Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial Huși, părinți stareți din Eparhie, alături de părintele protopop Andrei Mereuță, parohul bisericii.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a atras atenția asupra pericolului formalismului în relația cu Dumnezeu:

«Faceți, deci, roadă vrednică de pocăință și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam» ( Matei 3, 8-9)

Biserica ne pune spre cinstire și prăznuire, în a doua zi după marea sărbătoare a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, pe unul dintre cei mai intransigenți și verticali, din punct de vedere moral, proroci ai Domnului. Astăzi este sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. M-am gândit să zăbovim puțin asupra câtorva cuvinte pe care acesta le-a adresat contemporanilor săi și, implicit, ni le adresează și nouă, celor care ne replicăm ca fiind ucenicii lui Hristos. 

Am extras un verset din cuvântarea pe care Sfântul Ioan Botezătorul a rostit-o pe malul Iordanului și era adresată cu precădere cărturarilor și fariseilor, cei care aveau tendința de a nu trăi credința în Dumnezeu în profunzimea ei, de a nu împlini cele pe care Domnul le-a dăruit tocmai pentru a instaura o formă de comuniune autentică în El. 

Cărturarii și fariseii erau extrem de formaliști. Se opreau întotdeauna la ceea ce noi am numi aspectul epidermatic al credinței. Puneau accent pe ceea ce nu era esențial, pe ceea ce ținea de anumite cutume și nu avea niciun fel de relevanță pentru trăirea profunzimii credinței în Dumnezeu, fapt pentru care Însuși Domnul Hristos a fost extrem de aspru și a avut cuvinte care developau aceste tendințe care mergeau înspre formalism.

Prorocul este cel care totdeauna dezvăluie și împărtășește ceea ce Dumnezeu vrea de la oameni. Acest lucru ar trebui să înțelegem prin termenul de „proroc”, este sensul primar al acestui termen. Nu înseamnă numai cel care face o previziune, care prefigurează ceva sau aduce în atenție un eveniment care se va întâmpla în viitor. Prorocul sau profetul era cel ce avea curajul să rostească adevărul în fața celor ce nu erau dispuși să-l primească sau erau ostili acestuia. Profetul este cel care manifestă o fidelitate de nezdruncinat între ceea ce Dumnezeu îi descoperă și mesajul pe care îl transmite, la rându-i, poporului. 

Un asemenea mesaj a fost adresat cărturarilor și fariseilor, cei care se lăudau că ei sunt urmașii lui Avraam. Avraam este un model al credinței, atât pentru evrei, dar și pentru noi ca și creștini. Cei care citim cu mai multă atenție Sfânta Scriptură vedem încrederea extraordinară pe care a avut-o patriarhul Avraam în Dumnezeu. Cărturarii și fariseii, pentru a-și acoperi lipsa lor de profunzime și de credință, invocau întotdeauna, cu mândrie, drept argument, atunci când intrau într-o anumită polemică cu Domnul Hristos care le scotea la iveală metehnele și faptul că aveau fisuri în trăirea credinței, că „noi suntem urmașii lui Avraam”; cu alte cuvinte „nu ai nicio competență să ne tragi la răspundere și să ne spui că din punct de vedere moral, ceea ce privește conținutul comuniunii noastre cu Dumnezeu, nu este unul așa cum ar trebui să fie”. Și Hristos, așa cum face și Sfântul Ioan Botezătorul, amendează acest formalism. 

Veți spune că poate nu ne privește. Dar dacă vom privi sub lupă sau, ca să folosesc un termen medical, dacă noi ne-am privi la un RMN duhovnicesc, vom vedea foarte multe formalisme pe care noi le absolutizăm și considerăm că acestea țin de esența trăirii credinței noastre. 

Preasfinția Sa a vorbit despre pregătirea pentru participarea la Sfânta Liturghie care ar trebui să implice pregătirea pentru primirea Sfintei Împărtășanii:

Vă dau un singur exemplu, simplu dar nu simplist. Un exemplu pe care-l simțim mult mai apropiat, mai ales noi cei ce suntem astăzi la Sfânta Liturghie. Participăm la Dumnezeiasca Liturghie, dar fără să avem conștiința faptului că este masa lui Dumnezeu pe care El ne-o oferă nouă. Venim la Liturghie și credem că esența constă în simpla noastră participare fizică, poate ne mai alăturăm cu cei de la strană, cântăm, suntem puțin atenți, încercăm să ne rugăm fiecare după putințele noastre, aducem un pomelnic, facem o ofrandă, ceea ce este foarte bine, și credem că am rezolvat sau, într-un fel, ne-am împăcat conștiința că am participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 

