Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre spiritul critic pe care este bine să îl activăm atunci când auzim descrieri negative sau calomnii la adresa semenilor:

«Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni» (Matei 9, 33-34)

Pasajul evanghelic ne vorbește despre două minuni pe care le-a săvârșit Domnul Hristos: o minune cu doi orbi din naștere, cărora le-a dăruit vederea, și o minune cu un om mut, care era posedat de un duh rău.

Cei care au fost de față s-au minunat, pentru că ei nu au mai văzut așa ceva. Erau martorii unor vindecări miraculoase, de care au beneficiat aceste trei persoane, aflate în neputință și infirmitate fizică și spirituală.

În contrast cu bucuria care s-a născut în sufletele celor care erau de față la aceste vindecări, elita religioasă a poporului evreu nu s-a bucurat, nu a putut să asimileze faptul că cele trei persoane și-au redobândit integritatea sănătății fizice și spirituale. Dimpotrivă. L-au judecat pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, aplicându-I una dintre cele mai grosolane și răutăcioase calomnii.

Hristos Domnul a adus numai bucurie în sufletele celor pe care îi întâlnea, a adus liniște în sufletele celor care erau mâhniți și dărâmați din punct de vedere psihic. Cărturarii și fariseii au spus despre El – Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, Care a săvârșit numai binele, fiind Binele ființial – că scoate duhurile rele tot cu demoni, ca și cum Domnul Hristos ar fi într-o formă de pactizare cu cel rău.

Evident că această calomnie nu putea fi susținută în niciun fel, de aceea, Domnul Hristos nu ripostează, în momentul în care Îi este aplicată o asemenea etichetă.

Un om care nu are capacitatea de a vedea binele și de a se bucura de acesta, calomniază extrem de ușor, trădând faptul că are un suflet bolnav, otrăvit de răutate.

Din nefericire, nu ar fi neapărat o problemă faptul că cineva calomniază cu foarte mare lejeritate sau chiar premeditat, ci este o mare problemă când noi credem calomniile și renunțăm sau, pur și simplu, ne-am amputat spiritul critic. Primim calomniile și le dăm crezare cu foarte mare ușurință.

În momentul în care auzim despre cineva ceva extrem de reprobabil, ceva negativ, ar trebui să ne întrebăm: „Oare este așa? Există vreun fundament? Poate fi susținut? Este argumentat? Are corespondență cu realitatea, sau pur și simplu este o simplă invenție (o făcătură) a unei persoane care vrea să facă răul?”.

Din păcate, nu avem reflexul unui spirit critic, de a nu primi tot ceea ce auzim sau tot ceea ce se spune despre o anumită persoană, fără să verificăm sau, cel puțin, să ne întrebăm dacă ceea ce auzim, ce se vehiculează în spațiul public, corespunde cu realitatea.

Cei care au fost de față și L-au văzut pe Domnul Hristos făcând aceste minuni, nu au dat crezare calomniilor răutăcioase și grosolane ale cărturarilor și fariseilor – elita religioasă iudaică –, pentru că ei erau martorii unei experiențe care nu putea fi contestată. Au dat mărturie, prin uimirea lor, despre acest lucru.

Starea de uimire extraordinară, în fața acestor minuni, era o mărturie a faptului că, Cel care i-a vindecat atât pe cei doi orbi, cât și pe cel mut, posedat de un duh rău, este Dumnezeu-Omul desăvârșit, adică Bunătatea ființială - nu ca cel care se străduie să fie bun, ci Cel care, în mod ființial, este Bunătate, Dragoste și Bucurie. Și nu puteau contesta acest lucru.

Preasfinția Sa a arătat că din patima invidiei izvorăsc calomniile și atitudinile permanent negative față de cei din jur:

Câți dintre noi ne identificăm cu cei care au fost martorii minunii, astfel încât să dăm glas experienței pe care noi o știm, de care beneficiem și ne bucurăm, când despre o anumită persoană, pe care o cunoaștem foarte bine se spun lucruri nefondate?

În multe situații, nu avem curajul de a ridica glasul și de a da mărturie despre omul pe care îl știm atât de bine (îi cunoaștem structura sufletească) și care este calomniat.

Era ca o blasfemie la adresa lui Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, ca cineva să spună că El „cu domnul (stăpânul) demonilor scoate afară pe demoni” – adică să spună despre Dumnezeu că este rău și că face răul. Demonii  întotdeauna împrăștie răul și îi instigă pe oameni să facă răul. Sigur că de noi depinde, fiindcă suntem oameni liberi, să asumăm instigarea respectivă, să intrăm în acest cerc vicios în care suntem supuși, sau să refuzăm.

Despre Iisus Hristos nimeni nu a putut să spună vreodată că este rău, însă cărturarii și fariseii I-au aplicat această calomnie cu foarte mare ușurință, pentru că erau invidioși.

Unica sursă a calomniei este, de cele mai multe ori, invidia – faptul că nu putem vedea că cineva este mai bun decât noi sau că se bucură de un prestigiu  în societate sau în cercul de prieteni, mai mult decât noi, care, poate, ocupăm o anumită funcție sau poziție socială.

