Caravana „Dar de Crăciun”, a Episcopiei Hușilor, a continuat și în după-amiaza zilei de duminică, 12 decembrie 2021, în satele Puntișeni, Pârvești, Chițcani și Costești, din Protopopiatul Vaslui.
Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie, însoțit de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, a mers, alături de angajații Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, în casele copiilor. Beneficiarii, aflați în localități greu accesibile, au primit haine de iarnă, ghetuțe noi, lenjerie de corp, căciuli și mănuși, dulciuri, ajutoare în bani și multă bucurie.
«Surprinderea și bucuria copiilor și a părinților lor a fost cea care ne-a motivat să continuăm pe o vreme neprielnică, deoarece avem îndatorirea să împlinim binele, indiferent de obstacolele ce se pot ivi. Este a treia zi de campanie și, până în prezent, am reușit să ajungem la peste 600 de copii.
Părintele nostru Episcop Ignatie ne-a însoțit astăzi în Caravana ,,Dar de Crăciun", aducând binecuvântare și bucurie celor cărora le-a trecut pragul.
Au fost situații în care Preasfinția Sa a oferit, pe lângă darurile pregătite, și câte un ajutor în bani, deoarece, de multe ori, realitatea de la fața locului este mult mai dură decât preconizam.
Nici Moș Crăciun nu a lipsit din Caravană și a împărțit cu noi ghete călduroase, geci, pachete cu dulciuri, căciuli și mănuși, lenjerie de corp și multă speranță.
Mulțumim pentru tot sprijinul financiar acordat de Episcopia Hușilor pentru acest proiect, aflat la a IV-a ediție, precum și tuturor prietenilor Asociației „Filantropia Ortodoxă”, din țară și străinătate, care s-au alăturat eforturilor Centrului Eparhial», a precizat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.
Timp de două săptămâni, colindele vor răsuna, din mașinile Caravanei, pe cele mai greu accesibile drumuri din satele și cătunele Episcopiei Hușilor, vestind Nașterea Domnului și aducând multă bucurie și speranță.
Este a IV-a ediție a programului eparhial „Dar de Crăciun”, derulat de Episcopia Hușilor prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși. Anul trecut, cu sprijinul Centrului Eparhial, a parohiilor din cele trei protopopiate și a multor oameni de bine din țară și străinătate, Caravana a reușit să ajungă la peste 4000 de copii din județul Vaslui și din Basarabia, precum și la mai multe familii de vârstnici.
«Activitatea socială trebuie să aibă o continuitate. Nu îi ajutăm doar de Crăciun și de Paști. Aceste campanii sunt și o formă de a identifica situațiile delicate în care se află astfel de copii, ca, pe parcursul anului, să le putem acorda burse și să îi ajutăm cu alimente și îmbrăcăminte», a menționa Părintele Episcop Ignatie al Hușilor în deschiderea Caravanei de anul trecut.