După slujba de resfinţire, pe un podium amenajat în proximitatea sfântului locaş, a fost săvârşită Sfânta Liturghie.

În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Huşilor a explicat de ce Duminica a VII-a după Paşti este dedicată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic:

„În secolul al IV-lea, un preot, pe nume Arie, a încercat să raţionalizeze, să cuprindă în logica minţii sale adevărul fundamental despre Iisus Hristos, şi anume că El este Dumnezeu şi Om, în acelaşi timp. Raţionalizând, nu şi-a putut asuma acest adevăr fundamental. Era prizonier al filosofiei platonice, care concepea un Dumnezeu ascuns undeva în transcendenţă, un Dumnezeu autosuficient, neschimbabil, care nu poate să vină în lume.

Fiind prizonier al acestei filosofii, Arie a născut o erezie, care spunea că Iisus Hristos nu este Dumnezeu desăvârşit, Dumnezeu adevărat, ci este prima creatură perfectă a Tatălui, cel mult un dumnezeu prin delegaţie, nedeplin. Erezia aceasta, care îi poartă numele, arianism, distrugea identitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, identitate aşa cum ne-a fost descoperită, revelată, în Evanghelii: Hristos este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit.”

Părintele Episcop Ignatie a prezentat rezumativ, modul în care Sfinţii Părinţi au răspuns acestei învăţături greşite:

„Părinţii Sinodului I Ecumenic, pentru a contracara această erezie, care se răspândea cu foarte multă rapiditate, au găsit o comparaţie foarte plastică pentru a înţelege ce înseamnă că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, de aceeaşi cinstire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Comparaţia aceasta plastică o rostim, fiecare dintre noi, la Liturghie şi în rugăciunile particulare. Este vorba de un pasaj din Crez – a cărei primă parte a fost statornicită la primul Sinod Ecumenic: „Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut”.

Aşa cum noi ne aprindem o lumânare dintr-o altă lumânare, fără ca prin această aprindere să se diminueze cu ceva intensitatea acestei lumini, sau căldura ei, la fel, Hristos S-a născut din Dumnezeu Tatăl şi este deofiinţă cu El, fără ca prin aceasta Fiinţa lui Dumnezeu să fie împărţită, distribuită, aşa cum gândim noi, din punct de vedere omenesc.

Arie nu a putut înţelege acest adevăr fundamental, că Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, are aceeaşi Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, fiind astfel Dumnezeu desăvârşit. Arie nu a putut înţelege cum poate să vină în lume Dumnezeu, să coboare din transcendenţă, să se întrupeze şi să rămână tot Dumnezeu.”

De asemenea, Preasfinţitul Părinte Ignatie a vorbit despre înţelegerea identităţii lui Iisus Hristos şi despre actualitatea acestei teme:

„Noi aprofundăm identitatea lui Iisus Hristos. Este foarte important să înţelegem că El este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. Este Dumnezeu desăvârşit precum Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, cu nimic mai prejos, pentru că are aceeaşi Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

 Tema acestei duminici este foarte actuală! Sunt atâţia care atentează la identitatea lui Iisus Hristos! Îl văd ca pe un simplu filosof, ca pe un învăţat, ca pe cineva care a fost ceva mai presus decât oamenii obişnuiţi ai acestei lumi. Unii au încercat să-L coboare chiar mai prejos decât noi oamenii, spunând că Iisus Hristos a avut o relaţie amoroasă cu Maria Magdalena. O blasfemie la adresa lui Hristos! De aceea Biserica, în răstimpul dintre Înviere şi Pogorârea Duhului Sfânt ne pune spre meditaţie adevărul că Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.

Ierarhul Huşilor a arătat că un semn al identităţii dumnezeieşti a lui Hristos este tocmai asumarea crucii:

„Dacă Hristos nu ar fi fost Dumnezeu adevărat,  înseamnă că nu a înviat. Nici nu ne-a putut mântui. Nu ne poate mântui un om, oricât de desăvârşit ar fi din punct de vedere moral. Dumnezeu întrupat ne mântuieşte.

Dacă Iisus Hristos nu este Dumnezeu, cine s-ar fi răstignit pentru noi? Omul nu ar fi putut face aşa ceva. Ar fi cedat în faţa urii, a răutăţii şi nerecunoştinţei oamenilor.

Numai Dumnezeu, în dragostea Sa desăvârşită, a putut rămâne neclintit pe cruce, chiar când noi ne-am dovedit a fi netrebnici, nerecunoscători.

Aceasta este distincţia dragostei dumnezeieşti faţă de dragostea omenească: Dumnezeu ne iubeşte desăvârşit, chiar şi atunci când noi păcătuim, chiar şi atunci când ne răzbunăm şi ne răfuim cu El. Dumnezeu rămâne neclintit, aşa cum a rămas pe cruce, jertfindu-Se pentru noi.”

La finalul Sfintei Liturghii,Preasfnţitul Părinte Ignatie a oferit, în semn de recunoştinţă, diplome de vrednicie celor care s-au implicat în refacerea sfântului locaş, iar părintele paroh Bogdan Apostu a fost hirotesit întru iconom.