În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Huşilor a vorbit despre importanţa covârşitoare a evenimentului Bunei Vestiri:

„Oricât am încerca să căutăm în istoria umanităţii vreo veste care să schimbe ontologic, fundamental, viaţa oamenilor, nu o vom găsi. Singura veste din istoria umanităţii, care a schimbat cursul ei, este vestea că Dumnezeu vine printre oameni. Acest lucru îl sărbătorim astăzi. Din păcate, nu reflectăm într-un mod profund la faptul că Dumnezeu Tatăl ne face cel mai minunat dar, trimiţându-L pe Fiul Său în lume. Fiu care îşi găseşte sălaş în trupul celei mai curate fiinţe pământeşti, Sfânta Fecioară Maria.”

În continuare, Părintele Episcop Ignatie a explicat atitudinea pe care a avut-o Maica Domnului când a primit înştiinţare de la înger că-L va naşte pe Fiul lui Dumnezeu:

„În Cartea Apocalipsei ni se spune că Dumnezeu stă la uşa inimii omului şi aşteaptă acolo să I se deschidă. Stă discret, smerit, gingaş, fără să forţeze în vreun fel libertatea noastră. Ne lasă pe noi să decidem dacă vrem să Îl primim sau nu. Acesta este Dumnezeul minunat al creştinilor. Nu forţează niciodată, pe nimeni, cu nimic. Nici măcar pentru a săvârşi binele. Îl lasă pe om să decidă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Fecioara Maria. Dumnezeu a venit, prin Arhanghelul Gavriil, la uşa inimii ei, cerând să fie primit.

Când Maica Domnului primeşte această veste, ea pune o întrebare: cum se va întâmpla lucrul acesta, cum va deveni realitate, pentru că eu nu ştiu de bărbat? Întrebarea aceasta a Fecioarei Maria nu este o nedumerire, o îndoială, precum cea a preotului Zaharia atunci când a primit vestea, de la înger, că soţia sa, Elisabeta, îl va aduce pe lume pe Sfântul Ioan Botezătorul. Maica Domnului nu s-a îndoit.”

Părintele Episcop Ignatie a explicat sensul real al dialogului Fecioarei Maria cu Arhanghelul Gavriil:

„Întrebarea aceasta ne învaţă că Maica Domnului vroia să îşi interiorizeze şi mai mult cuvântul primit de la Arhanghelul Gavriil, iar prin această interiorizare, să îl primească, să fie zămislit Fiul lui Dumnezeu în pântecele ei. De unde ştim aceasta? Un om curat, o fiinţă atât e minunată, nu putea să se îndoiască de chemarea lui Dumnezeu. Această chemare nu făcea altceva decât să pună şi mai mult în valoare libertatea Maicii Domnului şi, prin ea, a noastră. Noi devenim liberi când Îl primim pe Dumnezeu în viaţa noastră.”

De asemenea, Preasfinţitul Ignatie a dezvoltat învăţăturile ce se desprind din atitudinea plină de smerenie a Maicii Domnului:

„Învăţăm ca atunci când primim cuvintele de la Dumnezeu, prin duhovnic sau în alt mod, să le primim şi să le interiorizăm, să devină ale noastre. Numai devenind ale noastre vom intra în profunzimea a ceea ce vrea să ne spună Domnul prin acel cuvânt. Dacă vom pune nenumărate întrebări, care sunt un reflex al îndoielii, nu vom reuşi niciodată să înţelegem taina unor cuvinte pe care le descoperim în Scriptură sau în scrierile Sfinţilor Părinţi. Este foarte bine să ne întrebăm, dar lămurirea pe care o aşteptăm să fie un temei pentru o şi mai multă aprofundare a cuvântului, pentru o şi mai mare metabolizare a lui în viaţa noastră.

Cât de greu este aceasta! Nu suntem pregătiţi, pentru că nu avem curăţenie sufletească, curăţenia minţii. De aceea nu avem cum să primim cuvintele lui Dumnezeu în inima noastră.

Acest lucru se întâmplă şi când ne spovedim. Primul impuls pe care îl avem este să punem la îndoială cuvântul. Deja, când l-am pus la îndoială, nu ne vom mai bucura de harul acestuia.

Părintele Emilianos Simonopetritul ne avertizează că omul, cu cât se încrede mai mult în gândurile lui, în părerile lui personale, în propriile lui analize cu privire la o anumită persoană, în caracterizarea pe care o face în mintea lui, fără să aibă vreun corespondent cu realitatea, devine un om foarte nefericit. Una dintre sursele nefericirii omului de astăzi este faptul că se încrede prea mult doar în propriile analize. Nu are smerenia să le încredinţeze şi unei alte persoane, ca în felul acesta să le valideze sau să le invalideze. Omul singur decide să fie nefericit.”