În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre cele două dimensiuni ale vieţii spirituale a Sfântului Ioan Botezătorul:

„Sfântul Ioan a fost unul dintre cei mai minunaţi proroci ai Dumnezeului Celui Viu care, după cum reiese, cu foarte multă pregnanţă, din relatările sfinţilor evanghelişti, a concentrat, în personalitatea sa, două dimensiuni ale vieţii creştine, absolut esenţiale.

Prima dimensiune a fost exigenţa.

Exigenţa în ceea ce priveşte modul nostru de a ne raporta la păcat. Să nu-l acceptăm sub nicio formă, să-l refuzăm, să fim extrem de intransigenţi atunci când ne dă târcoale şi încearcă să ne tenteze să îl acceptăm, şi acceptându-l, să îl cultivăm.

Sfântul Ioan Botezătorul a fost extrem de necruţător, de exigent cu tot ceea ce înseamnă păcat, ca formă de divorţ de Dumnezeu, ca formă de degradare umană. Nimic nu înjoseşte mai mult pe om decât păcatul.

Sfântul Ioan a fost exigent în ceea ce priveşte păcatele şi le-a amendat.

Nu a ţinut cont nici măcar de cei ce erau mai-marii zilei. Irod trăia în concubinaj, şi Sfântul Ioan a spus lucrul acesta chiar dacă avea intuiţia faptului că îl costă propria lui viaţă.

Sfântul Ioan a fost exigent şi cu sine însuşi. A fost un postitor, a trăit în pustie. Prin cuvântul lui, a reuşit să transforme pustiul, unde propovăduia pocăinţa, întoarcerea oamenilor de la păcat, într-o cetate.

Mergeau foarte mulţi ca să-i asculte cuvântul acolo, în pustie, şi veneau la Iordan ca să primească botezul pocăinţei”.

De asemenea, Ierarhul Huşilor a arătat de ce smerenia a fost o caracteristică esenţială a Sfântului Ioan:

„O a doua dimensiune a vieţii Sfântului Ioan Botezătorul a fost smerenia.

A ştiut să se raporteze extraordinar de corect, de cinstit, faţă de Hristos.

Contemporanii lui îl confundau cu Mesia. Sfântul Ioan s-a smerit atât de mult încât a răspuns, celor care îl întrebau, că el nici măcar nu este vrednic să-I dezlege cureaua încălţămintelor lui Mesia, Iisus Hristos.

El se bucura de un prestigiu spiritual în rândul contemporanilor săi. Îl considerau un sfânt. Inclusiv Irod avea intuiţia sfinţeniei vieţii Sfântului Ioan.

Ar fi putut Sfântul Ioan să profite de ignoranţa contemporanilor săi şi să spună că el este Hristos.

Nouă ne place, din păcate, să ne împăunăm cu calităţi pe care nu le avem.

Ni le spun ceilalţi, dar în faţa propriei conştiinţe ştim că noi nu suntem aşa cum ne descriu cei din jur. Dar nu negăm. Fie tăcem, fie facem pe falşii smeriţi.

Sfântul Ioan nu s-a considerat nici măcar ca o slugă a lui Hristos. El spune că «nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor». În vechime, sclavii erau cei care, atunci când intra stăpânul în casă, se aplecau şi îi desfăceau cureaua încălţămintelor.

Se considera nevrednic deoarece Hristos, după cum le spunea contemporanilor, nu este din lumea aceasta. El era, ca Dumnezeu desăvârşit, mai înainte de lumea aceasta”.

Preasfinţia Sa a vorbit despre roadele duhovniceşti ale exigenţei şi smereniei:

„Este foarte greu să concentrăm, în nevoinţa noastră spirituală, cele două dimensiuni, exigenţa şi smerenia.

Să fim exigenţi şi cu noi înşine şi cu păcatul.

Omul care este exigent şi nu are smerenie, este un om foarte mândru, foarte plin de sine. Vrea, cu orice preţ, să demonstreze cine este el, ce funcţie deţine.

Un om cu adevărat exigent, din punct de vedere spiritual, este un om care ştie să fie şi foarte smerit.

Exigenţa, dacă este dublată de smerenie, are o forţă extraordinară şi putere de convingere şi de schimbare a vieţii celor din jur.

Dacă este doar o exigenţă care se transformă într-un autoritarism foarte găunos, cu tente de dictatură, nu valorează nimic. Un dictator nu poate fi smerit.

Sfântul Ioan este un exemplu extraordinar pentru noi, căci în profilul său duhovnicesc însumează cele două dimensiuni al vieţii duhovniceşti.

Omul care este exigent cu sine însuşi, cu neputinţele sale, este extrem de îngăduitor cu cei din jur.

Îşi cunoaşte limitele. Ştie cât de greu este să lupte cu propriile sale neputinţe şi nedesăvârşiri.

Omul exigent cu cei din jur nu este atent şi nu luptă cu propriile sale neputinţe”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că doar prin smerenie ne putem raporta în mod corect la Dumnezeu:

„Sfântul Ioan a rămas în conştiinţa Bisericii ca cel care este exigent şi cu sine, dar şi cu cei din jur, auster, «înger în trup» şi smerit.

A ştiut să fie smerit, mai ales în faţa lui Hristos. Când Hristos vine pe malul Iordanului, Sfântul Ioan a avut înţelegerea cea mai dreaptă a ceea ce este Dumnezeu cu adevărat.

Noi avem, de multe ori, un Dumnezeu confecţionat după imaginaţia noastră.

Sfântul Ioan Îl numeşte «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii». Hristos este nevinovăţia absolută şi Cel care ne izbăveşte din tirania păcatului.

Sfântul Ioan nu putea să-L înţeleagă aşa, pe Hristos, dacă nu era smerit.

Smerenia ne ajută pe fiecare să avem o raportare foarte corectă faţă de tot ceea ce este în jur.

Smerenia ne dă o înţelepciune extraordinară. Este arta de a fi la locul tău.

Să îmbinăm exigenţa cu smerenia”!