Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși, părinți protopopi din Eparhie, alături de părintele paroh Vladimir Beregoi, consilierul social misionar și economic al Episcopiei Hușilor.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Aletheia” din Iași.

După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea bisericii  parohiale.

Numeroși credincioși din Huși și împrejurimi au ales să petreacă câteva ceasuri împreună, în rugăciune, și să se bucure de frumusețea înnoirii lăcașului de cult.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a evidențiat principalele trăsături ale biografiei spirituale a Sfintei Cuvioase Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare, pomenită de Biserică în data de 19 iulie:

«Mi-a spus, printre lacrimi, una dintre ucenițele Sfintei Macrina: și-a pregătit drept podoabă o viață curată care i-a fost și înfrumusețare vieții și pregătire pentru moarte» (pasaj din „Viața Sfintei Macrina”, scrisă de fratele ei, Sfântul Grigorie de Nyssa) 

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre cinstire una dintre figurile feminine din Antichitate, din Biserica primară, care a dus o viață exemplară în Hristos, o viață plină de lumină și foarte multă curăție - Sfânta Cuvioasă Macrina, sora cea mai mare a părinților foarte cunoscuți ai Bisericii noastre, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa și Episcopul Petru de Sevastia. Grație Sfântului Grigorie de Nyssa, dispunem până astăzi de biografia spirituală a acestei femei care și-a asumat în mod foarte responsabil iubirea față de Hristos.

Sfântul Grigorie de Nyssa, ca cel ce a cunoscut-o îndeaproape, ca cel ce i-a cunoscut cel mai bine cutele sufletului și vibrațiile inimii, a turnat în cuvinte o bijuterie de  biografie spirituală a Sfinteiânta Cuvioase Macrina.

A trăit, după socotelile noastre omenești, foarte puțin pe acest pământ, trecând la Domnul la vârsta de 52 ani, în anul 379. S-a născut într-o familie nobilă, aristocrată, care i-a conferit o educație foarte aleasă. Mama sa, Emilia, a fost o femeie la fel de sfântă, care a pus un foarte mare accent pe educația creștină. Ceilalți frați ai Sfintei Macrina, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie de Nyssa, s-au exersat întâi în cunoștințele filosofiei profane, devenind, pentru intelectualii vremii respective, niște repere, lucru care reiese cu foarte multă pregnanță din scrierile lor. 

Sfânta Macrina s-a concentrat, în educația ei, pe un conținut eminamente creștin. Citea foarte des din Cartea Înțelepciunii lui Solomon, din Vechiul Testament și, desigur, zi de zi, în multe din momentele zilei, se îndeletnicea cu Psaltirea, îi plăcea foarte mult să se roage. 

Educația creștină, axată pe un conținut creștin, a ajutat-o să își asume și un mod de viețuire pe măsură. Acest mod de viețuire al Sfintei Macrina este descris în cuvinte foarte frumoase de către Sfântul Grigorie de Nyssa, arătând cum educația creștină a avut o concretețe clară în viața lor. Această descriere o cuprinde și pe mama Sfintei Macrina, Sfânta Emilia. 

Subliniez acest lucru pentru că noi, de multe ori, ne rezumăm la o formă de aderență teoretică în ceea ce privește viața creștină, fără să o asumăm la nivelul vieții noastre personale și să se vadă din faptele noastre că suntem creștini, iar nu numai din vorbele noastre. Noi putem vorbi foarte frumos despre viața creștină și ce înseamnă a fi al lui Hristos și a-L iubi pe Domnul, dar trebuie să se vadă acestea și în viața noastră - să grăiască mai mult faptele noastre decât ce încercăm noi să punem în cuvinte.

Sfântul Grigorie de Nyssa descrie în felul următor viața Sfintei Macrina și a mamei sale, Emilia:

„Nu se vedea la ele mânie, invidie, ură, îngâmfare sau altceva de felul acestora. Era alungată dorința celor deșarte: onoruri, slavă, înfumurare, semeție și toate asemenea lor. Desfătare le era înfrânarea, slavă - să nu fie cunoscute, bogăție –  neaverea și agoniseala materială era scuturată precum praful de pe haine. 

Toate preocupările vieții acesteia erau fără importanță în afară de cugetarea la cele dumnezeiești, rugăciunea neîntreruptă și cântarea neîncetată a psalmilor împărțită în mod egal pe toată durata zilei și a nopții, încât le era și lucru și odihnă. 