Este ceva similar cu faptul de a mă invita dumneavoastră la un prânz, vă pregătiți intens, puneți foarte mult suflet, dragoste - pentru că aceasta este esența întâlnirii între oameni. Dacă nu este dragoste în tot ceea ce facem nu are niciun fel de valoare. Închipuiți-vă cât de greu ar fi să prânziți sau să cinați cu cineva care vă este antipatic. Revenind la această comparație, dumneavoastră mă invitați la o masă, iar eu mă comport ca și cum nu ați fi făcut nimic, nu v-ați străduit să mă primiți cum se cuvine, ca și cum nu ați fi pus dragoste și jertfă în tot ceea ce ține de atitudinea unei gazde care vrea să-și primească oaspetele cum se cuvine. Și eu, în calitate de oaspete, să ignor absolut totul, să primesc mesaje, telefoane, din când în când mai intru într-o conversație, stau de vorbă cu gazda și la un moment dat, instantaneu, spontan, mă ridic și plec. Imaginați-vă o asemenea situație. 

Să știți că lucrurile nu stau foarte departe față de modul în care noi înțelegem participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În sensul că trebuie să înțelegem formalismul și ca un fapt care nu ne ajută și nu ne duce înspre esență. Evităm esența, ignorăm esențialul și de aceea nu suntem oameni profunzi. 

Observați cu foarte mare ușurință că ne pierdem în multe mărunțișuri în viața noastră, depunem efort, energie consumată în lucruri de nimic și esențialul trece pe lângă noi, nu reușim să prindem cu adevărat sensul vieții. Esențialul celor care participă la Sfânta și Liturghie este împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. Toate celelalte sunt importante și ele, dar dacă nu culminează cu împărtășirea, cu faptul de a răspunde la mod concret invitației pe care ne-o face Dumnezeu la Sfânta Liturghie, de a mânca Trupul Lui, de a bea Sângele Lui, de a ne împărtăși cu El, participarea noastră nu a fost una efectivă ci mai mult din pozițiile unui spectator. Dacă această strădanie a noastră nu converge înspre Potir, totul rămâne ceva care ține de exteriorul credinței. 

Noi invocăm foarte multe lucruri pentru a nu ne împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos. Multe pretexte care, în raport cu invitația și profunzimea chemării lui Hristos, se dovedesc a fi atât de nesemnificative. 

Împăratul Hristos ne invită prin gura preotului, când spune „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”. Sau, în rugăciunea pe care o citește preotul sau episcopul înainte de împărtășirea clericilor se spune: „Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, din sfânt lăcașul tău...” și spre finalul ei, îi cerem lui Dumnezeu, ca noi, slujitorii Bisericii, să dăm împărtășania, să distribuim împărtășania la tot poporul. Nu spune să o facem selectiv, ca pentru cineva anume. Sigur că acest lucru nu înseamnă că ne apropiem de Potir fără o anumită pregătire. Dar motivele pe care noi le invocăm nu țin în fața lui Hristos. Țin mai mult de chestiuni exterioare și foarte formale. 

Părintele Episcop Ignatie a explicat cât și cum trebuie să postească cei care se pregătesc pentru Sfânta Împărtășanie:

De pildă, unii nu se împărtășesc în aceste zile de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează, sunt zile consecutive de sărbătoare, pentru că mănâncă de frupt. Cine postește cele 40 de zile premergătoare zilei Crăciunului, nu mai trebuie să postească în ziua de Crăciun. Noi preoții, episcopii credeți că în ziua de Crăciun postim și nu mâncăm de frupt pentru a sluji Liturghia? Nu mai credeți în ceea ce vă spun unii că „noi suntem preoți, episcopi și că suntem undeva deasupra dumneavoastră”. E o minciună. Suntem, cu adevărat, să spunem, într-o anumită poziție față de dumneavoastră doar dacă avem conștiința slujirii noastre, dacă lucrăm în chip viu cu harul lui Dumnezeu. Numai statutul de preot sau de episcop nu ne plasează într-o zonă de superioritate față de dumneavoastră. 

Revenind, dacă noi postim Posturile de peste an, toate zilele rânduite, putem să ne împărtășim în zilele de sărbătoare chiar dacă mâncăm de frupt. Mai mult decât atât, canoanele sunt un set de reguli care normează viața Bisericii. Așa cum există reguli de circulație există și reguli pentru viața bisericească. Și aceste reguli sau norme sunt cuprinse în anumite canoane ale Bisericii noastre. Canoanele interzic ca în zilele de sărbătoare, în marile sărbători , să mănânci de post. La fel este interzisă îngenuncherea în această perioadă de la Crăciun până la Bobotează pentru că sunt zile de bucurie. 

Postirea implică pocăința, starea aceasta de cernire a sufletului în care conștientizezi că ai multe hibe și trebuie să le rezolvi. Sărbătorile sunt zile de bucurie nu numai pentru suflet ci și pentru trup - dar nu pentru dezmăț. Norma este cumpătarea, echilibrul în toate. Însă niciodată nu va fi invocat motivul că ai mâncat de frupt pentru a nu te împărtăși. 

