Din soborul slujitorilor au făcut parte părinți consilieri de la Centrul Eparhial Huși, părintele protopop al protopopiatului Huși, directorul Seminarului, părinți profesori, și părintele Vladislav Nedelcu, paroh al Parohiei Talpalari din municipiul Iași – invitat la conferința prilejuită de Ziua școlii teologice hușene.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a adus în atenție un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, adresat Cuvioasei Olimpiada Diaconița, în care acesta vorbește despre grija de a nu păcătui, singura temere reală pe care ar trebui să o avem în viață: 

«Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi. Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt» (Efeseni 5, 15-16)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre cinstire si aducere aminte una dintre marile personalități ale Bisericii Creștine, Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. 

Intenționez să vă aduc în atenție un pasaj din frumoasele scrisori adresate din exil, din Cucuz, către Cuvioasa Olimpiada Diaconița.

Din fericire, sunt traduse în limba română cele 17 scrisori pe care le-a adresat acestei femei creștine, Diaconița Olimpiada, un suflet sensibil, plin de credința în Hristos.

Am putea considera aceste scrisori un ghid foarte bun pentru toate sufletele întristate, aflate în deznădejde, în disfuncționalitate sufletească.

Știm cu toții că lumea în care trăim este înțesată de foarte multe cărți care ne direcționează înspre a găsi o soluție atunci când cineva se află într-o stare de anxietate sau depresie. Scrisorile Sfântului Ioan adresate Diaconiței Olimpiada constituie un antidot pentru orice suflet trist, cuprins în chingile deznădejdii.

Diaconița Olimpiada suferea foarte mult că nu îl mai avea aproape pe duhovnicul său, Sfântul Ioan Gură de Aur. Era, într-un fel, dependentă – în sensul foarte bun al cuvântului, de îndrumarea sa duhovnicească. Simțea o nevoie acută ca cineva să o călăuzească pe drumul împărăției lui Dumnezeu. Avea nevoie imperioasă ca cineva să îi fie mentor duhovnicesc.

Într-o scrisoare adresată Diaconiței Olimpiada, care avea foarte multe frici, Sfântul Ioan Gură de Aur o atenționează, spunându-i că trebuie să ia aminte la o singură temere reală, care poate să distrugă cu adevărat sufletul unui om. În fond, orice versiune de dezechilibru sufletesc are îndărătul ei și o deficiență de natură  duhovnicească. Nu mai dispunem de puterile și resursele necesare pentru a fi oameni viguroși, pentru a ne păstra nădejdea, în situațiile delicate cu care ne confruntăm:

Nu-ți pierde dar, Olimpiada, nădejdea! Numai un singur lucru este înfricoșător, numai de o singură tulburare trebuie să ne temem: de păcat! Și n-am să încetez să-ți spun mereu acest cuvânt. Basme sunt toate celelalte, chiar de mi-ai vorbi de dușmănie, de ură, de viclenie, de calomnie, de ocară, de grăire de rău, de confiscare de averi, de surghiun, de ascuțișul sabiei, de un ocean de rele, de războiul întregii lumi! Oricum ar fi acestea, sunt vremelnice și trecătoare; se petrec într-un trup muritor și nu vatămă deloc sufletul care priveghează. De aceea și fericitul Pavel, vrând să arate că sunt o nimica și cele bune și cele rele din viața aceasta, a arătat totul printr-un singur cuvânt, spunând: „Cele ce se văd sunt trecătoare”. Pentru ce te temi de cele trecătoare, când ele curg ca apa unui râu?

Noi suntem stăpâniți de foarte multe frici, mai puțin de frica de a săvârși păcatul. Nu avem o grijă constantă și atenția de a nu lăsa ca păcatul să pătrundă în sufletul nostru.

De cele mai multe ori, încuviințăm să vină păcatul în viața noastră și simțim consecințele acestuia în momentul în care asistăm la propria devastare a sufletului nostru.

Sfântul Ioan Gură de Aur îi aduce în atenție acestei femei cu un suflet nobil, plin de credință în Dumnezeu, că singura frică de care ea trebuie să fie preocupată este frica de păcat, să nu păcătuiască. 

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că toate celelalte, care ne pot zdrobi, într-un fel, sufletul - calomnia, ura, răutatea celor din jurul nostru -, sunt trecătoare. 

Ceea ce poate avea consecințe fatale pentru veșnicie, este primirea și încuviințarea păcatului în viața noastră. Aceasta trebuie să fie una dintre grijile și temerile fiecărui creștin. 

Noi avem, în slujbele rânduite dimineața sau seara, o rugăciune în care îi cerem lui Dumnezeu să ne învrednicească ca „să ne păzim ziua/noaptea fără de păcat”. Este rugăciunea „Învrednicește-ne, Doamne...”.

 Sfântul Cuvios Sofronie de le Essex ne spune că această rugăciune ar trebui să devină un program duhovnicesc pentru orice creștin.

Sigur, veți spune că toate acestea se referă poate la cei care au o anumită maturitate duhovnicească. Însă sfaturile acestea și îndemnul acesta este adresat tuturor creștinilor, indiferent de vârstă, de profesie, de poziția socială pe care o ocupă. De ce? 

Păcatul devastează orice fel de suflet, fie că este sufletul unui copil, sufletul unui adolescent, al unui tânăr, al unui om matur sau al unui om în vârstă. Păcatul, fie că se năpustește din exterior asupra noastră și suntem forțați într-un fel să-l facem, fie că îl săvârșim din propria noastră libertate, el are consecințe devastatoare pentru viața noastră. Ne tulbură foarte mult sufletul, ne întunecă foarte mult viața și, desigur, ne creează foarte multe disfuncționalități la nivelul sănătății noastre sufletești. 

De aceea a considerat Sfântul Ioan Gură de Aur să sublinieze, în mod deosebit, spunându-i Diaconiței Olimpiada să aibă o singură temere, de păcat, nu cele care țin de viața socială, care sunt inerente. Sigur că sunt greu de dus și acestea, dar singura temere a Sfintei Cuvioase Olimpiada să fie temerea de păcat - adică să-l vadă ca pe un dușman, ca pe cel care nu-i voiește în niciun fel binele. Păcatul - știm foarte bine-, are o varietate de forme, e atât de divers în viața noastră, și pătrunde în noi atât de insidios. 

După Sfânta Liturghie a urmat, la sediul Seminarului Teologic din Huși, Lansarea volumului „Muzeul Eparhial. Memorie și estetică spirituală”, ultima apariție a Editurii Horeb a Episcopiei Hușilor, și conferința „Sinceritatea cu mine însumi. Realismul în viața duhovnicească”.