Cine ar putea să înfățișeze privirii prin cuvinte o asemenea viață aflată la granița dintre natura omenească și cea netrupească? Căci prin faptul că firea lor era eliberată de patimile omenești se afla mai presus de om, dar fiindcă se arăta în trup mărginită de formă și trăia cu ajutorul organelor pipăibile de simț, era mai prejos de natura îngerească necorporală.” 

O asemenea educație au avut aceste femei sfinte și cu precădere, Sfânta Macrina, cea care a luat locul mamei, Sfânta Emilia, devenind o călăuzitoare în cele ale lui Hristos, pentru toți frații ei.

Sfânta Macrina a dat dovadă de foarte multă fidelitate. Trăim într-o lume în care ne trădăm atât de ușor și ne urmărim interesele proprii. Când constatăm că se zgâlțâie toată siguranța vieții noastre, nu pregetăm în a calomnia, în a discredita și, mai urât, în a-i trăda pe cei din jurul nostru.

Această fidelitate a Sfintei Macrina reiese dintr-un aspect al vieții sale personale extraordinar de sensibil și foarte frumos. Sfânta Macrina a fost căsătorită. Din nefericire, soțul ei a murit la scurtă vreme după căsătorie. A fost un om foarte educat, extrem de cult, foarte inteligent și la care ținea enorm de mult, însă viața lui a fost secerată de moarte. 

Sfânta Macrina era foarte frumoasă, după cum ne încredințează fratele ei și toți scriitorii din Antichitate care au cunoscut familia Părinților Capadocieni vorbesc de frumusețea Sfintei Emilia și a Sfintei Macrina. Evident că foarte mulți tineri își doreau să o aibă ca soție după ce a plecat la cele veșnice soțul său. Ea a rămas fidelă în iubirea față de soțul ei.

Dacă noi reușim să fim sensibili și fideli față de cei pe care-i iubim, în primul rând față de cei din familia noastră, soțul sau soția, de copiii și de prietenii noștri, avem toate șansele să fim fideli și față de comunitatea din care facem parte. Fidelitatea Sfintei Macrina este descrisă în felul următor: 

„Când moartea tânărului a pus capăt acestor planuri - adică a celor care-și doreau să se căsătorească cu Macrina - găsi de cuviință să-și petreacă [Sfânta Cuvioasă Macrina] restul vieții pentru sine însăși, în singurătate, luând drept nuntă hotărârea tatălui, ca și cum s-ar împlini cele gândite. Hotărârea se dovedi mai fermă decât frageda ei vârstă. Părinților, care adesea îi vorbeau de căsătorie din cauza mulțimii pețitorilor atrași de faima frumuseții ei, le răspundea că este ieșit din comun și în afara legii să nu fie mulțumită cu singura căsătorie hotărâtă și să fie silită să se gândească la alta, nunta fiind una după fire, precum moartea și nașterea sunt una. Afirma - și aici este sensibilitatea și fidelitatea ei extraordinară față de soțul ei plecat în veșnicie - „că cel hărăzit ei de părinți nu a murit, ci trăiește pentru Dumnezeu, întru nădejdea Învierii, și că nu poate fi socotit mort, ci plecat într-o țară îndepărtată, că este lucru afară din cale să nu păstrezi credință logodnicului aflat departe. Cu astfel de cuvinte îi îndepărta pe cei ce încercau să o convingă și gândea că singurul sprijin al acestei bune hotărâri era să nu se depărteze cu niciun chip, nicio clipă de propria mamă, și de singurătate.”

 Sfânta Macrina îl considera pe soțul ei, care era plecat fizic din lumea aceasta, ca fiind viu și nu-l putea trăda. Iubirea era numai pentru el. Sigur că după ce a plecat la cele veșnice, întreaga sa iubire a redirecționată-o înspre Hristos. 

Al treilea pandantiv este martiriul, dar nu în sensul în care-l înțelegem noi. Biograful Sfintei Macrina, Sfântul Grigorie de Nyssa, vorbește despre un alt fel de martiriu pe care l-a suferit sfânta aceasta minunată, cea care a fost far și călăuză pentru marii Părinți ai Bisericii, și anume că a îndurat cu statornicie și pace sufletească toate încercările vieții, punându-le pe seama proniei dumnezeiești. A pierdut pe unul dintre frații săi, Naucratios; a pierdut-o pe mama sa, ea însăși a suferit înspre finalul vieții, și în toate aceste încercări a fost un model de răbdare, ceea ce l-a determinat pe Sfântul Grigorie de Nyssa să o numească pe Sfânta Macrina un „Iov feminin”, care nu numai că a răbdat suferința, dar a avut și capacitatea de a o ignora, ceea ce este foarte greu deja. 

