În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 18 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Docăneasa, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, Ierarhul Hușilor l-a hirotonit și instalat pe noul paroh al acestei comunități.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a explicat motivul pentru care este prezentată genealogia Mântuitorului:

«O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da. Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. Şi va judeca nu după înfăţişarea cea din afară şi nici nu va da hotărârea Sa după cele ce se zvonesc» (Isaia 11, 1-3)

Din punct de vedere liturgic, duminica aceasta este dedicată tuturor persoanelor care fac parte din genealogia după trup a Domnului Hristos. Evanghelia ne aduce în atenție, enumerând, anumite nume vechi-testamentare, care se regăsesc în spița neamului lui Hristos.

Această genealogie se încheie, conform textului din Evanghelia după Matei (1, 17), în felul următor: «Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri».

Dintre toate numele înșirate pe parcursul acestei genealogii, în finalul ei sunt menționate doar două: Avraam și David. De ce Sfântul Evanghelist Luca a considerat să sintetizeze această mulțime de nume, oprindu-se doar la acestea două?

Numele patriarhului Avraam și al regelui David ne ajută să înțelegem, pe cât ne stă nouă în putință, persoana divino-umană (dumnezeiască și omenească) a lui Iisus Hristos, Cel care Se întrupează din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt și umbrirea Tatălui Ceresc.

Prima persoană amintită, Avraam, este modelul de credință – așa îl numește și Sfântul Apostol Pavel. Dacă vom cerceta mai în profunzime viața acestui patriarh, vom descoperi faptul că, la un moment dat, el a avut o întâlnire memorabilă, cu o semnificație deosebită, din punct de vedere teologic și duhovnicesc.

Cartea Facerii (14, 17-19) ne spune următoarele lucruri, despre această întâlnire: «Și când se întorcea Avraam, după înfrângerea lui Kedarlaomer și a regilor uniți cu acela, i-a ieșit înainte regele Sodomei în valea Șave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. Iar Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine și vin. Melchisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Și a binecuvântat Melchisedec pe Avraam și a zis: „Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului și al pământului. Și binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmașii tăi în mâinile tale!” Și Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială din toate».

În Epistola către Evrei, Sfântul Apostol Pavel ne spune că Melchisedec este cel care nu are început și nici sfârșit, este simbolul preoției lui Dumnezeu. De aceea Avraam i-a acordat o importanță deosebită, dându-i zeciuială. El a fost binecuvântat de Melchisedec, care era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.

Corelația dintre Avraam și Melchisedec ne vorbește despre faptul că Hristos este, prin excelență, Arhiereul (preotul, slujitorul) nostru, al fiecăruia. Prin urmare, persoana dumnezeiască și omenească a lui Iisus Hristos este cea care, prin întrupare, devine marele Arhiereu (preot) al întregii umanități.

Cea de-a doua persoană, regele David, este amintită nu numai pentru că Hristos era din neamul lui David, ci și pentru faptul că el a fost rege. La fel, Hristos este Împăratul nostru, plin de noblețe, de autoritate duhovnicească asupra umanității pe care Și-a asumat-o, întrupându-Se din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

În plan iconografic, pe pereții exteriori ai mănăstirilor din Bucovina sau din sudul țării (Mănăstirea Cozia), această genealogie este reprezentată ca un arbore, care are o tulpină la capătul căreia este Iesei, în șezut, sau, în alte reprezentări iconografice, adormit. Prin urmare, Iesei, tatăl lui David, face trimitere la regalitate, demnitate și noblețe.

Acest arbore are mai multe ramuri, iar aceste ramuri sunt toate persoanele care au fost citite în Evanghelie.

Fragmentul evanghelic are o importanță deosebită, pentru că ne vorbește despre identitatea lui Hristos. Hristos nu a fost doar un simplu Om, ci și Dumnezeu – Dumnezeu-Fiul, întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, coborât în această lume din dragoste desăvârșită pentru noi, oamenii.

Dumnezeu-Tatăl a făcut umanității cel mai frumos dar, trimițându-L pe Fiul Său în lume, să Se întrupeze, pentru ca, mai apoi, să Se jertfească, din dragoste pentru noi, să biruiască moartea și să Se înalțe la Ceruri, cu umanitatea noastră îndumnezeită, plină de lumina cea necreată a lui Dumnezeu, pe care a așezat-o de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

Această pericopă evanghelică nu este numai o simplă înșiruire de nume, pe care noi nu le mai înțelegem acum, pentru că nu suntem suficient de familiarizați cu textul Sfintei Scripturi. Dacă am citi Sfânta Scriptură, am ști foarte precis ce semnificație au, în istoria mântuirii neamului omenesc, toate aceste nume, menționate de Sfântul Evanghelist Matei.

