În după-amiaza zilei de vineri, 24 decembrie 2021, în Ajunul Crăciunului, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală din Huși.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre semnificația teologică a Întrupării Fiului lui Dumnezeu:

«Veniţi să ne bucurăm în Domnul, spunând taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii, iar eu mă împărtăşesc din dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare. (Stihiră a Vecerniei Naşterii Domnului)

Din punct de vedere liturgic, ne aflăm în seara de Ajun, seara premergătoare celei mai mari bucurii pe care Dumnezeu a făcut-o umanității, prin Nașterea după Trup a Fiului lui Dumnezeu, prin venirea Sa printre noi, oamenii.

În tradiția veche a Bisericii noastre, în această noapte, ca și în noaptea de Paști, erau botezați catehumenii, adică cei care se pregăteau pe parcursul a trei sau patru ani să Îl primească pe Hristos, Mirele sufletului lor, în viața lor, să devină creștini.

A fi creștini înseamnă a purta numele lui Hristos, a trăi viața Lui, a gândi ca și El.

Într-o asemenea seară de Ajun toți aceștia Îl primeau în inima lor pe Hristos. Liturghia din Ajunul Crăciunului are un caracter eminamente catehetic. Părinții Bisericii au rânduit foarte multe lecturi din Vechiul Testament.

Lecturile citite în cadrul Vecerniei au semnificații precise, nu sunt plasate aleatoriu. Fiecare pasaj vechi testamentar ne transmite semnificația Nașterii Pruncului dumnezeiesc.

Acest evantai de citiri vechi testamentare debutează cu un text din Cartea Facerii, capitolul întâi, în care ni se vorbește despre crearea lumii. Acest text se încheie la ziua a treia a Creației. De ce a fost plasat un asemenea text?

Nașterea Mântuitorului Hristos este ca o nouă creație. Prin Întruparea Fiului Lui Dumnezeu, întreaga lume este recreată, reconfigurată.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu înseamnă comuniune desăvârșită a omului cu Dumnezeu. Adam, chiar dacă se adresa direct lui Dumnezeu, totuși această formă de comuniune nu era desăvârșită, așa cum Hristos, Noul Adam, a inaugurat-o prin Întruparea Sa.

Hristos, ca Dumnezeu desăvârșit, Își asumă firea umană, o încorporează în persoana Sa dumnezeiască și Și-o face atât de apropiată și intimă, încât El Însuși devine om și trăiește toate ale noastre, exceptând păcatul.

Hristos devine ceea ce nu era - Om, și rămâne ceea ce era din veșnicie – Dumnezeu. El unește firea omenească cu cea dumnezeiască în mod desăvârșit. Comuniunea dintre Adam și Dumnezeu, din Rai, era una exterioară. Prin Întruparea lui Hristos, comuniunea dintre om și Dumnezeu devine una interioară.

Prin Întruparea lui Hristos «zidul cel despărțitor cade, sabia cea de foc se îndepărtează». După ce Adam și Eva au păcătuit, lăsându-se ademeniți de viclenia celui rău, au fost alungați din Rai, iar la poarta acestuia a fost pus un heruvim cu sabie de foc.

Prin Nașterea Mântuitorului Hristos este dat la o parte acest heruvim și sabia de foc, iar noi, oamenii ne împărtășim din «dulceața cea din rai», de la care ne-am îndepărtat din cauza neascultării.

De ce se oprește Paremia la ziua a treia a Creației? În prima zi, Dumnezeu a făcut lumina. În a doua zi, a creat tăria și a despărțit-o de ape. Tăria a numit-o cer. În a treia zi a despărțit apele. Pământului i s-a dat poruncă, prin cuvântul lui Dumnezeu, să rodească verdeață spre trebuința oamenilor și a animalelor. Aici se oprește pasajul din Paremie.

Venirea lui Dumnezeu în lume a adus lumină, El Însuși fiind Lumina ființială, într-o lume care se scălda în întuneric.

Prin venirea Sa, Dumnezeu-Fiul nu desparte cerul de pământ, ci le unește. Dumnezeu a venit pe pământ ca omul să se urce la ceruri.

Prin venirea Fiului lui Dumnezeu, mediul înconjurător, în care trăim, a căpătat adevărata sa valoare, pentru că Hristos a dăruit o cinste deosebită trupului, care este din pământ, îndumnezeindu-l, umplându-l de energiile Sale necreate. Aceasta este adevărata verdeață, adevărata stare de înflorire a pământului din care suntem creați.

Frumusețea o recăpătăm prin venirea harului dumnezeiesc. Doar prin venirea Sa, omul se înfruptă din plenitudinea harului necreat.

Dumnezeu, prin Întruparea Sa, recreează lumea. Orice om botezat în numele Preasfintei Treimi, este un om nou. Nu este o metaforă când spunem că prin Botez devenim oameni noi. Daca am avea capacitatea duhovnicească să vedem cum arată sufletul unui copilaș ridicat din apele Botezului, ne vom minuna. Am vedea un om înnoit de harul lui Dumnezeu.