Întâlnirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și a avut ca temă „Monahismul contemporan între provocările lumii și chemarea la sfințenie. Pilda femeilor recent canonizate de Biserica Ortodoxă Română”.

În deschiderea evenimentului, Ierarhul Hușilor a propus celor prezenți, spre reflecție, un cuvânt al Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, sărbătorit de Biserică pe 24 septembrie:

Textul asupra căruia aș vrea să reflectăm împreună, este despre pacea sufletului. Dumneavoastră intrați în interacțiune directă cu credincioșii și observați că majoritatea au un leitmotiv al preocupărilor lor duhovnicești – dorința de a câștiga liniștea și pacea sufletului. Nu o putem dărui celorlalți dacă nu muncim să avem mai întâi noi pacea sufletului, care să transpară nu atât din ceea ce vorbim, cât din modul în care ne comportăm, ca o simplă lucrare a prezenței noastre. 

Cel care are un suflet curat poate să dăruiască celorlalți liniște. Evident, lucrurile nu se fac în mod automat, este nevoie ca celălalt să-și dorească foarte mult, iar acolo unde este dorință, vine Dumnezeu și ne binecuvintează cu foarte mult har. Trebuie să existe această dorință, această deschidere a inimii noastre de a primi cele duhovnicești. 

Dumnezeu iubește inima bună și sinceră. Viclenia este amintită inclusiv în singura rugăciune pe care o spune preotul pentru sine din cadrul Liturghiei, cea de dinainte de Heruvic. Toate celelalte rugăciuni sunt comunitare, sunt adresate și rostite împreună, în numele poporului care slujește împreună cu noi Liturghia. 

În această rugăciune îi cerem lui Dumnezeu să „ne vindece de cugetele cele viclene” pe care le avem; inclusiv în Taina Sfântului Botez, viclenia este amintită în rugăciunea de exorcizare, ca Domnul să scoată „cugetele viclene care aduc întunecare sufletului”. Un cuget viclean întunecă foarte mult sufletul. Dacă noi ne înfățișăm Domnului așa cum suntem, cu sinceritate, cu neputința și luptele noastre lăuntrice, El are grijă să ne mângâie cu harul Său.

Sfântul Siluan Athonitul aproape că ne oferă un program duhovnicesc de urmat, o linie de asumat. Trebuie, pe cât ne stă în putință, să ne rupem de cele ale lumii, dar să nu o disprețuim sau să o urâm, ci să o transfigurăm, să o înduhovnicim. 

Există trendul acesta, cel puțin pe partea psihologiei și a neuroștiinței- oamenii sunt din ce în ce mai preocupați de a câștiga liniște, iar pentru acest lucru caută tot felul de metode. Se vorbește foarte mult de observarea minții.  Științele laice, psihologia, neuroștiințele au ajuns să spună că omul, cu cât este mai atent la ceea ce se întâmplă în mintea lui, cu atât capătă mai multă liniște, se luminează foarte mult. 

Dacă ne uităm în Filocalie, volumul IV, unde sunt cele mai intense texte despre trezvie, Filotei Sinaitul sau Isihie Sinaitul sunt cei care vorbesc despre această observare a minții noastre - să nu o lăsăm să vagabondeze, să se piardă -  modul în care ne rânduim mintea, așa ne este rânduită și viața. Observați că avem aceste comori imense, extraordinare ale Filocaliei, pe care laicii le descoperă, dar fără să fi citit Filocalia – doar studiind omul, văzând ce îi face bine omului. 

De asemenea, se vorbește foarte mult despre atenție, despre a fi prezent, atent. Părintele Arsenie Papacioc permanent spunea: „Fii prezent!”. Desigur, trebuie să facem noi întâi aceste lucruri. După cum spune Sfântul Grigorie Teologul: „Nu poți să aprinzi dacă tu nu ești foc”. 

Nu ai cum să aprinzi pe cineva, dacă tu nu arzi, nu poți să convingi pe cineva de rugăciune, dacă tu nu te rogi, nu poti să îi descoperi ce înseamnă taina vindecării sufletelor prin spovedanie, dacă tu nu te spovedești. 

„Cu neputință va fi să păstrăm pacea sufletului de nu vom veghea asupra minții, adică nu vom izgoni gândurile neplăcute lui Dumnezeu, și dimpotrivă, nu vom păstra cele plăcute Lui. Trebuie să privești cu mintea în inimă ce se petrece acolo: de este pace sau nu. Dacă nu, cercetează și vezi cu ce ai greșit. Pentru pacea sufletului trebuie să fii înfrânat, căci și de la trup ni se pierde pacea. Nu trebuie să fii iscoditor; nu se cade nici să citești ziare, nici cărți lumești, care pustiesc sufletul și aduc negrijanie și tulburare”. 

Sigur că Sfântul Siluan, în Athos, nu era conectat la tehnologie. Dar sunt convins că ar fi vorbit și despre tehnologie. Nu trebuie să fim împotriva ei, dar să o folosim cu maximă responsabilitate duhovnicească. Să nu căutăm să publicităm totul – din Liturghie, din slujbele noastre. Această tendință de a fi mereu prezent în mediul online este un semn de îmbolnăvire sufletească. Mediul virtual este cel care aduce lumea în noi, încât îl destabilizează pe om. Creierul nostru nu este făcut să fie tot timpul agresat de stimuli exteriori, de aceea ajungem la oboseală psihică. 

„Nu osândi pe alții, căci adesea se întâmplă ca necunoscând pe vreunul, oamenii  să-l vorbească de rău, pe când el cu mintea este asemenea îngerilor. Nu încerca să cunoști alte lucruri decât ale tale; grijește-te doar de ceea ce ți-au încredințat Bătrânii, iar atunci, pentru ascultare, Domnul te va ajuta cu harul Său și vei vedea roadele ascultării în sufletul tău: pacea și neîncetata rugăciune. În viața de obște harul lui Dumnezeu se pierde cel mai mult din faptul că nu ne-am învățat a ne iubi fratele după porunca Domnului. Dacă fratele îți va pricinui vreo mâhnire și în acea clipă primești vreun gând de mânie împotriva lui sau îl osândești sau îl urăști, vei simți că harul s-a depărtat și pacea s-a pierdut. Pacea sufletească cere să-ți obișnuiești sufletul să iubească pe cel ce te rănește și de îndată să te rogi pentru el. Nu poate sufletul a avea pace de nu va cere din răsputeri Domnului darul de a iubi pe toți oamenii. Domnul a zis: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”, iar noi, de nu vom iubi pe vrăjmași, nici pace în suflet nu vom avea. Neapărat trebuie să dobândim ascultarea, smerenia și dragostea, altminteri toate marile noastre nevoințe și privegheri vor fi în zadar”. 

A urmat apoi referatul a fost susținut de stavrofora Antonia Chiriac, stareța Mănăatirii Ivănești și s-a intitulat: „Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, chip al nevoinței și pildă de sfințenie în monahismul românesc”.

Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată întrebărilor și răspunsurilor, pe marginea temei abordate, precum și dezbaterilor pe marginea problemelor cu caracter administrativ, liturgic și duhovnicesc, din cadrul așezămintelor monahale din Episcopia Hușilor.

Fiecare participant a primit în dar volumele: Tâlcuiri la canoanele monahale ale Sfinților Antonie, Augustin și Macarie și Povățuire duhovnicească - răspunsuri la scrisori ale maicilor, ale Cuviosului Emilianos Simonopetritul, și acatistele sfintelor canonizate anul acesta de Biserica Ortodoxă Română.