Necesită o robustețe spirituală aparte să ignorăm suferința și încercările vieții, cumpenele ce pot veni în viața noastră, și de a le pune pe seama lui Dumnezeu. 

Al patrulea pandantiv – Sfânta Macrina s-a desprins de cele materiale. Nu punea preț pe nimic din cele din lumea aceasta, pentru că avea conștiința că sunt trecătoare, efemere. Noi ne legăm inima de toate. 

Sfânta Cuvioasă Macrina nu s-a legat de cele materiale. Ea a avansat, într-un fel, ceea ce avea să spună ulterior Sfântul Ioan Gură de Aur când descria ce înseamnă să fii un om desăvârșit: în primul rând să ne lepădăm de averi; apoi să ne agonisim cele necesare, nimic în surplus; să nu ne prisosească ceva; apoi să-i ajutăm pe cei sărmani și, bineînțeles, să nu căutăm să primim ceva din partea celorlalți, să ne bucurăm și să ne mulțumim cu ceea ce avem din propria muncă. 

Ultimul pandantiv, la fel de frumos, din biografia spirituală a Sfintei Macrina este să nu căutăm să ne mândrim dacă avem anumite calități, dacă Dumnezeu ne-a înzestrat cu ceva frumos. Sfânta Macrina dă un răspuns foarte frumos fratelui său, Sfântului Grigorie de Nyssa, - om deștept, cult, episcop cu o viață foarte frumoasă, dar care avea momentele de îngâmfare și de mândrie. Sfânta Macrina care era un fel de duhovnic al întregii familii, îi spune următorul lucru:

„Nu încetezi să fii nerecunoscător pentru darurile lui Dumnezeu. Nu-ți vindeci odată sufletul de nemulțumire. Nu te mai compara cu părinții tăi, chiar dacă în fața lumii este spre laudă să fii de neam bun și bine educat. Pe vremea aceea, tatăl nostru era renumit pentru educația lui aleasă, dar faima lui trecea de judecătoriile din regiune. Lui îi era de ajuns să fie cunoscut în patria sa, deși era mai presus de toți ceilalți prin arta elocinței [sau a vorbirii meșteșugite]. Iar tu ești vestit în cetăți, la popoare și neamuri îndepărtate și bisericile te cheamă pentru îndreptarea credinței și totuși, nu-ți vezi darul, nici nu-ți cunoști cauza unui așa de mare bine. Oare nu rugăciunile părinților sunt cele care te înalță, căci tu, din tine însuți, nu ești deloc înzestrat, sau prea puțin?”

Așa îl îndemna Sfânta Macrina pe fratele său, să nu se încreadă în ceea ce a realizat, ci mai degrabă să-și aducă aminte de rugăciunile părinților, așa cum spunem și noi în Taina Cununiei, că „rugăciunile părinților întăresc casele copiilor”; tot ceea ce realizăm noi să avem conștiința faptului că este rodul rugăciunii părinților noștri, și ai celor trupești, dar și ai celor duhovnicești.

Aceștia sunt pandantivii biografiei spirituale a Sfintei Macrina. S-a bucurat de o educație aleasă, s-a hrănit foarte mult din Sfintele Scripturi, cu precădere din Înțelepciunea lui Solomon, și citea zi de zi din psalmi. A fost foarte fidelă, nu și-a trădat soțul, chiar dacă acesta a murit, îndreptându-și întreaga dragoste înspre Hristos; a suferit martiriu dar nu în felul în care-l știm noi, ci în felul în care, cu mulțumire și rugăciune multă, a primit tot ceea ce Dumnezeu a îngăduit să vină în viața ei. 

S-a desprins de cele materiale pentru că avea conștiința faptului că totul este efemer, și, desigur, nu s-a mândrit ci mai degrabă a căutat să vadă că tot ceea ce a realizat în această viață este rodul rugăciunii părinților și al milostivirii lui Dumnezeu în viața ei. 

La finalul Sfintei Liturghii, într-un cadru festiv, Ierarhul Hușilor a oferit diplome de ctitor și distincții de vrednicie celor care au sprijinit îndeaproape lucrarea edilitară și pastorală a parohiei.