Duminică, 18 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va săvârși, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Atanasie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Bristol, Marea Britanie.

În preambulul acestei zile, sâmbătă, 17 octombrie 2026, Preasfinția Sa va participa la Concertul caritabil de Muzică psaltică susținut, în cadrul parohiei, de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.