Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele stareț Filip Mercaș.

După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al așezământului monahal.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.

În cuvântul de învățătură din cadrul slujbei, Ierarhul Hușilor a amintit de momentul aducerii Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim și de profeția pe care Dreptul Simeon a făcut-o în privința Maicii Domnului. Preasfinția Sa a vorbit despre modul cum se raportează Maica Domnului la suferințele oamenilor:  

«Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi» (Luca 2, 34-35).

În momentul în care Maica Domnului s-a dus să Îl înfățișeze pe Pruncul Iisus la Templu, Prorocul Simeon și Prorocița Ana i-au primit cu bucurie și inimă bună; mai cu seamă pe Hristos, ca Cel Care este darul adus de Maica Domnului pentru întreaga umanitate - Hristos, Cuvântul Întrupat, Iubirea Ipostatică, Iubirea Ființială, Cel Care a adus în lume lumină și mântuire. 

După exprimarea acestei bucurii de către Dreptul Simeon, acesta a rostit o profeție, ceva ce s-a întâmplat la picioarele Crucii. I-a spus Maicii Domnului că prin inima sa va trece sabie, ca în felul acesta să se descopere multe gânduri din inimile multor oameni. Această sabie a trecut prin sufletul și inima Maicii Domnului atunci când a fost la picioarele Crucii și L-a văzut pe Hristos răstignit, străpuns de cuie și aflat în agonie, într-o suferință inimaginabilă pentru noi, oamenii. 

Pentru Dumnezeu, această suferință avea un conținut plin de dragoste și de aceea devenea suportabilă. Unde este iubire este și disponibilitate de a înțelege și de a asuma suferința. Hristos, în mod absolut, pe Cruce, Și-a asumat iubirea Sa față de noi și a suferit, pentru că inima Sa era plină de o iubire fără limită pentru întreaga umanitate. 

Această iubire a lui Hristos s-a revărsat și în inima celei care L-a născut, cu trupul, în lumea aceasta, pe Cuvântul cel dumnezeiesc. A dăruit această iubire Maicii Domnului, iubire care s-a manifestat pentru prima dată la picioarele Crucii. Din acel moment, Maica Domnului asumă suferințele și greutățile tuturor oamenilor, așa cum a asumat și a înțeles în chip deplin, tainic, suferința lui Iisus pe Cruce.

 În acest mod s-a descoperit Maica Domnului în această zi de sărbătoare unui mare sfânt, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos - un sfânt care îl iubea pe Dumnezeu fără niciun fel de intermitență, care și-a dedicat întreaga viața pentru Hristos. 

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, fiind la o slujbă de priveghere dedicată Maicii Domnului, în data de 1 octombrie, anul 910, înspre dimineață, a fost părtaș unei vedenii - a văzut-o pe Maica Domnului îmbrăcată în lumină, purtând pe brațele ei un Acoperământ, care acoperea toți oamenii din biserică, fiind înconjurată de Sfântul Ioan Botezătorul și de Sfântul Ioan Evanghelistul. 

Cu brațele ei deschise, cuprinzându-i pe toți oamenii cu cinstitul ei Acoperământ și plină de slavă, de lumină, se ruga cu lacrimi pentru întreaga lume, pentru păcatele tuturor, pentru suferințele și poverile pe care le duc oamenii.

Aceasta este minunea care a stat la geneza sărbătorii de astăzi a Acoperământului Maicii Domnului și așa o înțelege Biserica în chip tainic pe Maica Domnului, ca cea care se roagă pentru întreaga lume, poartă suferințele fiecăruia dintre noi, așa cum a purtat suferința, din iubire de mamă față de Fiul ei, atunci când L-a văzut pe Cruce. „Sabia” care a trecut prin inima ei este „sabia suferinței”, ca și a unei iubiri depline față de Fiul său. 

Unul dintre teologii veacului trecut a surprins în cuvinte mult mai inspirate această ipostază a Maicii Domnului, ca cea care este grabnic ajutătoare, milostivă sau, după cum spune Sfântul Preot Dumitru Stăniloae, „în cer avem o inimă de mamă pentru întreaga umanitate”. Acest teolog, părintele Serghei Bulgakov, ne spune următoarele despre Maica Domnului: 

„Maica Domnului s-a rugat și a plâns nu numai acum o mie de ani (această minune, pe care a văzut-o Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, a avut loc în secolul al IX-lea, în Biserica Vlaherne din Constantinopol), ci se roagă și plânge și aici și acum, în toată vremea și în tot locul, până la sfârșitul veacurilor. Omoforul (Acoperământul) ei îi ocrotește nu numai pe cei care erau atunci de faţă la slujbă, ci fiecare generaţie umană, întreaga lume, pe noi, pe toţi păcătoșii.