Când în inima noastră este instalată invidia și răutatea, nu mai avem niciun fel de limită în a-l distruge pe cel care ne este un adversar spiritual, numai prin faptul că el este apreciat. În conștiința noastră, și noi ajungem la concluzia că acela este un om bun, dar nu putem să suportăm binele, nu putem asimila prestigiul și admirația de care se bucură acea persoană.

Și, atunci, căutăm, pe toate căile posibile, să urzim cât mai multe calomnii, gândindu-ne că poate cineva va da crezare celor pe care noi le spunem și prin care vrem să murdărim identitatea unui om.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a subliniat rapiditatea cu care se poate răspândi răul, îndemnându-i pe cei prezenți să-și dezvolte spiritul critic:

În lumea în care trăim astăzi, în era mediilor digitale, dispunem de rețelele de socializare. Cât de ușor și cu câtă viteză se poate răspândi o calomnie despre un om, pe care nu avem cum să o verificăm! Cineva din nordul țării, de pildă, nu poate verifica o calomnie nefondată, lansată în spațiul public în județul Vaslui – o va crede și o va multiplica, printr-un simplu click pe care îl dă. Distribuie mai departe calomnia pe care cineva o aruncă asupra unui om pe care nu-l suportă și ar vrea, pur și simplu, să-l radieze din registrul existenței umane.

Evanghelia de astăzi ne atrage atenția, să luăm aminte și, atunci când auzim ceva rău despre o anumită persoană, să punem în activare spiritul critic. Aceasta nu înseamnă să fim niște sceptici de serviciu, pentru că, în anumite situații, când se spune ceva negativ despre o anumită persoană, lucrurile pot fi adevărate. Însă nu pierdem nimic dacă, mai întâi, avem reflexul de a ne pune o întrebare: „Oare este așa?” și căutăm să verificăm, prin mijloacele de care dispunem.

Cel puțin să existe intenția de a nu accepta tot ceea ce se spune negativ, reprobabil, foarte urât la adresa unei persoane. Să întrebăm mai întâi.

În momentul în care ne întrebăm, este un semn de sănătate spirituală, de înțelepciune și maturitate duhovnicească, un semn că în noi locuiește bunătatea, căreia i ne lăsăm să ne influențeze.

În contrast cu această atitudine, dacă vom avea tendința de a crede tot ceea ce este negativ despre o anumită persoană, chiar dacă nu o cunoaștem, este un indiciu că suntem bolnavi sufletește și ne place calomnia, ne hrănim cu aceste lucruri foarte urâte.

Sfântul Paisie Aghioritul are o imagine foarte plastică, legată de oamenii cărora le place să audă întotdeauna răul și să-l multiplice, să vorbească urât, să colporteze bârfe, lucruri negative despre o altă persoană. Pe aceste persoane, Sfântul Paisie Aghioritul le numește „muște”.

Muștele merg numai unde este mizerie, unde miroase foarte urât. Nu vom găsi o muscă așezată pe o floare sau pe ceva foarte frumos. Așa este și omul care caută numai urâtul, ceea ce este mizerabil – ca o muscă – se hrănește din cele urâte și otrăvitoare.

În schimb, omul bun – tot Sfântul Paisie Aghioritul ne spune – este ca o albină, care nu se așază în locurile în care miroase urât, ci acolo unde este o floare.

Așa sunt oamenii buni, care încearcă să rupă lanțul colportării unor calomnii, prin bunătatea lor, care, de multe ori, este catalogată ca fiind credulitate. Când lumea este foarte rea, și avem un om bun în apropiere, ni se pare că este o minune. Iar când acel om găsește motive de a fi bun, de a-și manifesta bunătatea chiar și față de persoane care nu merită acest lucru, îl vom judeca, spunând că este un om naiv.

Dar ce este mai relevant? Faptul că cineva este bun și își manifestă bunătatea, sau că cineva este grabnic în a fi răutăcios, în a judeca și a pune etichete? A considera că cel care este bun este credul (naiv), iar pe cel care este rău îl considerăm perspicace, că are capacitatea de a intui lucrurile?

Un om bun este o mare binecuvântare. Un om bun este ca o lumină în mijlocul unui întuneric dens. Un om bun, într-o lume răutăcioasă, este ca un peisaj splendid, sau ca un nufăr, care stă în mocirlă.

Să luăm aminte la cei care au știut să se bucure de vindecarea celor doi orbi și a celui mut. Ei au știut să se bucure și să se uimească, au știut să intuiască că Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul, Bunătatea desăvârșită, despre Care nu putem gândi niciodată răul, și au dat mărturie.

Dacă noi am face același lucru, în circumstanțe în care cineva este ponegrit, batjocorit și disprețuit, să vedem întotdeauna partea bună a acelei persoane, atunci suntem oameni buni și cu multă înțelepciune.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Brăescu, pe seama Parohiei Docani. La finalul slujbei, Preasfinția Sa i-a oferit noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, instalându-l ca paroh a acestei comunități.

Cu prilejul acestei vizite pastorale, Ierarhul Hușilor a sfințit și troița ridicată lângă cișmeaua aflată la intrarea în comuna Fruntișeni.