Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele Marian Gegea, vicar administrativ eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Iulian Ștefan Apetrii.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

După slujba de sfințire a bisericii a urmat Sfânta Liturghie oficiată în apropierea lăcașului de cult.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a arătat că un om sfânt împărtășește în jur foarte mult firesc, bunătate și lumină:

«Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr» (Ioan 17, 19)

În rânduiala liturgică a Bisericii noastre Ortodoxe, prima duminică după marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt este dedicată tuturor sfinților, adică tuturor celor care L-au iubit cu întreaga lor ființă pe Dumnezeu, adâncindu-L în inima lor și fiind ei înșiși o mărturie, pentru toți cei care i-au cunoscut, a prezenței harului în chip deplin în sufletul lor. 

Sfinții sunt cei care răspund la iubirea lui Dumnezeu cu iubirea din inima lor. Iubirea lui Dumnezeu se sălășluiește în adâncul ființei lor, schimbându-le fundamental viața; nu mai trăiesc pe orizontala acestei vieți, ci caută întotdeauna verticala întâlnirii cu Acesta, verticala împărtășirii de lumina cea dumnezeiască sau dorința de a se umple de Dumnezeu. 

Din nefericire, noi avem o imagine foarte idealistă despre ceea ce înseamnă a fi sfânt. Într-o expresie colocvială, populară, când vrem să ne scuzăm atunci când greșim, spunem că „nu sunt sfânt” adică nu am ajuns la acea măsură intangibilă ca noi să ne comportăm ca un sfânt. 

Sfinții, așa cum găsim în mod foarte limpede în scrierile ascetice, au potențat tot ceea ce este mai frumos în ființa umană. Sfântul este omul cel mai frumos din punct de vedere spiritual, omul în care strălucește atât de minunat chipul lui Dumnezeu din adâncul ființei sale.

În mod evident, un om sfânt nu este un om care, să spunem, are un comportament moral ireproșabil. Implică și acest lucru, însă sfântul este cel care, pe lângă faptul că se manifestă ireproșabil în relațiile cu oamenii, se comportă minunat în relația cu Dumnezeu, este cel care își umple sufletul său de prezența harului dumnezeiesc.

Când pătrunde harul în inima omului, el devine cel mai frumos. Este omul cu cel mai frumos chip și cu calitățile cele mai minunate, toate actualizate. De aceea Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae spune că sfântul este cel care are o umanitate desăvârșită, deplină, împlinită, frumoasă.

Un sfânt nu se poate comporta inadecvat și în contrast cu Evanghelia, nu poate fi insensibil la neputințele celor din jur, nu poate să nu vadă ceea ce este mai profund și stabil în semenii săi. El nu se lasă acaparat de exterioritatea vieții, de accidentele vieții unui om, ci are puterea de a intra în adâncul omului, de a sesiza tot ceea ce se află înlăuntrul acestuia și mai ales constantele lui. 

De aceea, în preajma unui sfânt avem un sentiment și de sfială, de smerenie, pentru că ne simțim descoperiți în cele mai adânci taine ale sufletului nostru, pe care el le citește. Nu ni le scoate la iveală pentru a nu ne pune într-o ipostază delicată, ci prezența sa este cea care determină schimbarea vieții noastre. Este suficient să stăm în preajma unui om sfânt pentru ca noi, fără ca el să ne grăiască, să simțim că trebuie să schimbăm ceva, să dizolvăm niște inerții din noi și să le punem pe verticala vieții duhovnicești.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae descrie, în câteva cuvinte, portretul a ceea ce înseamnă să fii un om sfânt, adică plin de bunătate, un om pe care-l numim și noi ca fiind „pâinea lui Dumnezeu”, un om care nu e capabil de răutate, ci este capabil de multă iertare, de foarte multă îngăduință, un om capabil să împărtășească lumina. 

În cuvintele Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, sfântul este descris în felul următor:

„Sfântul este cel mai binevoitor dintre oameni și în același timp, fără să vrea, cel mai impunător, cel care atrage cel mai mult atenția și provoacă cel mai mult respect. Pentru fiecare, sfântul devine un apropiat, cel care te înțelege cel mai bine, cel care te face să te simți în tihnă alături de el și în același timp te face să te simți stânjenit făcându-te să-ți vezi propriile insuficiențe morale și păcate pe care eviți să le privești. Sfântul te copleșește prin măreția simplă a curățeniei sufletului său, prin căldura bunătății și a atenției lui. Sfântul produce în noi rușinea de a avea un nivel moral atât de jos, de a fi desfigurat umanitatea în noi, de a fi necurați, artificiali, plini de duplicitate, de meschinărie. Toate acestea dobândesc un relief surprinzător în comparația pe care fără să vrem o facem între noi și un sfânt. Gingășia sfântului este deopotrivă fermitate și bunătate. Și una și alta, adică și fermitatea și bunătatea, se situează în strălucirea dumnezeiască, iradierea divină, și lasă să transpară ordinea bunătății lui Dumnezeu care, prin blândețe, se impune cu o autoritate absolută pe care nu o poți contesta.”

Este un bun prilej de a reflecta, în această duminică dedicată tuturor sfinților, la faptul că noi am fost chemați la sfințenie, am primit capacitatea, prin Taina Sfântului Botez, de a deveni oameni sfinți. Neputințele noastre, nedesăvârșirile noastre sunt cele care ne fac să șchiopătăm, care ne murdăresc haina deja sfințită a sufletului nostru și nu mai reușim să asumăm reflexele bune, deosebite, ale unui sfânt. 

Noi toți putem ajunge sfinți! Un om sfânt manifestă întotdeauna foarte mult firesc, gingășie, foarte multă bunătate, împărtășește în jurul său multă lumină, multă înțelegere față de neputințele oamenilor și mai presus de toate, este o mărturie clară, străvezie, a prezenței lui Dumnezeu Care locuiește în el. 

De aceea, toți sfinții sunt numiți oamenii lui Dumnezeu. Avem șansa de a vedea, în toți sfinții, umanitatea în toată frumusețea ei, în toată splendoarea și toată strălucirea ei. 

Ori de câte ori vreți să vedeți un om frumos, să vă uitați la sfinți. Să citiți viețile sfinților și acolo veți găsi oameni frumoși, ai lui Dumnezeu, pe care noi suntem chemați să-i urmăm.

Să-I cerem Domnului să ne sfințească viața, să ne dea puterea să-i urmăm pe sfinți. 

Fiecare dintre noi purtăm un nume. Avem un ocrotitor spiritual. Să-i urmăm viața, să-i citim biografia spirituală și să asumăm ceea ce putem la nivelul vieții noastre personale. 

La finalul slujbei, în semn de prețuire, Ierarhul Hușilor a oferit părintelui Marian Gegea, vicar administrativ eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Crucea eparhială „Episcop Grigorie Leu”, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Hușilor, părintelui paroh Iulian Ștefan Apetrii distincția de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, precum și diplome de ctitor celor care s-au implicat în edificarea lăcașului de cult.

În anul 2025, prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pardoseala din interior a fost placată cu marmură de Rușchița, apoi lăcașul de cult a fost împodobit cu o frumoasă catapeteasmă sculptată în lemn de stejar, cu un proscomidiar, două iconostase, tronul arhieresc și cu icoane, precum și cu alte odoare bisericești, necesare desfășurării cultului, reprezentând donația eparhiei pe care o păstorește.