Ca și în edițiile precedente, campania a fost dedicată celor aflați în nevoi, cu precădere copii și vârstnici, cu o situație materială precară, izolați sau suferinzi, la care angajații Asociației au ajuns pentru a le oferi daruri constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, produse alimentare, dulciuri și ajutoare financiare.
Caravana Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși a ajuns în localitățile Bogdănița, Rădăiești, Iezer, Ruși și Gâlțești, din Protopopiatul Bârlad, Tătărăni, Leoști, Bălțați, Valea lui Bosie, Boțești și Ghermănești, Protopopiatul Huși, și localitățile Fâstâci, Unirea și Buda, din Protopopiatul Vaslui. Acestora s-au adăugat beneficiarii Centrelor de zi ale Asociației.
„Ne-am străduit, prin darurile și ajutoarele oferite, să le transmitem celor pe care i-am vizitat, dragostea semenilor și bucuria Învierii. Ne bucurăm că am reușit să ajungem la mai mult de 800 de persoane, în afară de beneficiarii Centrelor noastre de zi, majoritatea copii, care astfel, întâmpină Învierea cu un plus de speranță, că cei din jur nu i-au uitat și nu trec nepăsători pe lângă lipsurile lor.
Sunt multe situații limită pe care le identificăm, și ne străduim să venim în sprijinul acestora, astfel că ajutorul pe care l-am primit de la cei ce s-au alăturat campaniei noastre este unul esențial. Le mulțumim tuturor celor care ne sunt aproape și sunt sensibili la nevoile celor nevoiași.
În afară de comunitățile din eparhia noastră, am mers, la îndemnul Părintelui Episcop Ignatie, și în Basarabia, acolo unde sunt foarte multe nevoi de acoperit, bucuria și recunoștința celor cărora le-am trecut pragul fiind cea mai bună răsplată pentru efortul depus” a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși