Sâmbătă, 22 august 2026, în Parcul Copou din municipiul Vaslui, de la ora 10.30, a avut loc deschiderea oficială a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși Vaslui, ediţia a VIII-a.

Evenimentul a întrunit peste 600 de tineri, veniți din protopopiatele Eparhiei, precum și numeroase persoane din municipiul Vaslui, dornici să participe la Conferința susținută de părintele Nicolae Dima, cu tema: „Cum să devin un erou al credinței”.

În deschiderea evenimentului Părintele Episcop Ignatie i-a mulțumit invitatului din acest an al I.T.O.V., părintele Nicolae Dima, punctând, pentru cei prezenți, câteva repere biografice ale acestuia.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a mulțumit partenerilor care au susținut acest proiect:

Mulțumim foarte mult tinerilor prezenți la acest eveniment. De asemenea, mulțumesc preoților din parohii, părinților protopopi, părinților consilieri care sunt implicați în misiunea cu tinerii și nu o fac la modul formal, ci cât se poate de convingător, pentru că tinerii nu sunt viitorul, ci prezentul nostru și nu-i putem neglija. 

Mulțumim partenerilor noștri, care ne susțin în organizarea acestui eveniment anual de mare amploare, Secretariatului de Stat pentru Culte și domnului ministru Ciprian Olinici; mulțumim domnului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan pentru implicarea în acest eveniment și pentru faptul că și Domnia Sa crede, cum foarte sugestiv mi-a scris în scrisoarea de confirmare a participării la acest eveniment, că un județ nu trebuie să investească numai în drumuri și infrastructură, ci și în credință și în cultură, implicit în sufletele oamenilor. Mulțumim domnului primar Lucian Braniște care ne-a facilitat întâlnirea în acest cadru natural, domnului viceprimar Valeriu Garagață și doamnei inspector școlar general Cristiana Botan pentru prezență și deschidere față de activitățile noastre. 

Tot în acest cadru festiv, Părintele Episcop Ignatie a evidențiat primii trei absolvenți de liceu din județul Vaslui, care au obținut cele mai bune rezultate la examenul de Bacalaureat de anul acesta. 

Preasfinția Sa a oferit premii în bani și cărți tinerilor: Alexia Mihaela Borțun, absolventă a Liceului Mihail Kogălniceanu Vaslui, care a obținut media 9,96; Bianca Elena Negară absolventă a Liceului Mihail Kogălniceanu Vaslui, care a obținut media 9.93; și Alexandru George Isac, absolvent al Colegiului Gheorghe Roșca Codreanu Bârlad, care a obținut media 9,93.

Adresându-se celor prezenți, Preasfinția Sa i-a îndemnat să înmulțească binele și să îndrăznească, indiferent de circumstanțe, să își pună nădejdea în Dumnezeu:

Aș vrea să vă împărtășesc un gând legat de una din întâlnirile memorabile pe care Domnul Hristos a avut-o cu un tânăr ca și voi. În Evanghelia de la Matei este consemnat că la un moment dat se apropie de Domnul Hristos un tânăr, cu entuziasm, cu o întrebare fundamentală, nu atât pe buze, cât în inima lui: „Doamne cum să moștenesc viața veșnică?” 

În urma acestei întrebări se încropește, un dialog minunat între Hristos și acest tânăr. Nu am să insist asupra conținutului, ci am să zăbovesc asupra unui amănunt care întotdeauna s-a lipit de sufletul meu. Hristos îi cere acestui tânăr să-L urmeze. Nu reușește, nu neapărat pentru că nu ar fi vrut sau că ar merita să fie blamat pentru un asemenea refuz, ci pentru faptul că așa era setat el, în acest orizont reușea să-și desfășoare propria lui viață. 

Sigur că era un tânăr foarte cuminte, care împlinise poruncile, conform propriei lui mărturii, încă din tinerețe; era atent să fie un om nu atât moral cât unul care să aibă o relație vie cu Dumnezeu; și în urma acestei invitații de a urma lui Hristos, el nu reușește să răspundă pozitiv.

Noi, când citim acest pasaj, avem tendința de a arăta cu degetul înspre acest tânăr. Într-un fel, spunem noi, a falimentat. Dar dacă vom fi atenți la modul în care Mântuitorul s-a raportat la el, nu am mai îndrăzni să spunem nici că a falimentat, nici că a refuzat această invitație. Pur și simplu a fost sincer și a mărturisit că atât poate sau, ca să ne exprimăm în termeni moderni, acestea au fost limitele lui. 

