În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre caracteristicile credinței profunde, ca cea de care a dat dovadă centurionul care a mijlocit înaintea Domnului pentru slujitorul său:

«Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea» (Matei 8, 8)

Fragmentul evanghelic ne pune drept model de credință un sutaș, un militar care insistă pe lângă Domnul Hristos să-i fie vindecată sluga. Se numea „sutaș” sau „centurion” pentru că avea în subordinea sa o sută de ostași. Acest sutaș manifestă o credință al cărei conținut este impregnat de foarte multă discreție, smerenie și încredere. Nu s-a dus în fața Domnului Hristos ca să facă această solicitare fără încrederea că îi poate fi vindecată sluga sa. 

Pentru mentalitatea vremii respective, o slugă sau cel ce era plătit să lucreze în casă avea statutul unui membru al familiei. Pentru asemenea persoană, acest sutaș se duce în fața Domnului Hristos cerându-I, implorându-L fierbinte să o vindece. Comportamentul său este unul pe care ar trebui să ni-l asumăm și noi, cei ce suntem ai lui Hristos și încercăm să ne trăim credința.

Nu observăm nimic agresiv, nimic din ceea ce ține de spectacol sau de dorința de a ieși în evidență, nimic indecent în această solicitare, ci dimpotrivă, acest centurion se dovedește a fi extrem de discret, smerit și cu foarte mare încredere.

Este smerit, pentru că el Îi spune Domnului Hristos: „Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele. Nu merit ca Tu, Doamne, să intri în casa mea. Eu sunt un om păcătos.” Acest cuvânt smerit al centurionului a fost așezat în două din rugăciunile de pregătire pentru împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. Știți foarte bine că ori de câte ori ne împărtășim este folositor și trezește în noi o stare de pocăință citirea Canonului de dinainte de împărtășire și cele douăsprezece rugăciuni. În rugăciunile a doua și a noua, chiar la începutul acestora, este preluat cuvântul sutașului, prin care noi Îi spunem Domnului Hristos că nu suntem vrednici ca El să intre sub acoperișul casei sufletului nostru, că nu merităm lucrul acesta. „Însă Tu, Doamne, dacă dorești să vii, am poarta inimii mele deschisă, vino și așează-Te acolo, ca primindu-Te în casa sufletului meu, să mă umplu de lumină, de credință și de harul cel dumnezeiesc.”

Acest centurion a adat dovadă și de foarte multă discreție în sensul că nu este nimic agresiv în dorința sa, în solicitarea sa, ci se apropie de Hristos cu acea timiditate caracteristică omului credinței, dorind, cu întreaga sa ființă, să-i fie vindecată sluga. Și mai presus de toate, acest centurion a înțeles că a fi credincios  înseamnă a avea foarte multă încredere în Dumnezeu. Credința nu este un set de convingeri pe care le avem la nivelul minții noastre, sau un set de idei pe fundamentul cărora noi să spunem că ne croim ceea ce numim credință. Credință înseamnă încredere deplină în Dumnezeu, Căruia Îi cerem ajutorul. 

Ierarhul Hușilor a arătat că cuvintele lui Hristos au puterea de a schimba în mod fundamental viețile oamenilor:

Acest centurion a avut o încredere deosebită, aparte, pentru că a zis: „Doamne, Tu să nu vii în casa mea. Spune numai cu cuvântul Tău. Nu e nevoie să Te atingi de cel bolnav și să Te atingi de el pe patul suferinței și să vii aproape de el, fizic”. În cele mai multe cazuri când Domnul Hristos a făcut vindecări, a avut loc o atingere fizică de cel bolnav. În cazul acesta, centurionul Îi spune: „Cuvântul, Tău, Doamne, are o putere extraordinară să vindece”. Adică acest cuvânt al lui Dumnezeu nu este o simplă emisie fonică, așa cum auzim noi și cum sunt cuvintele noastre golite de conținut spiritual. Cuvântul lui Hristos, ca Cel care este Logosul întrupat, Cuvântul ipostatic, Cea de a doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, născut ca Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este cel care schimbă viețile oamenilor. 

Observați că și cuvintele noastre omenești, deși au îndărătul lor păcatele pe care le săvârșim, au o putere extraordinară, mai ales dacă vin din partea unor oameni pe care-i iubim și-i prețuim foarte mult. Cât de mult cântărește acel cuvânt din sufletul unui om pe care-l iubim sau prețuim foarte mult! 

În momente de deznădejde, de suferință multă, un cuvânt rostit din partea cuiva care ne iubește și ne prețuiește, este unul care ne învie, ca și cum a pus mâna pe un întrerupător și aprinde luminile sufletului nostru stinse de suferință, de încercări, de necaz și durere lăuntrică.

Acest centurion a avut credința aceasta ca încredere în Cel căruia I-a cerut ajutorul, adică în Dumnezeu.

Ar trebui să înțelegem credința în Dumnezeu ca încredere deplină, maximală, în El, așa cum copiii, atunci când se depărtează de părinți, simt că se află în pericol, iar în momentul în care sunt luați în brațe, indiferent ce ar fi în jurul lor, trăiesc un sentiment de maximă siguranță, căci sunt în brațele părinților. Dacă un copil ar fi luat în brațe de cineva pe care nu-l cunoaște, nu are siguranță și începe să plângă, solicitând ajutorul și intervenția părinților.

Așa ar trebui să trăim și noi credința, ca cea care ne pune în brațele lui Dumnezeu; avem siguranță în mâinile Domnului. Credința, dacă este autentică, ca a acestui sutaș, ne determină să ne comportăm în mod foarte discret, cu smerenie și, desigur, cu multă încredere.

 Unde vedeți oameni care spun că sunt credincioși, dar se comportă agresiv, arogant, ca cei care cred că numai ei posedă adevărul - deși adevărul este numai la Dumnezeu, prin excelență - sau încearcă să manipuleze, transformând credința într-o armă politică, să nu aveți încredere în ei. Sunt ipocriți, iertați-mă că folosesc acest termen, doar vântură credința, numele lui Dumnezeu, fără să creadă cu adevărat în El. Omul credincios este ca și acest centurion, discret, cu multă smerenie și, desigur, cu foarte multă încredere.

Dă-ne, Doamne, credința acestui centurion!

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Gheorghiță Tănăselea, pe seama Parohiei Trohan, iar la finalul slujbei l-a instalat ca paroh al acestei comunități, înmânându-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.

La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul Hușilor a oferit, în semn de prețuire pentru sprijinul constant acordat lăcașurilor de cult din cadrul parohiei, domnului Viorel Trifan, Crucea eparhială „Episcop Grigorie Leu” pentru mireni.

După slujbă, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a vizitat și biserica din localitatea Racova, filie a Parohiei Trohan, restaurată prin implicarea domnului Viorel Trifan.