Marți, 29 august 2023, de Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ioan” din municipiul Vaslui, cu prilejul hramului sfântului locaș.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții parohi Florin Brânză și Constantin Mogoș.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre modul cum formalismul înăbușă credința:

«Faceți deci roadă, vrednică de pocăință, și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc» (Matei 3, 8-10)

Sărbătoarea de astăzi, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, constituie un bun prilej de a reflecta asupra personalității acestui mare profet, mare nevoitor și mare iubitor de Hristos.

Sfântul Evanghelist Matei consemnează cuvintele pe care Sfântul Ioan Botezătorul le-a rostit celor care îl urmau, celor care vedeau în el lucrarea sfântă a lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Botezătorul se bucura, în conștiința celor care se intersectau cu el, de un prestigiu spiritual aparte. Unii l-au întrebat dacă nu cumva el este Hristos, atât de multă încredere și dragoste aveau față de Înaintemergătorul Domnului.

Din versetele citate mai sus reiese, cu maximă claritate și pregnanță, că Sfântul Ioan Botezătorul amendează drastic formalismul. Mulți dintre contemporanii săi invocau drept motiv pentru a-și susține statutul lor special spiritual, faptul că sunt descendenți din Patriarhul Avraam. Era un simplu enunț cu care se lăudau unii dintre ei, crezând că, invocând această descendență din unul dintre cei mai deosebiți și credincioși patriarhi ai Vechiului Testament, era suficient ca să fie apreciați pentru credința lor.

Sfântul Ioan Botezătorul le spune, în maniera-i caracteristică – una foarte aspră, așa cum i-a fost și viața –, că nu ajută la nimic să afirmi descendența din Patriarhul Avraam, dacă nu trăiești credința la modul concret, și din aceasta să se vadă roadele ei.

De aceea, le-a spus: „Vă amăgiți (vă înșelați, sau, cum am spune noi, într-o exprimare mai populară: „vă îmbătați cu apă rece”), crezând că, dacă invocați un nume de referință din istoria biblică, în felul acesta v-ați asigurat un statut spiritual aparte!”.

Sfântul Ioan Botezătorul le spune că Dumnezeu are putința să facă din orice piatră un fiu al lui Avraam. Prim urmare, „Nu vă mai lăudați! Nu mai fiți formaliști! Nu mai invocați acest nume, pe care voi nu-l cinstiți la modul concret în viața voastră, căci nu se văd roadele de schimbare!”.

Cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul, în care este amendat aspru formalismul, ni se adresează și nouă. Sunt nenumărate situații în care, dacă suntem întrebați de ce venim la Liturghie, de ce ne spovedim sau de ce ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, răspunsul invariabil este acesta: „Pentru că așa am moștenit de la înaintașii noștri!”, fără să oferim o explicație mai adecvată, cuiva care nu este familiarizat cu viața de credință a Bisericii.

Dacă ne întreabă cineva: „De ce este esențial să participi la Liturghie?”, răspunsurile noastre sunt, în mare parte, situate în zona aceasta: „E bine, mă rog, mă simt liniștit”, fără să dăm un răspuns care să izvorască dintr-o experiență conștientă și responsabilă a credinței noastre.

Venim la Liturghie ca să ne întâlnim cu Hristos și să ne hrănim cu Trupul și Sângele Lui. Nu este suficient numai să fim prezenți, să dăm un pomelnic sau o prescură – deși toate acestea au importanța lor și fac parte din modul nostru de a ne trăi credința și de a-L sluji pe Dumnezeu.

Dacă vom rămâne numai la a fi prezenți în biserică și a da un pomelnic sau o prescură, fără să ne problematizăm și să ne gândim că, de fapt, rostul prezenței noastre este să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, credința noastră nu capătă consistența și profunzimea pe care ar trebui să o aibă.

Sunt atâtea superstiții cărora le-am dat valențe de credință, și nu renunțăm la ele, iar dacă preotul sau episcopul ne spun că ceva anume nu este esențial, ci ține de o superstiție, ne supărăm și credem că preotul sau episcopul nu ne lasă să ne desfășurăm în trăirea credinței, în modul în care noi o înțelegem – eronat și superstițios.

Ierarhul Hușilor a dat exemplu de mai multe atitudini superstițioase, despre care a afirmat că subminează credința:

Superstițiile subminează credința. Sunt atât de multe superstiții legate de momentul înmormântării, de slujba Nunții sau de Taina Botezului, scăpându-ne din vedere esențialul.

De exemplu, când vine cineva să planifice un Botez, îl întreabă pe preot câteva lucruri: cât costă – de parcă preotul ar fi un fel de „șperțar”, care doar ia taxe pentru slujbe –, sau la câte zile se spală copilul de Mir și unde se aruncă acea apă – este o superstiție, nu ceva esențial –, sau dacă trebuie să-i taie copilului moțul la un anumit număr de zile.

De fapt, ar trebui să întrebăm preotul altceva: ce înseamnă Botezul, de ce ne botezăm, ce se întâmplă cu copilul pe care îl botezăm. Sunt foarte puțini cei care pun accentul pe asemenea preocupări. Le revine slujitorilor – preoți sau episcopi – datoria de a suplini aceste lacune de înțelegere a credinței, prin cateheze (explicații).

De aceea, i-am rugat pe preoții din Episcopia noastră ca, atunci când planifică un Botez sau Taina Nunții, să-i cheme pe părinții și nașii copilașului, pe tinerii care urmează să fie miri împreună cu nașii lor, la o întâlnire prealabilă, la o cateheză, în care să li se explice ce înseamnă Taina Botezului sau Taina Cununiei, pentru ca, în acest fel, participând la Taina Botezului sau a Cununiei, să o înțeleagă altfel.

Iar aceștia vor putea apoi să le spună și altora, când se întâlnesc și discută despre Taina Botezului sau a Cununiei – vor putea da o mărturie înțeleaptă despre ce înseamnă aceste Taine ale Bisericii.

După cum am observat cu toții, în preajma marilor sărbători, sunt diferiți jurnaliști, care fac anumite anchete, și pun întrebări: „Ce sărbătorim noi de Paști sau de Crăciun?”. Cele mai multe răspunsuri sunt în jurul a două idei: Paștile înseamnă că tăiem mielul și mâncăm miel, iar Crăciunul înseamnă că tăiem porcul și că facem pomul de Crăciun.

Sigur că nu sunt vinovați oamenii, ci slujitorii Bisericii, pentru că nu le spun ce înseamnă aceste sărbători, iar ei se opresc la tot ce ține de zona tradițiilor și a unei formalități, încât mulți sunt preocupați și stresați, când vin Paștile, să-și găsească mielul pe care să-l poată pună în cuptor, iar de Crăciun, porcul sau pomul din piață, fără să se gândească: „Ce ar trebui să fac eu, ca să înviez și să fiu părtaș acestei sărbători de lumină a Învierii Domnului Hristos? Ce ar trebui să fac eu, ca să înviez cu Hristos, așa cum spun slujbele?” sau de Crăciun: „Ce ar trebui să fac, ca să-L nasc și eu pe Hristos, în chip spiritual – așa cum ne spun Părinții Bisericii (Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Simeon Noul Teolog) – să-L nască sufletul nostru, ca o fecioară, pe Iisus, în Betleemul sufletului nostru?”. Câți sunt preocupați de acestea?

Toată energia se consumă în jurul cumpărăturilor – supermarket-urile și mall-urile sunt pline de oameni în preajma sărbătorilor. Sigur că și partea gastronomică este importantă, dar nu este unica, în jurul căreia noi să stăm și să pierdem foarte multă energie.

Sunt foarte multe astfel de exemple, din care reiese faptul că noi suntem formaliști, nu prindem esența credinței noastre.

Sau, atunci când venim la împărtășit, dacă cumva cineva trece în fața noastră sau ne calcă puțin pe picior, ne supărăm groaznic și îi facem o morală, spunându-i: „De ce te bagi în fața mea? Ești la biserică. Stai la rând.”. Dar uităm că și noi suntem în biserică, și nu se cuvine să vorbim în felul acesta, ci să avem răbdare și să-l înțelegem pe cel care poate a greșit, așezându-se în fața noastră – poate nu știe cum e rânduiala în biserică. Noi, cei care venim mai des la biserică, trebuie să avem răbdare, să-i explicăm, și să fim un exemplu de răbdare și de bună-cuviință.

Sau, dacă o persoană vine la împărtășit și nu are batic pe cap, cineva îi trage morală, când, de fapt, ar trebui să o atenționăm pe acea persoană, să conștientizeze de ce vine la Împărtășanie, Cine e în Împărtășanie, cum trebuie să-L primim noi pe Hristos, ce stare trebuie să avem atunci când ne apropiem de Potir. Sigur că și celelalte sunt foarte importante, și modul cum ne îmbrăcăm – nu putem veni la biserică ca la piață sau ca la plajă – dar să nu rămânem la acestea, ci să fim atenți la esență.

Când ne apropiem de Potir, să ne gândim: „Doamne, eu sunt un om păcătos. Nu am smerenia și dragostea pe care Tu le ai, și vreau să mă împărtășesc cu Tine, ca să le primesc, să-mi dăruiești Tu și smerenie, și credință, și pace, și bucurie, și curaj atunci când este nevoie.” – dar toate să poarte în sine noblețe, eleganță, bunul simț.

Dumnezeu nu ne cere să fim nesimțiți, chiar și atunci când avem dreptate, ci ne cere să fim fermi – să spunem, cu eleganța necesară, ceea ce avem de spus. Dar toate trebuie gândite înspre a înțelege profunzimea credinței noastre.

Ne putem da seama că cineva înțelege ce înseamnă venirea la Liturghie, atunci când vine de la începutul slujbei. Sunt puțini cei care spun: „Vin de la început, pentru că îl aud pe preot spunând – «Binecuvântată este Împărăția Tatălui, și a Fiului și a Sfântului Duh», iar eu vreau să prind proclamarea Împărăției lui Dumnezeu și să intru și eu, prin Liturghie, în Împărăția lui Dumnezeu, care este inaugurată prin acest îndemn al preotului. Și nu plec de la Liturghie, până nu iau binecuvântarea de la finalul ei”.

Mulți pleacă imediat după împărtășit, chiar părinți ai căror copii s-au împărtășit sau adulți care s-au împărtășit. Așa ne dăm seama că aceia nu știu de ce au venit, ci vin doar formal – au luat Împărtășania, iar copiilor le spun că e „papa bun”, fără să le explice că acolo e Doamne-Doamne, și trebuie să rămânem, să-I mulțumim (să auzim rugăciunea și ectenia de mulțumire) Domnului pentru ceea ce am primit. Dacă gândim în felul acesta, înseamnă că suntem oameni profunzi și știm de ce venim la Liturghie.

Sfântul Ioan Botezătorul i-a amendat foarte aspru (drastic) pe contemporanii săi, pentru că erau formaliști și invocau numele lui Avraam sau al lui Moise, lăudându-se și crezând că este suficient faptul că ei sunt descendenți ai acestor mari profeți. Sfântul Ioan le spune: „Faceți roade vrednice de pocăință! Să nu fiți ca pomii care nu aduc roadă și sunt tăiați! Voi sunteți ca niște pomi. Aduceți roade! Să se vadă schimbarea în viața voastră, dacă sunteți aproape de Hristos!”.

Dacă venim la Liturghie, să se vadă schimbarea în viața noastră, și să ne recunoască cei care știu că mergem la Biserică, că suntem ai lui Hristos, și viața noastră este ca viața lui Hristos!

Să ne vindece Domnul de formalism, de ipocrizie și de falsitate, și să căutăm, pe cât ne stă în putință, să ne trăim profund credința. Nu este greșit să întrebăm. De aceea avem preoți în parohiile noastre – să-i întrebăm, atunci când nu înțelegem ceva despre credință.