Acoperământul Maicii Domnului, care ne binecuvintează și ne izbăvește, luminează și strălucește în toată vremea, chiar dacă ochii noștri sunt nevrednici să-l vadă. Maica Domnului stă în cer și pentru lume și duce cererile noastre la altarul tronului lui Dumnezeu. Ea este dragoste și compasiune, milostivire și purtare de grijă, mijlocitoare și apărătoare. Ea nu judecă, ci arată milă tuturor, nu este al ei să fie Dreptul Judecător sau judecătorul dreptății, ci să mijlocească asemenea unei mame. Ea mijlocește la Înfricoșătorul Scaun de Judecată al Fiului său, Dreptul Judecător, cerând pentru noi iertare de la El. Păcatele și durerile lumii rănesc inima celei ce iubește toată făptura și a răspunde la răutate și păcat cu dragoste și lacrimi. O sabie străpunge inima ei chiar și acum. Maica Domnului plânge pentru lume. Ce înseamnă această taină? Lumea plânge pentru sine prin lacrimile ei. Suferința și tristețea lumii sunt și ale ei. Lacrimile lumii sunt și lacrimile ei. Ea este maică, ea este inimă, ea este țarina fertile care absoarbe așa. Dacă ochii omenești ar putea să vadă că Maica Domnului este prezentă în lume, ar cunoaște ce transfigurare are loc în chip tainic. Dacă ar putea numai să vadă lacrimile ei, inimile lor pline de cruzime ar fi zguduite și s-ar încălzi, căci nicio inimă nu este atât de înghețață, încât să nu se topească în fața grijii pline de iubire a Maicii Domnului. La rău, ea răspunde cu dragoste, la ponegrigre cu iertare, la insule cu multă binecuvântare”. 

Aceasta este Maica Domnului și așa o percepem în adâncul inimii noastre fiecare dintre noi, ca cea care ne ajută, este milostivă și grabnic ajutătoare. Dreptul Simeon i-a spus Maicii Domnului, atunci când Iisus a fost dus la Templu, faptul că va trece sabie prin sufletul ei. Sabia aceasta nu este altceva decât crucea iubirii care știe să sufere fără să cârtească, să judece sau să ponegrească. 

În acel moment, Maica Domnului a primit darul de a iubi așa cum Dumnezeu ne iubește pe fiecare în parte – o iubire pentru întreaga făptură și o dragoste care se manifestă prin rugăciune pentru toți oamenii, așa cum ea s-a rugat în noaptea aceea de priveghere în Biserica Vlaherne din Constantinopol, când avea întins acoperământul ei asupra tuturor oamenilor, când era plină de lumină și de slavă. Este cea care nu judecă și nu răspunde la răutate și păcat cu răutate și păcat, ci întotdeauna cu dragoste și multe lacrimi. 

Noi o cinstim pe Maica Domnului în relație cu Hristos, și nu independent de El. Aceasta este Maica Domnului pentru fiecare dintre noi, îi simțim dragostea așa cum simțim dragostea mamelor noastre. 

Le spun tinerilor care își aduc pruncii la Taina Sfântului Botez că noi, fiind botezați în numele Preasfintei Treimi, primim dragostea lui Dumnezeu și puterea de a iubi ca Dumnezeu, adică așa cum Domnul ne-a iubit chiar și atunci când nu am meritat acest lucru, chiar și când I-am întors spatele, ne-am revoltat împotriva Lui, L-am scuipat, L-am ironizat, L-am calomniat; El se jertfea, Se răstignea pentru noi pe Cruce, fără a pregeta și fără a lăsa să fie vreo fisură în dragostea Sa perfectă, desăvârșită pentru noi. 

O asemenea dragoste o primim, cu toții, când suntem botezați. Puteți spune că așa este Dumnezeu, dar noi suntem oameni păcătoși, așa că nu reușim să ne ridicăm la altitudinea și intensitatea iubirii la care suntem chemați și ne resemnăm, crezând că este ceva intangibil, imposibil pentru noi. Dar mamele noastre sunt cele care iubesc ca Dumnezeu. Un copil, un tânăr, oricât de mult ar rătăci și ar întoarce spatele familiei sau chiar dacă și-ar renega familia, mama nu va înceta niciodată să îl iubească, pentru că mamele sunt cele care iubesc ca Dumnezeu. Chiar și atunci când copiii lor greșesc, când urmează căi rătăcite, mamele sunt cele care înalță rugăciuni din durerea inimilor lor, străpunse de necaz și încercare, iar aceste rugăciuni, care pornesc nu atât dintr-o inimă suferindă, ci dintr-o inimă care iubește atât de mult, nu rămân fără răspuns. 

În acest mod să vă închipuiți că ne iubește, pe fiecare dintre noi, Maica Domnului, de a cărei ocrotire să avem parte cu toții, să simțim lucrarea ei tainică în viața noastră și poate reușim astfel să ne asumăm în viața noastră să răspundem la răutate și la păcat cu dragoste și lacrimi, la rău cu iubire, la ponegrire cu iertare și la insulte cu binecuvântare. 

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de prețuire, Părintele Episcop Ignatie a oferit Crucea eparhială „Episcop Grigorie Leu”, cea mai înaltă distincție a Episcopiei Hușilor, părintelui Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintelui Macarie Costea, starețul Mănăstirii Runc din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, și părintelui Filip Mercaș, starețul Mănăstirii Mălinești. De asemenea, a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit restaturarea bisericii de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.