Numeroşi bârlădeni au participat în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 2018 la manifestările dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul a debutat la ora 10.15 cu întâmpinarea „Trenului Unirii” în Gara Bârlad, tren pornit de la Bucureşti spre Iaşi.

Manifestările au continuat de la ora 11.00, în faţa Cercului Militar din Bârlad,  cu o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în amintirea făuritorilor Unirii din anul 1859.

La finalul slujbei, prin cuvântul ţinut, intitulat „Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie 1859 - aurora unităţii noastre naţionale”, Ierarhul Huşilor a reafirmat semnificaţiile imense ale Unirii Principatelor Române din 1859 „prefaţa cea mai minunată a conţinutului cărţii Unirii de la 1 decembrie 1918. Având în minte aceste recalibrări conceptuale, cred că este cazul să nu mai dăm crezare celor care ne vorbesc cu aplomb păcătos şi trădător despre „mitologia unităţii româneşti”.(textul integral poate fi regăsit în „Cuvântul Ierarhului”)

Au luat apoi cuvântul doamna Oltea Rășcanu Gramaticu, președinta Societății de Științe Istorice - Filiala Bârlad, şi domnul Dumitru Boroş, primarul municipiului Bârlad, după care, corala preoţilor Protopopiatului Bârlad, „Gheorghe Cucu”,  a susţinut un scurt concert de cântece patriotice.

A urmat apoi momentul depunerii de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru-Ioan Cuza şi defilarea trupelor militare.

Ultimele articole