Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a primit miercuri, 18 aprilie, la sediul Episcopiei, vizita Excelenței Sale Domnul Andrei Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România.

Părintele Episcop Ignatie i-a dăruit cu această ocazie o icoană cu Sfântul Andrei Criteanul și volumul „Confessing the Truth in Love” al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Excelența Sa a apreciat profilul spiritual al celor pe care i-a întâlnit, evidențiind valorile culturale comune ale celor două țări. A oferit, la rândul său, Ierarhului Hușilor, un Album de Artă ce cuprinde principalele exponate ale Muzeului National de Istorie din Belarus.

Domnul Ambasador se află într-o vizită de lucru în județul Vaslui, având întâlniri și cu reprezentanții autorităților județene și locale.