În după-amiaza zilei de vineri, 5 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, însoţit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, a vizitat Tabăra de vară organizată de Asociația „Myosotis” din Bârlad.

28 de copii cu dizabilităţi, din mediul rural şi din medii defavorizate participă la programul pregătit de voluntarii Asociației „Myosotis”, care, prin diferite ateliere, jocuri şi activități antrenante, au urmărit dezvoltarea unor abilități specifice în rândul participanţilor. Ierarhul Huşilor le-a oferit daruri, i-a binecuvântat şi petrecut timp alături de ei.