Hristos s-a bucurat de această sinceritate. Acest fapt este consemnat în Evanghelia de la Marcu, unde ni se spune că Iisus, scrutându-l cu iubire, cu privirea Sa, L-a îndrăgit pe acest tânăr. Am folosit acest termen, pe care noi nu reușim să-l prindem în toată bogăția de semnificații din limba română, pentru că este termenul original din limba greacă. În limba greacă se spune: „și-a ațintit privirea cu multă iubire asupra acestui tânăr în urma refuzului de a-L urma”.

Știm cu toții ce înseamnă să fii privit cu iubire, mai ales când ne exteriorizăm propriile noastre limite. Este cea mai mare binecuvântare, este o desfătare pentru oricine, nu numai pentru tineri, ci și pentru cei mai mari. 

Când exprimăm cu sinceritate ceea ce simțim, chiar dacă poate se lovește, într-un fel, de setul de valori al celui care este interlocutorul nostru, dacă suntem priviți cu iubire ne bucurăm extraordinar de mult. 

Hristos, indiferent de circumstanțele vieții, de momentele în care, în curgerea vieții, ne vom revolta împotriva Sa, întotdeauna ne va privi cu iubire. Se va uita la sinceritatea din inima noastră, se va uita la capacitatea, la puterea de a ne mărturisi propriile limite. 

Dumnezeu nu vrea să părem ceea ce noi nu suntem, la modul cel mai real și la modul în care ne uităm la propria noastră conștiință. 

Dumnezeu vrea să ne prezentăm în fața Lui exact așa cum suntem noi, fără să cosmetizăm, fără să ne fardăm sau să ne amăgim pe noi și pe cei din jurul nostru. Ne vrea exact cum suntem noi, cu frământările noastre, cu limitele noastre. Avem această mărturie, că Se comportă exact așa cum s-a comportat cu tânărul bogat din Evanghelie, care a fost privit cu foarte multă iubire. 

Știm că o privire urâtă, piezișă, ne poate răni, destabiliza și ne este greu, refuzăm să primim acea privire. Parcă nu am vrea să ne amintim de ea niciodată. De multe ori, o privire piezișă, cu ochi plini de ură, ne poate răni mai mult decât un cuvânt inadecvat

În contrast cu asemenea privire, când întâlnim o privire plină de iubire, de îngăduință, de iertare, de foarte multă înțelegere, simțim că primim curaj și, mai ales, sens pentru viața noastră.

Acest lucru vi-l doresc tuturor celor care sunteți aici, tineri din Episcopia Hușilor, să vă amintiți întotdeauna, în momentele de clătinare, de încercare ale vieții, că este Cineva care vă privește cu multă iubire oricât ați șchiopăta, sau oricât ați simți că sufletul nu este pe calea pe care ar trebui să fie. 

Nu uitați că Cineva vă privește întotdeauna cu iubire; vă doresc să puteți vedea această privire a lui Dumnezeu, permanent cu iubire față de noi, indiferent cum ne comportăm și cum ne raportăm noi la El.

Aș vrea ca această iubire a lui Dumnezeu să o regăsiți și în ochii prietenilor voștri, în ochii părinților voștri, ai familiei și ai tuturor celor pe care-i simțiți că dau un anume sens vieții voastre.

A urmat apoi conferința susținută de părintele Nicolae Dima intitulată „Cum să devin un erou al credinței”. Conferința a fost transmisă live pe pagina www.facebook.com/episcopiahusilor.ro.

Între altele, părintele Nicolae Dima a arătat că „un erou are mult curaj, sfidează pericolul. Este un om al dreptății, urmărește întotdeauna binele, luând apărarea celor nedreptățiți. Este omul adevărului, îi demască pe toți demistificatorii. Are intuiția evanghelică conform căreia adevărul ne face liberi.

Ce-l face pe un om erou? Că vine în viața lui un moment când trebuie să aleagă; și poate să aleagă calea ușoară dar el întotdeauna o alege pe cea grea dar adevărată, știind că ea înseamnă multă suferință, chiar existând iminența morții.

Când ne pregătim să fim eroi în toate trăsăturile definite, oare când suntem pregătiți? Eroii nu sunt pregătiți, ei se creează, își creează drumul pe care merge. Și-l explorează în timp ce merge pe drum.

