşului să aducă, drept dar, fie un miel, dacă erau mai înstăriţi, fie doi porumbei sau două turturele, dacă erau mai săraci. Unul dintre porumbei era dat pentru ardere de tot iar celălalt era dat preotului.

Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Maica Domnului a adus două turturele şi doi porumbei, dovadă că erau săraci. Sfântul Apostol Pavel spune că «Hristos Dumnezeu, bogat fiind, a sărăcit pentru noi, oamenii, ca prin venirea Sa în lume, prin învierea Sa, prin biruinţa asupra morţii, să ne îmbogăţească din punct de vedere spiritual».

După împlinirea prescripţiilor Legii mozaice, sunt întâmpinaţi de Dreptul Simeon şi de Prorociţa Ana. Mai precis, am putea spune că Dumnezeu îi întâmpină pe cei doi bătrâni, care duceau o viaţă foarte frumoasă, sfântă.

Despre Simeon ni se spune că era drept şi temător de Dumnezeu, iar Prorociţa Ana, care avea în jur de 104 ani, stăta tot timpul în Templu, rugându-se şi aducând slavă lui Dumnezeu”.

Totodată, Preasfinţia Sa a explicat atitudinea profetică a Dreptului Simeon:

„Drepul Simeon Îl primeşte în braţe pe Pruncul Iisus, pe Dumnezeu -Omul.

 Mesajul pe care îl putem intui din această atitudine a primirii lui Dumnezeu este faptul că Dreptul Simeon s-a comportat ca un profet.

Profeţii erau cei care recunoşteau lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Aşa s-a întâmplat cu prorocul Moise, cu Ilie şi, dacă facem un salt mai mare în timp, în Noul Testament, la Sfântul Ioan Botezătorul, acesta Îl arată pe Dumnezeu-Omul, pe Iisus Hristos, când se îndrepta spre malul Iordanului. Sfântul Ioan le-a spus celor de faţă: «iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii».

Ne putem întreba, ce profeţie este aceasta, căci a fi profet înseamnă să prezici, din vreme, ceva ce se va întâmpla într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat?

Profeţie nu înseamnă numai lucrul acesta.

Profeţie înseamnă ca în aparenţa anumitor lucruri, în spatele cărora nu ai niciun indiciu că este ceva deosebit, tu să ai această capacitate să spui: «da, aici este Dumnezeu»!

Dreptul Simeon a primit un Prunc, un Copilaş, şi s-a comportat ca un profet. Duhul Sfânt, care era asupra lui, l-a inspirat să spună: «este Mântuirea mea, este Lumina tuturor neamurilor, este Dumnezeu-Omul care a venit în lume ca să izbăvească poporul lui Israel»”.

În încheiere, Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenţi să se străduiască să imite atitudinea Dreptului Simeon, aceea de a sesiza, în cursul vieţii cotidiene, prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu:

„Dumnezeu este, de fapt, Cel care Îl întâmpină pe bătrânul acesta cu viaţă sfântă, iar bătrânul răspunde cu binecuvântare. Noi ştim că Dumnezeu ne binecuvintează. Bătrânul însă Îl binecuvintează pe Pruncul Iisus.

Nu ştim, însă putem să intuim, cu starea inimii noastre, câtă bucurie a fost în viaţa acestui bătrân când L-a primit pe Iisus.

Şi noi, când avem un copilaş în braţe, parcă primim ceva din gingăşia şi nevinovăţia aceluia. Orice fel de întristare sau mâhnire se spulberă.

Câtă grijă avem să ţinem un copilaş în braţele noastre, ca nu cumva să cadă!

Toţi L-am primit pe Dumnezeu în braţele inimilor noastre, în braţele sufletelor noastre. De noi depinde cât de frumos Îl păstrăm, câtă grijă şi delicateţe avem ca să nu cadă, din cauza păcatelor pe care le săvârşim.

Să avem comportamentul Dreptului Simeon!

Să Îl recunoaştem pe Dumnezeu chiar şi acolo unde aparenţele nu ne dau vreun indiciu că este Domnul.

Acesta este meritul Dreptului Simeon, că într-un mic Pruncuşor, el L-a văzut pe Stăpânul său. De aceea spune: «acum slobozeşte-mă», «dezleagă-mă», după sensul cuvântului din limba greacă.

De ce spune astfel? Pentru că el a gândit întreaga sa viaţă ca pe o slujbă adusă lui Dumnezeu.

Câţi dintre noi gândim viaţa noastră ca pe o slujbă pe care să i-o dăm lui Dumnezeu, ca pe un serviciu?

Grija noastră să fie ca nu cumva, din pricina păcatelor noastre, a neglijenţei noastre, a răutăţilor noastre, să Îl scăpăm pe Dumnezeu de pe braţele inimilor noastre, de pe braţele sufletelor noastre"!