Din soborul slujitorilor au făcut parte și preoții slujitori ai acestui locaș, Aurel Zlat, Marius Nistor și Sandu Ciobanu.

În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic ce relatează Pilda celor chemați la cină, Ierarhul Hușilor a vorbit despre pretextele invocate de cei care au refuzat invitația, afirmând că există o disproporție între acestea și evenimentul în sine:

«Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!» (Luca 14, 15)

Pericopa evanghelică ne vorbește despre invitația pe care, un om oarecare, a făcut-o, la o cină, și adresată celor care au fost anunțați din timp pentru acest moment.

Din nefericire, fiecare dintre cei poftiți la această masă au invocat niște pretexte derizorii, în comparație cu importanța evenimentului la care ei au fost poftiți.

Unul dintre cei chemați s-a scuzat, spunând că și-a luat țarină și trebuie să o vadă. Celălalt a spus, cu aceeași naturalețe, că și-a cumpărat cinci perechi de boi și se duce să îi probeze. A treia persoană a invocat scuza că și-a luat femeie și nu poate onora acea invitație.

Privite la rigoare, aceste scuze de a nu onora o invitație atât de deosebită, la un eveniment aparte, la care au fost anunțați din timp, par demne de a fi luate în seamă. Nu este nimic nepotrivit să ne bucurăm când ne cumpărăm ceva. Vrem să avem certitudinea că nu am fost înșelați, că nu am fost în eroare.

Toate aceste trei pretexte, în comparație cu invitația deosebită, la cină, sunt însă fără un fundament precis.

Există o disproporție între evenimentul unic la care au fost poftiți, de a fi părtași unei cine anunțate din vreme, și aceste motivații, care la o analiză foarte profundă nu mai stau în picioare.

Primul spune că și-a luat țarină și vrea să o vadă. Acel lot de pământ nu ar fi dispărut dacă acea persoană nu s-ar fi dus exact în acel moment. Nu era ceva atât de stringent, încât să refuze o invitație. Lotul de pământ era al său, nu era pus în pericol, ar fi putut să amâne momentul în care să se ducă să îl vadă.

Motivația este superficială și fragilă, nu stă în picioare.

Cea de-a doua persoană motivează că și-a luat cinci perechi de boi și vrea să îi probeze. Nici acest lucru nu stă în picioare, pentru că, în logica unei achiziții, probăm un lucru înainte de a-l cumpăra.

În mod normal, întâi trebuia să probeze boii, ca să vadă dacă întrunesc condițiile pentru care i-a cumpărat, și apoi urma să facă târgul. Omul din pasajul evanghelic invocă o ordine inversă. Chiar și în acest caz, ar fi putut să amâne momentul de a pune boii la car, ca să vadă dacă sunt buni pentru ce i-a cumpărat. Nu l-ar fi deposedat nimeni de această achiziție, pe care o considera importantă.

Cea de-a treia persoană spune că și-a luat femeie și nu poate veni. Este un lucru nobil să ne căsătorim și să ne bucurăm de viața de familie. Însă și aici lucrurile sunt absolutizate. Cu familia suntem cât Dumnezeu rânduiește. Nu trebuie să o neglijăm, trebuie să îi acordăm importanța cuvenită.

Nu este potrivită interpretarea că femeia ar fi o piedică, un obstacol de a participa la cele duhovnicești. Este în discordanță cu textul Sfintei Scripturi. Nu faptul că și-a luat femeie este un obstacol, ci faptul că a absolutizat această bucurie, ne-trasându-și niște priorități clare. De soția lui se putea bucura o viață întreagă, invitația la cină era unică.

Este exact ca în viața noastră de zi cu zi. Ne poftește cineva la un eveniment important, la masă, la bucurie, și noi îl refuzăm, spunând că rămânem acasă cu soția, cu mașina pe care am luat-o sau cu casa pe care am achiziționat-o. Refuzăm o invitație la un eveniment unic. Ar fi o scuză nedemnă, în comparație cu invitația.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că cina la care ne invită Dumnezeu este Sfânta Liturghie, iar motivele pe care le invocăm pentru a nu participa sunt chiar mai slabe decât cele din pilda rostită de Hristos:

Pretextele invocate de cele trei persoane, la o privire nu prea profundă, pot fi luate în seamă, însă, în comparație cu unicitatea invitației făcute de acest om (care este Dumnezeu) nu mai pot sta în picioare. Este o disproporție.

Din păcate, și noi acționăm ca aceste trei persoane. Dumnezeu ne poftește să cinăm cu El, iar noi invocăm foarte multe pretexte. O facem cu foarte multă degajare și naturalețe, fără niciun fel de mustrare de conștiință.