Curajul, ca trăsătură a eroului, nu înseamnă că nu am frică, ci că există o putere mai mare decât frica și neputința mea. Când Dumnezeu luptă alături de mine în examenele vieții, nu contează că eu sunt slab ci că Dumnezeu este puternic și că sunt aliat cu El, iar atunci puterea Lui devine puterea mea. 

Dacă putem face ceva, un bine pentru alți oameni, avem obligația morală să-l facem. Când avem foarte mare putere, ea vine la pachet cu multă responsabilitate. Răul se rostogolește ca bulgărele de zăpadă. Răul pe care nu-l sancționăm, devine și mai mare. Pe măsură ce este lăsat și acaparează mai multe suflete, puterea lui devine din ce în ce mai mare. Așadar, binele trebuie făcut chiar și atunci când simțim că nu suntem responsabili. Ce se întâmplă dacă nu-l facem? Binele nostru va lipsi de pe harta lumii. Harta binelui nu trebuie dezechilibrată. 

Cine știe dacă nu cumva tocmai tu ești omul care ar putea face ceva pentru a evita ca un lucru rău să se întâmple? Ce facem cu oportunitatea care nu poate fi ratată? Dacă ratăm, ne-am ratat viața. 

Atenție la contextul în care doar noi și numai noi putem face lucruri de care este nevoie. Uneori avem nevoie de un declanșator, nu de un erou care câștigă bătălia. Nu acesta este eroul care trebuie sa fim dar declanșator putem fi. 

Nu noi alegem vremurile ci tot ce avem de făcut e să decidem ce facem cu timpul care ne-a fost dat. Suntem plantați în prezentul de acum, să ne luăm așa cum suntem și să vedem cum putem contribui la harta binelui lumii. Nu putem trăi o viață indiferentă. Trebuie ca după noi să lăsăm un plus  în istoria lumii în care trăim. Un drum care se construiește în timp ce mergem pe el. 

Nu suntem noi cei care să fim cei mai buni. Adolescența e plină de acest tip de neputințe, de „nu sunt destul de”, talentat, bun, nu strălucesc în nimic. Dar ce este important? Uitați-vă cum vorbește Dumnezeu cu Moise. Cheia nu este să credem nebunește în noi. Ce-i spune Dumnezeu lui Moise ca să-i dea motiv suficient de bun să meargă mai departe? „Moise, Eu voi fi cu tine”. Și Dumnezeu s-a ținut de cuvânt. 

Creștinismul nu ne spune lucruri de felul „crede în tine” ci „ai încredere în viața vieții tale, în sâmburele aprins pe care-l putem primi în noi prin credință”. Rămâne în noi o putere care nu e a noastră și care se servește de noi pentru a ne crește puterile suficient de mult pentru a înfrunta adversarul pe care credeam ca nu-l putem înfrunta. Ne e frică atâta timp cât considerăm că suntem prea slabi. Dar cu Dumnezeu neputința noastră nu mai înseamnă mare lucru.

Marele nostru erou este Iisus Hristos. Toți eroii sunt oameni care s-au întâlnit cu răul, dar s-au confruntat cu el. În ce constă eroismul Mântuitorului? Hristos nu ucide balaurul, nu invocă legiunile de îngeri ca să-i convertească pe toți. Nu scapă miraculos în ultima clipă. În confruntarea cu răul, Iisus moare. Și ce face El cu moartea care i S-a dat și pe care a primit-o? A întors-o împotriva morții însăși și nu a celor ce L-au ucis. Cu puterea morții cotropitoare, El distruge însăși moartea. 

Eroul creștin nu e cineva care se lasă cotropit de rău, contaminat de rău ci cineva care refuză cu orice risc să primească răul în viața lui, acum, în zilele noastre, nu pe vremea Mântuitorului sau a Sfinților Apostoli, ci acum, în zilele noastre. 

Eroul credinței nu trebuie să aibă bagheta magică a lui Harry Potter, nu trebuie să se cațere pe blocuri ca Spiderman, nu trebuie să înfrunte armate, ci eroului de astăzi i se cere să facă binele chiar și atunci când îi este frică, să-și folosească puterea înspre bine și nu înspre rău, să folosească momentul potrivit. 

Eroul credinței trebuie să accepte chemarea lui chiar dacă se simte prea nepregătit sau prea mic. Eroul credinței trebuie să se ridice chiar dacă a căzut, să învingă răul fără să adopte armele lui, cum a făcut Hristos.”

Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată întrebărilor din partea publicului.