Avraam, cel care s-a întâlnit cu Melchisedec, este simbolul preoției, al slujirii. Iar Hristos este marele Arhiereu, Preotul prin excelență, slujitorul întregii umanități. El este Cel care Se jertfește pentru noi, așa cum preotul (arhiereul), prin slujirea Sfintei Liturghii, nu face altceva decât să-L slujească pe Cel care Se jertfește, în chip nesângeros, pe masa altarului.

David este rege, iar când noi rostim acest cuvânt ne gândim la tot ceea ce este mai frumos – demnitate, noblețe și, mai ales, putere - însă nu putere ca cea din lumea aceasta, ci puterea și autoritatea spirituală pe care o are Hristos asupra noastră.

Mesajul acestei pericope evanghelice este ca noi să ne străduim să Îl cunoaștem cât mai profund pe Hristos, în intimitatea inimii noastre, și să Îl înțelegem așa cum este – Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Aceasta este identitatea Lui.

Nu putem să Îl transformăm pe Hristos nici într-un mare înțelept al lumii, într-un om extrem de special, cu calități taumaturgice, desprinzându-L de dumnezeire, dar nici nu-L putem vedea exclusiv Dumnezeu, pentru că El S-a întrupat, prin puterea Duhului Sfânt și umbrirea Tatălui Ceresc, S-a zămislit în pântecele Fecioarei și S-a născut în această lume.

Preasfinția Sa a vorbit despre modul în care ne afirmăm propria identitate și despre cum o apărăm pe a celor care sunt importanți pentru noi:

Fiecăruia dintre noi ne place să fim cunoscuți și înțeleși exact cum suntem noi, nu ne convine când cineva ne distorsionează sau ne murdărește identitatea sau are o vedere strâmbă asupra persoanei noastre.

Nu ne place să ni se pună pe umeri realități care nu ne aparțin și nu țin de constituția ființei noastre. În momentul în care cineva nu ne înțelege exact așa cum suntem noi, ripostăm, ne apărăm, spunându-i acelei persoane: „Eu nu sunt așa. Tu nu mă înțelegi. Modul cum mă privești este unul total greșit și în disonanță față de cum sunt eu”.

Există, mai ales în lumea de astăzi, o luptă pentru afirmarea identității. Fiecare caută să-și afirme identitatea și să o livreze la modul cât mai fidel, este o strădanie de a fi înțeleși de către cei din jur.

Transpunând aceste lucruri în plan duhovnicesc, la fel ar trebui să ne raportăm și la Hristos – să-I înțelegem identitatea, să ne-o asumăm și să o apărăm.

Când iubim pe cineva în mod deosebit și vedem că cineva îl batjocorește, îl calomniază, îi desfigurează imaginea (identitatea), îl apărăm, și o facem în mod firesc, fără să ne împingă cineva din spate sau să fim consiliați, în mod special, în acest sens.

Dragostea este cea care ne dă imboldul lăuntric de a apăra identitatea celui pe care îl iubim, așa cum ne apărăm propria noastră identitate. Dacă noi L-am iubi pe Hristos și L-am cunoaște, așa cum ni Se descoperă în Evanghelie și cum Îl descoperim în Liturghie, atunci ne-am asuma identitatea pe care El o are, oricât ar încerca ideologiile de astăzi să modifice sau să strâmbe identitatea Lui.

Să ne pregătim așa cum se cuvine, să ne deschidem inima, ca să intre Hristos, să simțim că El este Cel care ne colindă pe noi. Hristos a venit în această lume ca să ne colinde, și noi, primindu-L în inima noastră, Îl colindăm, la rându-ne, vestindu-L.

Să luăm aminte la cele două personaje amintite – Avraam, modelul credinței, și David, simbolul regalității. Să avem și noi un comportament de rege, din punct de vedere spiritual. Să nu fim ca sclavii, lăsându-ne cotropiți de patimi.

În cadrul Sfintei liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Virgil Vulpe, pe seama parohiei Docăneasa, iar la final, înmânându-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, l-a instalat ca paroh al acestei comunități.

Ultimele articole