Motivele noastre sunt mai nesemnificative decât cele din Evanghelie. Spunem că suntem obosiți (dar stăm sâmbătă seara târziu la televizor, pe internet sau pe telefon) și nu ne mai putem trezi.

Spunem că este prea multă înghesuială și că preferăm să mergem când sunt puțini oameni, să avem o relație foarte directă, personală, cu Domnul, și că nu agreăm mulțimea de oameni. Aceste scuze pot fi înțelese în vreme de pandemie, însă ele sunt invocate și în afara contextului pandemic, de către cei care nu vin la Liturghie.

Dumnezeu ne cheamă la cină, iar cina pe care El ne-o oferă fiecăruia dintre noi este Sfânta Liturghie.

Liturghia înseamnă și pregătirea de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, nu numai de a da un pomelnic, a aprinde o lumânare sau a spune o rugăciune pentru problemele noastre personale. Este prea puțin, este ceva incomplet în ceea ce privește venirea noastră la slujbă.

Rostul venirii la Liturghie este să ne întâlnim cu Dumnezeu, nu atât să ne rezolvăm problemele noastre personale, frământările lăuntrice, grijile sau stresul. Sigur că venim și să găsim o soluție pentru acestea în fața Domnului.

Venim la biserică să vedem și să auzim ce vrea să ne spună Domnul nouă, nu ce am vrea noi să Îi spunem Lui.

În biserică venim cu disponibilitatea sufletului nostru de a asculta și de a primi ceea ce vrea Dumnezeu să ne spună prin textele scripturistice, care se citesc, și prin conținutul Liturghiei.

Suntem ochi și urechi să vedem ce cuvânt vrea să ne adreseze Domnul, și acasă să reflectăm asupra aceluia și să îl împlinim în viața noastră.

Preasfinția Sa a insistat asupra realității că nu există motive credibile care să ne facă să refuzăm chemarea lui Dumnezeu:

Ar fi foarte nedemn să invocăm pretexte care nu stau în picioare. De unele nici nu suntem conștienți. Venim la biserică, dar nu cu dorința ca cele două ceasuri, cât stăm la Liturghie, să I le dăruim integral lui Dumnezeu.

Sunt mai multe clipele pe care ni le dăruim nouă: fie suntem cu ochii pe telefon, fie ne uităm în jur, și constatăm că a trecut Liturghia, dar nu am fost atenți, nu am prins ceva din duhul acesteia. Mai mult decât atât, dacă ne lăsăm hipnotizați de momentele de distragere, ne plictisim și credem că slujba durează prea mult și suntem cu ochii pe ceas.

Când avem o asemenea frământare în noi și ne lăsăm prinși de fluxul unor astfel de gânduri, de fapt nu știm de ce venim la Liturghie. Venim să bifăm, să semnăm condica.

La biserică nu ar trebui să venim cu o asemenea stare, ci să ne gândim: „Doamne eu Îți dăruiesc timpul acesta, care, de fapt, este tot al Tău!”.

Timpul este al lui Dumnezeu. Câți dintre noi suntem siguri pe timpul acestei vieți? Observați cu câtă rapiditate dispar oameni de lângă noi. Ieri erau, iar astăzi vorbim, despre ei, la trecut.

Întâlnirile dintre noi sunt unice, întâlnirile cu Dumnezeu sunt unice, nu știm când ne vom mai bucura de acestea.

Fiecare am trăit astfel de experiențe. Un om ne invită să fim părtași unei bucurii din viața lui. Noi gândim și judecăm că nu este atât de esențial, și amânăm. Dacă nu suntem prompți și extrem de atenți, lucrul acesta ne costă foarte mult. Oamenii se pot duce într-o clipită. Atunci facem o rememorare a motivelor pe care le-am invocat și ne dăm seama că ceea ce am invocat era prea puțin important, deși în acea clipă ni se părea esențial.

Să fim foarte atenți la chemările pe care ni le face Dumnezeu! Să nu le ratăm niciodată! Nu știm dacă ne vom mai întâlni cu acestea.

Să cântărim, cu foarte mult discernământ, și să analizăm motivele pe care le invocăm atunci când nu vrem să răspundem unei invitații. Pentru cele spirituale, ale credinței nu există amânare. Sunt numai în favoarea noastră! Să avem această certitudine! Pe  toate celelalte, putem să le mai amânăm.

  La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie i-a colindat pe cei prezenți, îndemnându-i să vestească Nașterea Domnului prin colindele autentice, care vorbesc despre Hristos și venirea Sa în lume.