În după-amiaza zilei de vineri, 10 aprilie 2020, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite la Paraclisul Episcopal din Huşi.
În cuvântul său, Ierarhul Huşilor a atras atenţia asupra aroganţei omului contemporan, în contrast cu delicateţea şi gingăşia pe care o transmit sfinţii.
Preasfinţia Sa a prezentat modul în care Părintele Dumitru Stăniloae, în lucrarea «Rugăciunea lui Iisus şi Experienţa Duhului Sfânt», descrie caracteristicile omului sfânt: «Prin smerenia sa, sfântul trece aproape neobservat, dar el se face totdeauna prezent când este nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toţi l-au părăsit. Pentru el, nicio greutate nu este de netrecut, nicio piedică de neînvins, când este vorba de a scoate pe cineva dintr-o situaţie disperată»:
„Începând cu vecernia din această seară am intrat, din punct de vedere liturgic, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, unul dintre cei mai minunaţi sfinţi ai Bisericii noastre. A fost un ierarh cu viaţă sfântă, plină de fapte bune, de milostenie şi multă smerenie.
Părintele Dumitru Stăniloae, când vorbeşte despre ce înseamnă a fi sfânt, ni-l aduce în atenţie pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cenica, ca cel care întruchipa cel mai minunat tot ceea ce înseamnă gingăşie şi sfinţenie. Nu este o simplă alăturare de termeni.
La modul cât se poate de real, orice sfânt este, prin firea sa, prin modul său de a se comporta, un om foarte gingaş, foarte delicat.
Noi avem nevoie de oameni sfinţi.
Din păcate, trăim într-o lume extrem de arogantă, foarte mândră, o lume extrem de crudă, dominată de dorinţa de a câştiga bani şi de a deţine cât mai multă putere.
Imaginea omului de astăzi, care este însetat de putere, de a domina, plin de mândrie, nesuportând în niciun fel să fie îndemnat în a-şi îndrepta viaţa şi a părăsi toate nedesăvârşirile care îl desfigurează, este opusă imaginii sfântului.
Sfântul a dobândit, prin puterea Duhului Sfânt, foarte multă delicateţe şi foarte multă nobleţe interioară.
Este cel în faţa căruia, oricât de neîncovoiaţi ne credem, simţim că ne smerim, că suntem descoperiţi în adâncurile sufletului nostru şi ni se văd toate bubele, rănile şi neputinţele noastre.
Aceasta este experienţa pe care au avut-o cei care au trăit în preajma oamenilor sfinţi”.
Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre modul în care trebuie să ne raportăm la cei din jur, atitudinea faţă de aceştia descoperindu-ne, de fapt, starea noastră interioară:
„Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica era atât de bun şi gingaş, atât de delicat, încât atunci când nu avea bani să le dea săracilor, oriunde se afla, se întorcea plângând către cei care îl însoţeau, rugându-i: «faceţi-mi rost de bani ca să îi dau acestor frăţiori ai lui Iisus».
Sfântul Ierarh Calinic era atât de bun şi delicat încât nu putea să lase niciun suflet, care se afla în privaţiuni materiale şi în stare de mâhnire, nemângâiat.
El însuşi a fost un episcop sărac. Dovadă că atunci când dorea să facă milostenie, nu avea de unde să dea. Suferea că din pricina sărăciei vieţii sale nu avea cu ce să îi mângâie pe cei care aşteptau ajutor din partea lui.
Noi suntem oameni mândri, foarte răi. Ne năpustim asupra celor din jur fără niciun fel de mustrare de conştiinţă.
De multe ori, atitudinile noastre, starea noastră, modul nostru de a ne comporta faţă de cei din jur sunt atât de strivitoare încât celălalt aproape că nu mai poate respira din punct de vedere spiritual.
Nu luăm aminte la sfinţii Bisericii noastre, la cei care întruchipează cel mai frumos starea de delicateţe, de nobleţe şi gingăşie interioară.
Care este lampa de control după care ne dăm seama că nu suntem delicaţi?
Atunci când greşeşte cineva, i-o spunem cu foarte multă asprime şi energie negativă.
La fel, cel căruia i se atrage atenţia, dacă nu primeşte şi se supără şi ţine mânie, dovedeşte că nu are gingăşie în sufletul său.
Este tot o stare de împietrire. Decide să se închidă, ca într-o închisoare, în răutatea şi mândria inimii sale.
Conform acestui indiciu, cred că toţi pierdem examenul în faţa a ceea ce înseamnă gingăşie şi nobleţe interioară. Avem nevoie să fim atenţi la modul cum au trăit sfinţii noştri”.
În încheiere, Ierarhul Huşilor a prezentat un alt citat din Părintele Dumitru Stăniloae referitor la ce înseamnă omul sfânt, la gingăşia şi delicateţea acestuia şi la faptul că el este şi ferm şi bun, în acelaşi timp:
„«Sfântul este cel mai binevoitor dintre oameni şi, în acelaşi timp, fără să vrea, cel mai impunător, cel care atrage cel mai mult atenţia şi provoacă cel mai mult respect.
Pentru fiecare, el devine un apropiat. Este cel care te înţelege cel mai bine, cel care te face să te simţi în tihnă alături de el. În acelaşi timp, te simţi stânjenit, făcându-te să îţi vezi propriile insuficienţe morale şi păcate, pe care eviţi să le priveşti. Te copleşeşte prin măreţia simplă a curăţeniei sufletului său, prin căldura bunătăţii şi a atenţiei lui. El produce în noi ruşinea de a avea un nivel moral atât de jos, de a fi desfigurat umanitatea în noi, de a fi necuraţi, artificiali, plini de duplicitate, de meschinărie. Toate acestea primesc un relief surprinzător în comparaţia pe care, fără să vrem, o facem între noi şi sfântul de lângă noi».
Să reflectăm asupra acestor cuvinte şi să ni le însuşim. Să fie ca un memento. Să manifestăm delicateţe lăuntrică. Ea nu este identică cu blegeala, ci cu fermitatea, cu starea de curaj spiritual pe care trebuie să îl avem în faţa răului care ne cotropeşte şi ne desfigurează. Sfântul Ierarh Calinic să ne inspire”!