Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Vasile Bogdan Luca.

După slujba de sfințire a urmat sfânta Liturghie oficiată în apropierea lăcașului de cult.

În cuvântul de învățătură Părintele Episcop Ignatie a arătat de ce Sfânta Maria Magdalena este numită „întocmai cu Apostolii”:

«Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei» (Ioan 20, 18)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre cinstire pe cea care, în Tradiția Bisericii, a primit un statut de egalitate cu Sfinții Apostoli. Astăzi este pomenirea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai sau egală în cinstire cu Sfinții Apostoli.

Motivul pentru care Biserica i-a acordat o asemenea cinstire rezidă în faptul că Sfânta Mironosiță Maria Magdalena a fost cea care, aidoma Apostolilor a vestit cu putere, cu energie duhovnicească, adevărul Învierii lui Hristos. Mai mult decât atât, Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că dis-de-dimineață Maria Magdalena s-a dus la mormânt împreună cu celelalte femei  mironosițe ca să îndeplinească datina îmbălsămării celor adormiți.

Într-un asemenea context, în drumul ei spre mormântul Învierii Domnului, se trezește în fața veștii că Hristos nu mai este printre cei morți, veste pe care a primit-o de la îngeri, cei care au întrebat-o: „De ce plângi, femeie, pe cine cauți?”. Ea, cu sufletul cernit de durere a spus: „Pe Domnul, pentru că L-au luat din mormânt și nu știu unde L-au pus”. 

În această frământare lăuntrică a Mariei Magdalena, în grădina unde se afla mormântul Învierii, s-a întâlnit cu Iisus fără ca să știe că este Însuși Domnul, L-a confundat cu grădinarul, căruia i-a spus: „Dacă cumva L-ai luat tu pe Domnul, să-mi spui unde L-ai pus și eu mă voi duce și-L voi ridica de acolo, voi avea grijă de El”. Și Domnul i se adresează, strigându-o pe nume „Maria!”. A fost momentul în care ea L-a recunoscut și i-a spus în evreiește „Rabuni!”, adică „Învățătorule!”. 

Din această atitudine a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena reținem preocupare ei arzândă, febrilă, ca nu cumva cineva să-L fi furat pe Domnul și să rămână fără El. Al doilea aspect, la fel de important, este că atunci când a fost strigată pe nume, ea L-a recunoscut de îndată pe Dumnezeu-Omul, pe Iisus Hristos cel Înviat. 

Preasfinția Sa a subliniat ce presupune, în mod concret, a fi al lui Hristos:

A fi apostol al lui Hristos înseamnă această preocupare ca cineva să nu-L fure din inima noastră. Domnul poate fi alungat din inima noastră dacă lăsăm loc păcatului, patimilor și urâțeniei sufletești. Sigur că El rămâne acolo în adâncul nostru, însă nu ni se mai arată cu aceeași evidență ca atunci când ne străduim să fim oameni buni, cu duh de rugăciune, oameni care să avem sufletul plin de dorul după Dumnezeu.

Când locuiesc în noi patimile, atunci Domnul nu mai devine evident pentru noi, nu-L mai simțim, deși El este în adâncul inimii noastre așa cum ne încredințează Părinții Bisericii, cu precădere Sfântul Marcu Ascetul. Prin Taina Sfântului Botez, Hristos Se adâncește în inima noastră și rămâne acolo, însă simțirea Lui, prezența Lui, devin concrete și palpabile doar în momentul în care avem o lucrare lăuntrică de curățire de patimi. 

Această preocupare a Mariei Magdalena, sfânta femeie mironosiță, ca nu cumva cineva să-L fi furat pe Domnul, este cea care ne arată că-L iubea foarte mult pe Hristos. Nu putea să renunțe la El sau cineva să o priveze de prezența și bucuria lui Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. De aceea mărturisește durerea ei, că L-a pierdut pe Domnul și că cineva L-a furat. 

