Sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi a început, în seara zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019, la Catedrala Episcopală din Huși, prin slujba Vecerniei Mari și a Litiei, săvârșită de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. La pelerinajul ce a urmat slujbei Vecerniei a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
De asemenea, un sobor foarte numeros de preoți, de pe tot cuprinsul Eparhiei, a luat parte la slujbă. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic preoțesc „Sfântul Grigorie Palama”.
Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, alături de Icoana relicvar a Sfinților ocrotitori ai Catedralei Episcopale, s-au aflat într-un baldachin amenajat în apropiere, astfel încât credincioșii prezenți au putut să se închine.
La finalul Vecerniei, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre puterea credinței Sfintei Chiriachi, mai tare decât moartea, și despre atitudinea sa, inspirată din exemplul Domnului Hristos, în fața chinurilor:
„Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei noastre, este cea care L-a așezat pe Hristos în inima sa pentru totdeauna. Viața Sfintei Chiriachi ne încredințează, pe fiecare dintre noi, că Hristos trebuie să devină centrul vieții noastre. Pentru tânăra fecioară Chiriachi nimic nu a fost mai important, mai esențial din lumea aceasta, nici măcar tinerețea ei. Când și-a dat viața pentru Hristos, din dragoste deplină, avea doar 16 ani, era doar o adolescentă, însă a reușit să-și interiorizeze viața și gândirea lui Hristos, cum, poate, noi nu reușim acest lucru.
Un amănunt în viața Sfintei Chiriachi este o reverberație perfectă a modului cum Hristos S-a comportat pe cruce. Atunci când era schingiuită, batjocorită, ea nu răspundea, nu riposta în niciun fel, ci se ruga în taină. Același lucru L-a făcut și Hristos când a fost disprețuit, batjocorit, pălmuit, când a primit în loc de apă, oțet și fiere. A tăcut! Pentru că vorbea jertfa Sa, dragostea Sa absolută pentru oameni! Orice martir are adâncit în inima lui dragostea pe care Hristos ne-a descoperit-o pe cruce. Martirii mergeau la moarte ca la nuntă. Pentru ei, nimic din lumea aceasta nu era un obstacol care să-i deturneze de la ceea ce aveau înrădăcinat în adâncul ființei lor, ca să-L urmeze pe Hristos, fără intermitențe, fără sincope, cu o verticalitate și tenacitate extraordinare.”
De asemenea, Ierarhul Hușilor a vorbit despre exemplul pe care îl poate genera în viața noastră tăria martirilor în fața morții:
„Martirii Bisericii noastre alcătuiesc exemplul cel mai minunat pentru noi, care, poate, avem o credință fragilă. Dacă ni s-ar cere să ne dăm viața pentru Hristos, nu știu câți dintre noi am reuși cu adevărat să mergem la moarte ca la nuntă. Nouă ne este greu să jertfim din timpul nostru pentru Hristos, ne este greu să jertfim din gândurile noastre, care ne pun într-o stare de separație de Dumnezeu. Ne este greu să renunțăm la mentalitatea noastră, la universul nostru lăuntric care poate este potrivnic lui Dumnezeu.
Nu avem aceeași tenacitate și putere ca și martirii. Poate dragostea lui Hristos nu este atât de înrădăcinată în noi încât să ne lăsăm modelați, dirijați, de aceasta. Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, la o vârstă foarte fragedă, avea reflexele lui Hristos. Dârzenia ei, verticalitatea ei, au determinat pe cei ce erau călăii ei, pe prigonitorii ei, să se convertească. Aceasta este minunea cea mai frumoasă a martirilor: să convertească proprii călăi, pe cei ce aveau gânduri criminale, să devină din lupi, oi, din păgâni, următori ai lui Hristos. Martirii făceau acest lucru pentru că erau sinceri. Nu mimau credința! Pentru ei, credința nu era o ideologie, o adeziune pur mentală, ci însăși viața lor. Hristos era deplin în viața martirilor.”
În finalul cuvântului său, Părintele Episcop Ignatie a îndemnat ca, urmând exemplul Sfintei Chiriachi, să nu ne sfiim să-L mărturisim pe Hristos în societatea în care trăim:
„Să avem în minte exemplul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, pentru care Hristos însemna totul. Să-L mărturisim, mai ales în această lume atât de ostilă credinței, într-o lume în care se înfiripează niște ideologii care dinamitează și boicotează adevărurile credinței, adevărurile Evangheliei. Este atâta perfidie și viclenie în aceste ideologii încât nu ne dăm seama de periculozitatea lor, de faptul că ele, cu adevărat, pot să ne deturneze de la Împărăția lui Dumnezeu!”
De asemenea, Ierarhul Hușilor a explicat celor prezenți importanța duhovnicească a pelerinajului ce va urma, cu moaștele Sfintei Chiriachi, pelerinaj ce se dorește a redeveni o frumoasă tradiție. Tot acum s-a adăugat acelor aflați în procesiune și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
A urmat apoi pelerinajul cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi pe traseul: Catedrala Episcopală – str. Mihail Kogălniceanu - str. 1 Decembrie - str. A.I. Cuza (Lukoil) – str. Ștefan cel Mare – Catedrala Episcopală, în dreptul bisericilor de pe traseu făcându-se scurte popasuri de rugăciune.
După pelerinaj s-a revenit în curtea Catedralei Episcopale, unde cei doi ierarhi au sfinţit icoana Sfintei Mari Muceniţe Chiriachi, purtată în procesiune. Această icoană, impresionantă prin compoziţie şi dimensiuni, a fost donată Catedralei Episcopale din Huşi în această zi de sărbătoare, donatorul dorind să rămână anonim.
Părintele Episcop Emilian Crişanul şi-a exprimat bucuria revenirii în locurile natale şi a mulţumit Preasfinţitului Părinte Ignatie pentru invitaţie. Totodată a vorbit despre importanţa pelerinajului cu moaştele Sfintei Chiriachi: „Prin pelerinaj ne-am întărit credinţa. Este o mărturie în cetate că suntem ortodocşi şi că ne păstrăm credinţa cea adevărată. Este o mărturie a dragostei noastre pentru prietenii lui Dumnezeu, sfinţii, şi un act de jertfă. Cetatea a vibrat prin cântare şi prin prezenţa noastră însoţind moaştele Sfintei Chiriachi.”
Mâine, duminică, 7 iulie, Sfânta Liturghie arhierească va începe la ora 09.30. Slujba va putea fi urmărită live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro și pe site-ul Doxologia.