În duminica a 24-a după Rusalii, PS Ignatie, Episcopul Hușilor a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la biserica „Sf. Ilie” din Huși.
Din soborul slujitorilor au făcut parte membri din administrația Centrului Eparhial Huși și ai Protopopiatului Huși: arhim. Serafim Bodnar, consilier economic, pr. Paul Rariță, consilier administrativ, pr. Marian Tudorică, secretar eparhial, pr. Marius - Cătălin Antohi, protopop al Protopopiatului Huși și parohul bisericii „Sf. Ilie” și pr. Florin Grosu, secretar al Protopopiatului Huși.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Ignatie a precizat că Mântuitorul Hristos totdeauna răspundea prompt la chemările și problemele oamenilor, dar de această dată a întârziat deplasarea către casa dregătorului Iair, tocmai pentru a mai săvârși o minune, vindecarea femeii aflată în suferință de 12 ani. Preasfințitul Părinte Ignatie a pus accentul pe smerenia celor două personaje din Evanghelie, pe de o parte a dregătorului Iair, mai-marele sinagogii din Capernaum, pe de altă parte, starea de smerenie a femeii bolnave, care nu a vrut să iasă în evidență, ci a gândit că se va vindeca dacă se va atinge de poala hainei Lui. (Luca 8,44).
La finalul Sfintei Liturghii, Pr. Protopop Antohi Marius – Cătălin, parohul bisericii „Sf. Ilie” a mulțumit Preasfințitului Părinte Ignatie pentru slujba arhierească, mai ales că s-au împlinit 5 ani de la sfințirea bisericii.
Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Ignatie a oferit bisericii „Sf. Ilie” Sfântul Antimis.