Alături de Preasfinţia Sa, din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi şi părintele protopop Marius Cătălin Antohi, alături de părinţi stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor din Eparhie.

Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava.

În cuvântul de învăţătură, Ierarhul Huşilor a evidenţiat principalele semnificaţii ale momentului Schimbării la Faţă a Domnului Hristos:

„Schimbarea la Faţă este sărbătoarea Luminii, sărbătoarea în care Hristos ne descoperă un adevăr fundamental. Trupul nostru trecător, stricăcios, poate să devină mediu al luminii dumnezeieşti. De acest adevăr suntem încredinţaţi prin ceea ce se descoperă în evenimentul Schimbării la Faţă.

Sfinţii Evanghelişti, în unanimitate, ne spun că, pe Muntele Taborului, trupul lui Hristos strălucea ca soarele, iar veşmintele Sale erau pline de lumină, ca zăpada. Evident că sfinţii evanghelişti surprind aici o metaforă, în sensul că au preluat realităţi din lumea aceasta ca să ne ajute să înţelegem, pe cât ne este cu putinţă, ce înseamnă lumina dumnezeiască pe care Hristos a dezvăluit-o. Hristos este mai mult decât soarele şi decât lumina zăpezii. Noi aşa înţelegem, cu raţiunea noastră, că soarele este reperul pentru tot ce numim lumină.

Apostolii L-au văzut cu ochii duhovniceşti, sau, cum spune Sfântul Grigorie Palama, lumina duhovnicească i-a strămutat din cele ale trupului spre cele duhovniceşti, dăruindu-le o vedere interioară, spirituală, pentru a putea percepe această lumină dumnezeiască, care s-a revărsat pe trupul lui Hristos.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă ne descoperă un adevăr fundamental, şi anume că, prin lumina dumnezeiască, umanitatea devine părtaşă dumnezeirii, slava Cuvântului întrupat devine şi slava trupului. Lumina dumnezeiască nu era una care venea din exteriorul lui Hristos, ci era lumina Sa însăşi, pentru că El însuşi, fiinţial, este lumină. La această lumină a devenit părtaş şi trupul. Hristos, prin umanitatea Sa, îşi arată dumnezeirea, lumina, strălucirea, slava Sa dumnezeiască.”

Şi noi putem deveni oameni de lumină, trupurile noastre pot deveni pline de lumină! Un om, când face binele, când are bucurie în sufletul său, un om care manifestă dragoste faţă de semenii săi, este un om pe chipul căruia vezi lumina. Spunem despre el că are un chip luminos, senin, o privire duhovnicească. Toate acestea sunt cele care ne vin din harul lui Dumnezeu, pentru că în interiorul faptei bune, al bunătăţii, al bucuriei, este lumina lui Dumnezeu.”

Părintele Episcop Ignatie a amintit de dorinţa Sfântului Apostol Petru de a ridica acolo, pe Muntele Taborului, trei colibe, copleşit fiind de realitatea la care era părtaş:

„Sfântul Apostol Petru exprima o stare pe care şi noi o simţim atunci când suntem în lumină, în bunătate, în bucurie şi în dragoste, când suntem lângă un om minunat! Am vrea să rămânem o veşnicie lângă el, aşa cum cei trei apostoli vroiau să rămână şi să se împărtăşească în permanenţă din lumina pe care Hristos a împărtăşit-o prin umanitatea Sa.

Hristos a vorbit cu cei doi profeţi, Moise şi Ilie, cei care L-au văzut pe Dumnezeu. Moise L-a văzut pe Dumnezeu pe Muntele Sinai, atunci când a primit Tablele Legii. Ilie L-a văzut pe Dumnezeu pe muntele Horeb, atunci când i se descoperă nu în vânt, nu în pucioasă, nu în fulgere, nu în tunete, ci în adiere lină de vânt. Hristos vorbea cei doi profeţi despre sfârşitul Său, adică despre jertfa Sa pe cruce, răstignirea pe care şi-o va asuma din dragoste desăvârşită, absolută, pentru fiecare dintre noi.”

În continuare, Preasfinţia Sa a vorbit despre modul cum, fiecare, putem deveni oameni de lumină:

„Trupul nostru poate deveni lumină dacă şi noi înşine învăţăm să murim pentru păcat şi să nu-l mai lăsăm să ne fure starea de lumină a sufletului, dacă avem dragoste jertfelnică faţă de semeni. Hristos ne învaţă că la lumină se ajunge prin jertfă şi prin pătimire. Învierea este cea care ni-L descoperă pe Hristos aşa cum a fost pe Muntele Taborului, plin de slavă.

Ajungem oameni de lumină dacă ne asumăm răstignirea pentru păcate şi scoatem din noi tot ceea ce este urât, murdar şi ne schimonoseşte, şi avem capacitatea de a ne jertfi pentru semenii noştri.”

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra nevoii ca fiecare creştin să devină om de lumină:

„Lumina Schimbării la Faţă vine în viaţa noastră dacă şi noi ne asumăm moartea pentru păcatele noastre şi dragostea jertfelnică pentru semenii noştri. Câtă nevoie este să fim oameni de lumină, în lumea aceasta, în care devenim, din nefericire, nişte sfeşnice ale întunericului, prin tot ceea ce facem, prin răutate, prin invidie, prin colportaj de bârfe, prin dispreţ faţă de semenii noştri, prin faptul că intrăm într-o competiţie orbească, la nivel profesional! Toate acestea nu fac altceva decât să ne transforme în oameni ai întunericului, care nu îşi asumă responsabilităţile pe care le au fiecare, în domeniul în care lucrează.

Este atâta lipsă de responsabilitate în foarte multe din instituţiile noastre publice! Nu poţi să fii lumină dacă nu îţi asumi responsabilitatea! Dacă eşti preot şi eşti chemat să fii lumină printre oameni, nu poţi să pui nimic mai presus de cele spirituale! Oriunde suntem, ni se cere maximă responsabilitate. Unde este responsabilitate, este şi foarte multă lumină. Hristos devine, pentru fiecare dintre noi, Lumina răstignită!”