Cei care postiți posturile de peste an nu mai este nevoie, atunci când vă spovediți și vă pregătiți pentru împărtășanie, să postiți trei zile înainte. Cele trei zile de dinainte sunt pentru cei care nu postesc deloc - e un minim de pregătire. Pentru noi și dumneavoastră, cei ce postiți toate posturile, miercurile și vinerile, zilele rânduite, nu este nevoie de post suplimentar. Noi nu avem voie să postim după capul nostru. Toate sunt rânduite de Biserică. Postul nu are o dimensiune individuală ci una comunitară. Postește întreaga Biserică și de aceea înainte de marile sărbători avem anumite zile rânduite: 40 de zile, 14 zile sau mai puține zile, cum este cazul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. 

La fel, unii spun că nu sunt vrednici să se împărtășească. Dar cine este vrednic să se împărtășească? Este important să ne pregătim, și în primul rând conștiința este cea la care trebuie să fim cu maximă atenție. Dar oricât ne-am pregăti, cine poate spune că suntem vrednici să ne împărtășim? Adică măsurăm vrednicia de multe ori în funcție de anumite norme pe care noi ni le-am făcut: dacă am postit, dacă am făcut un pic de milostenie, am încercat să fim oameni buni, am venit la biserică în mod regulat, și apoi credem că suntem vrednici de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Este o minciună. 

De fapt, nici nu ar trebui să te apropii în felul acesta, dacă tu gândești că ești vrednic să te împărtășești pentru că ai urmat anumiți pași. Dimpotrivă, omul care postește și înțelege rostul postului și viața duhovnicească are o stare de smerenie extraordinară față de Potir. Vine la Potir având această convingere și conștiință că nu el își dă vrednicia ci Hristos îi dă vrednicia de a se împărtăși cu Trupul și Sângele Lui. Așa cum spunem noi în rugăciunea dinainte de împărtășanie; „Învrednicește-mă, Doamne, Tu, ca eu să mă împărtășesc cu Trupul și cu Sângele Domnului”. Nu spunem: „Doamne, sunt vrednic, pot să mă apropii de Potir, te rog frumos, vino și intră în viața mea prin împărtășanie.” Nimic din toate acestea. Nevrednicia care ne apropie de Hristos este autentică. Nevrednicia care ne îndepărtează de Hristos nu este una duhovnicească. 

Liturghia nu este numai pentru preot, ci pentru întreaga Biserică - și pentru preot și pentru credincioși. Închipuiți-vă o Liturghie unde nu se împărtășește nimeni. Hristos Se jertfește tocmai ca să împărtășim poporul, nu să ameliorăm, să căutăm o stare de liniște sufletească. Sigur este important acest lucru, dar noi participăm la Liturghie ca la o masă duhovnicească, masa lui Dumnezeu la care ne invită să mâncăm Trupul și Sângele Lui. 

Suntem foarte formali. Și formalismul este cel care ucide credința. Observați cum unii se spovedesc de Paști, o dată-n an, și zic că așa e obiceiul. Dar de ce te spovedești, ce înseamnă spovedania pentru tine, care este sensul spovedaniei sau de ce te împărtășești? Spunem că așa e obiceiul, că așa am învățat din moși strămoși. Este exact profilul pe care-l identificăm la cărturarii și la fariseii care intrau în conflict cu Domnul Hristos și cu Sfântul Ioan Botezătorul. La fel, ne botezăm copiii dar nu știm ce se întâmplă în Taina Sfântului Botez, accentul fiind pus pe petrecerea de după. Nunta la fel. Când se planifică o cununie, de preot și de rânduiala Bisericii se ține cont în ultimul rând. Când de fapt, evenimentul, esența este sfânta slujbă, și toate ar trebui să graviteze în jurul ei. 

Să fim foarte atenți să căutăm esențialul în viața credinței. Dacă venim la Sfânta și Liturghie, și nu ne împărtășim pentru că am fost delăsători, să avem o durere în inimă și să spunem: „Doamne, iartă-mă; Tu m-ai chemat să mă împărtășesc cu Trupul și cu Sângele Tău dar eu refuz invitația ta, îmi pare rău.” Și dacă aveți o astfel de părere de rău, deja începeți să vă angajați pe drumul acesta de a conștientiza că Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este masa Domnului, Cel care ne oferă Trupul și Sângele Lui spre luminarea noastră, spre liniștea noastră, spre bucuria noastră și, desigur, spre îndumnezeirea noastră. 

La finalul Sfintei Liturghii, într-un cadru festiv, Ierarhul Hușilor i-a hirotesit întru iconom stavrofor pe preoții Răzvan Acostioaiei, de la Parohia „Sfântul Dumitru” din municipiul Bârlad, și Octavian Simion, preot misionar în cadrul Protopopiatului Bârlad, în semn de apreciere a coordonării activităților cu tinerii din cuprinsul Protopopiatului Bârlad.