Este ceva similar, dar probabil cu o intensitate mult mai puternică, ca atunci când pierdem pe cineva foarte drag și pe care-l iubim foarte mult, simțim că ceva se golește din sufletul nostru, că ecuația vieții noastre este frântă, incompletă și suferim foarte mult. O asemenea suferință a avut și Maria Magdalena, fiindu-i teamă ca nu cumva cineva să-L fi furat pe Domnul. 

Dacă avem comuniune sfântă, prin rugăciune, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, Îi recunoaștem graiul atunci când ne strigă pe nume.

Nu putem să nu recunoaștem timbrul vocii unui om dacă nu avem un anume grad de familiaritate cu acea persoană. Dacă auzim pe cineva vorbind pentru prima dată, nu ne va spune nimic acel timbru. Dacă omul care ne grăiește este cel pe care-l iubim, timbrul acelei voci are o semnificație aparte pentru viața noastră, este o încântare să-l ascultăm și-l vom recunoaște dintr-un milion de voci. Vom recunoaște glasul celui pe care-l iubim, îl vom identifica cu foarte multă ușurință, datorită dragostei pe care o avem față de acea persoană.

Cred că într-o asemenea stare a fost și Maria Magdalena care, auzindu-și numele din gura lui Hristos, a primit încredințarea lăuntrică că nu mai este grădinarul cu care L-a confundat ci Însuși Domnul, Care i-a vorbit nu atât urechilor cât inimii sale. De aceea i-a adresat, atât de frumos, apelativul „Rabuni!”. 

Pentru mentalitatea vremii respective, acest apelativ era unul de recunoaștere a unui statut special, superior - „Rabuni!” sau „cel care ești învățător”. După această experiență, Maria Magdalena s-a dus și a vestit Învierea Domnului mai întâi ucenicilor care erau în foișor - exceptându-i pe Petru și Ioan care, și ei, au alergat la mormânt într-o competiție duhovnicească, care dintre ei să ajungă primul la mormântul plin de lumina necreată a Învierii lui Hristos.

Ar trebui să ne asumăm și noi acest comportament, această atitudine duhovnicească a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena cea întocmai cu apostolii.

Să avem grijă ca să nu-L pierdem pe Domnul din brațele inimii noastre, din pricina păcatelor pe care le săvârșim. Să avem auzul duhovnicesc fin, să-L recunoaștem pe Domnul când ne vorbește. Să-I știm timbrul vocii Sale ca cel care ne redă, cu adevărat, fiecăruia dintre noi statutul și demnitatea de ființe create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Acestea sunt motivele pentru care Sfânta Maria Magdalena, mironosița cea întocmai cu Apostolii, a primit această cinstire deosebită în Biserica creștină. Inclusiv în arta bisericească sunt foarte multe tablouri care reprezintă acel moment de întâlnire al Sfintei Maria Magdalena cu Hristos Cel înviat, cu Hristos Cel care a biruit definitiv moartea pentru fiecare dintre noi în parte.

Să-i cerem ajutorul Sfintei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, ca și noi să avem grija aceasta să-L păstrăm pe Domnul în „mormântul” sufletului nostru, luminat de botezul pe care l-am primit. Să-I simțim prezența și, desigur, să-I auzim glasul atunci când ne grăiește în mod tainic. 

La finalul slujbei, într-un cadru festiv, Ierarhul Hușilor a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit lucrările desfășurate la biserica din localitatea Rebricea. Tot atunci a fost prezentată și lucrarea „Rebricea, localitate așezată pe Drumul Mare al Iașilor, întemeiată de urmașii eroilor de la Plevna”.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie, însoțit de părintele protopop Adrian Chirvasă și de părintele Vasile Macsim, parohul Parohiei Draxeni, a vizitat stadiul lucrărilor de pictură de la bisericile din localitățile Draxeni Tufești și Bolați.