La eveniment au participat Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, alături de copiii care alcătuiesc grupul psaltic junior, dirijați de părintele Vlăduț Cosmin Mironescu, Corala „Fantasia” din Vaslui, dirijată de profesorul Vasile Negură, solista Tatiana Drăgan, și Grupul coral „Giocoso”, dirijat de Ionuț Ciobotaru.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre rolul colindelor de a ni-l face prezent pe Domnul Hristos în inimi, și a explicat semnificația termenului „ler”:

Unul dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii noastre, Mitropolitul Bartolomeu Anania, consemnează la un moment dat, în „Memoriile” sale, bucuria de nedescris pe care a trăit-o în anul 1943 în Penitenciarul din București. Șeful acelei închisori i-a cerut mitropolitului Bartolomeu Anania care pe vremea respectivă era diacon, să țină slujba de Crăciun pentru toți deținuții – un fapt inedit pentru infernul carceral din acea perioadă, când cu precădere, de marile sărbători, toți creștinii încarcerați erau batjocoriți, și erau batjocorite simbolurile creștinilor. Și a rămas în mintea Mitropolitului  Bartolomeu acel Crăciun al anului 1943, anume, că a avut una din cele mai frumoase tresăriri de suflet și un Crăciun cum nu l-a mai trăit niciodată. 

Așa îmi doresc și eu și așa ne dorim cu toții ca de sărbători să avem această tresărire de suflet, să simțim în inima noastră prezența lui Hristos.

Anii trecuți v-am explicat de unde vine acest refren atât de prezent în colindele noastre românești, „leru-i ler”. Cercetătorii sunt cei ce au ajuns la concluzia că acest fenomen cunoscut sub numele de rotacism , adică litera „l” între două vocale s-a transformat în litera „r” și așa a ajuns „aleluia” să fie cântat în colindele noastre „hareruia” și de aici, forma cea mai prescurtată „leru-i ler”. 

„Aliluia” sau „aleluia” înseamnă „lăudați pe Domnul”. Este un cântec de bucurie, un cântec de laudă, pentru că prezența lui Dumnezeu este în inima omului. În Cartea Apocalipsei capitolul XIX ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul că a auzit și a văzut, în vedenie, un glas ca un vuiet de apă și un sunet ca niște tunete ale tuturor celor ce erau în jurul Mielului înjunghiat și cântau cu bucurie „Aliluia” pentru că era nunta Mielului, adică a lui Hristos, și ospățul și mireasa - adică Biserica, era pregătită.

Așa cred că ar trebui să trăim și noi Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu bucuria simțirii prezenței Lui în inima noastră. Câteodată ne lăsăm captivați de ceea ce ține de exteriorul acestor sărbători minunate și poate nu reușim să simțim în inima noastră prezența lui Hristos, cea care dă cu adevărat bucurie omului. 

Să ne ajute Domnul să simțim această bucurie a Lui în inima noastră, să avem acea tresărire de suflet și să spunem de la an la an „Crăciunul acesta a fost unul cu Hristos”, cu prezența lui în viața noastră.

De asemenea, un cercetător, în urma unor analize foarte asidue, a descoperit că anul acesta se împlinesc 210 ani de la prima ediție scrisă a unui volum de colinde. În anul 1815, la Pesta, astăzi Budapesta, a fost publicat un volum de colinde de către un cântăreț, un cantor, bănățean, Ioan Tincovici. Și este pentru prima dată unde s-a tipărit colinda „O, ce veste minunată!”. M-aș bucura să auzim mai des colinda aceasta atât de frumoasă. Această constatare vine în urma faptului că la reședința episcopală am primit peste o mie de colindători. Dintre toate cetele, doar una sau două au cântat acest colind foarte frumos, „O, ce veste minunată!”, care, așa cum v-am spus, a fost tipărită pentru prima dată acum 210 ani, cu câțiva ani buni înaintea antologiei de colinde publicată de Anton Pann.

Le mulțumesc tuturor corurilor care ne-au colindat atât de frumos, au făcut posibil să simțim prezența lui Hristos în inima noastră. 

Ierarhul Hușilor i-a răsplătit, apoi, cu daruri pe toți colindătorii.