Întâlnirea s-a desfășurat sub genericul „Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea” și a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

În cuvântul introductiv, ierarhul hușilor a făcut referire la atenția pe care este necesar să o acordăm cuvintelor, aducând în atenție îndemnurile  Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim:

Dacă avem în viața noastră o experiență plenară, care ne umple pur și simplu, nu mai găsim cuvintele pentru a o exprima. Ne dăm seama că vorbind, de fapt, sărăcim experiența pe care am trait-o. 

Dacă pierdem funcția autocritică, nu ne mai dăm seama unde greșim și ajungem în punctul de a avea o părere foarte bună despre noi înșine. Legat de această autocritică, noi cei care avem ca instrument de lucru cuvântul, îl folosim cel mai impropriu, din toate punctele de vedere. 

Nevrednicia noastră, a slujitorilor, este cea mai mare formă de ostilitate, de vrăjmășie față de Biserică. Și vremurile, fără a intra într-o „apocaliptiadă” gratuită, nu sunt foarte simple pentru Biserică. Biserica este lovită din toate părțile pentru că este, în continuare, un reper pentru neamul nostru, o referință. Aceasta nu înseamnă că noi trebuie să ne autovictimizăm. Când greșim, să avem puterea de a recunoaște că am greșit. Aceasta este adevărata formă de a ne autocorecta, din punct de vedere duhovnicesc

Mă gândesc că pe măsură ce vom dobândi capacitatea și curajul de a ne vedea propriile neputințe, începe cu adevărat primenirea și schimbarea noastră, a fiecăruia dintre noi.

Iată ce spunea Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim legat de responsabilitatea pe care o avem față de instrumentul misiunii noastre:

„Suntem liberi să facem orice pe pământul acesta! Dar pentru orice faptă a noastră vom da seama. Este în Evanghelie un cuvânt cumplit cu adevărat: «În zilele acelea, oamenii vor da seama pentru orice cuvânt deșert spus în viață». Orice cuvânt, orice prostie, orice viclenie se înregistrează undeva și vei fi confruntat cu tine însuți și cu ceea ce ai spus odată-n viață. Nu este deloc glumă. Această vorbă deșartă este o stare de păcat, în care alunecăm foarte des. Păcatul este, așadar, călcarea legii lui Dumnezeu, cu știință și voință, pe baza libertății noastre depline. Putem face orice, suntem liberi. Ni se pare că nu ne urmărește nimeni, și acesta ne încurajează parcă la păcat...!”

Noi credem că multe din cuvintele pe care le spunem și care pot răni pe cineva, de fapt ele nu ar spune nimic. Dimpotrivă. Modul în care vorbim, cuvintele folosite, cum le interpretăm, cum le înțelegem, reflectă o stare interioară. Pentru că nu în zadar ideologiile acestea despre care se vorbește, progresiste, neomarxiste, corectitudinea politică, sunt cele care schimbă limbajul fiindcă dacă se schimba limbajul, se schimbă gândirea omului. Schimbând gândirea omului, se schimbă și starea lui și modul de a percepe tot ceea ce se întâmplă în jurul său. 

La fel este și în viața duhovnicească, în modul în care folosim cuvintele, ce conținut le dăm, cu ce fel de energie le încărcăm. Cuvintele sunt cele care spun ceva despre ceea ce este cel mai adânc în inima noastră. Ne dăm seama din modul fiecăruia de a vorbi.

 Chiar dacă cineva poate să manipuleze, să ne inducă în eroare, să se livreze că este un om cu o trăire deosebită, undeva falsitatea și tot ceea ce nu ține de autenticitate se simte foarte bine. 

Am adus în atenție acest cuvânt fiindcă este foarte multă agresivitate în lumea aceasta, din toate punctele de vedere. Există această formă de idolatrie a sinelui, fiecare crede că deține adevărul și că-l pune la dispoziție, iar toți ceilalți sunt într-o înșelare. Nimeni nu se mai gândește că s-ar putea ca, undeva, să se afle într-o mică eroare. Nimeni nu se mai problematizează, toți sunt apodictici, siguri pe sine pe ceea ce spun, fie pe rețelele de socializare, fie în discuțiile particulare. Din punctul meu de vedere, aceasta trădează o sărăcire a tot ceea ce înseamnă nu numai experiență duhovnicească ci și umană.

Dacă ne întâlnim cu un om elegant, manierat, iar noi nu suntem obișnuiți cu aceasta, fiind nemanierați, vom vedea în cel cu bun simț și cu capacitate de iertare că este ipocrit, fals, și noi înșine nu credem în iertare. 

Trebuie să fim extrem de atenți la toate cuvintele de care ne folosim. Putem răni foarte mult și putem spune cuvinte care să-l distrugă pe celălalt. Nu este întâmplător faptul că avem în limbajul popular expresia „mai bine-mi dădeai o palmă decât să-mi spui vorba asta” - fiindcă rănește foarte mult. 

Trebuie să fim foarte atenți. Am această încredințare că niciuna dintre slujbele Bisericii nu dă iertare de păcate cum dă Liturghia Cred că o anumită lipsă de delicatețe și noblețe din Liturghie și din modul în care rostim rugăciunile din Liturghie sau de la alte slujbe, este transpusă și în viața noastră de zi cu zi, adică este direct proporțional. 

Să luăm aminte la cuvânt. Să nu ne purtăm ca și cum Domnul nu este de față Orice cuvânt, prostie, viclenie spune Părintele Sofian, se înregistrează undeva și la un moment dat vom fi puși în situația de a ne confrunta cu noi înșine.

A urmat apoi referatul intitulat: „Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim și Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea”, prezentat de părintele Aurel Zlat, de la Parohia „Sfântul Spiridon I” din Bârlad.

A doua parte a întâlnirii a fost rezervată întrebărilor și răspunsurilor pe diferite teme de spiritualitate, liturgice și administrative.