Programul întâlnirii a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Ierarhul Huşilor în paraclisul mănăstirii, înconjurat de un sobor de părinţi stareţi şi duhovnici.

În omilia rostită cu acest prilej, Preasfinţia Sa, pornind de la textul evanghelic ce redă cele nouă Fericiri rostite de Domnul Hristos în Predica de pe munte, a  vorbit despre starea de împlinire sufletească la care este chemat monahul, având ca reper cuvintele Mântuitorului:

 „Adevărata lucrare a monahului este să se străduie ca, prin starea sa lăuntrică, să dobândească fericirea pe care Hristos ne-o descrie în Predica de pe munte.

A fi fericit întru Hristos nu înseamnă nimic din ceea ce putem înțelege, omeneşte vorbind, din a fi un om împlinit în lumea aceasta.

Monahul trebuie să caute fericirea într-un total contrast cu duhul lumii de astăzi.

A fi fericit, în consonanță cu duhul lumii de astăzi, înseamnă să dispui de un anumit confort material, să nu duci grija zilei de mâine.

Oricât de mult și-ar lega omul inima de cele materiale, într-un final, într-un moment de licăr de înțelepciune, va ajunge la concluzia că fericirea nu stă în bunurile materiale, în lucrurile de care poți să dispui.

Fericirea stă în starea pe care numai Domnul ne-o poate dărui.

Numai El poate să ne dea pacea și liniștea după care toți tânjim.

Monahul ar trebui să aibă drept reper fundamental, drept constituție a vieții sale, cele nouă Fericiri rostite de Domnul Hristos.

Acestea ar trebui să devină programul real, autentic, asumat de fiecare călugăr”.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra asumării personale a acestor Fericiri:

„Sunt câteva puncte în aceste Fericiri, pe care, dacă ni le asumăm, dacă le facem să devină carnea şi sângele nostru, atunci putem ajunge oameni cu viață sfântă.

Psalmistul David ne spune ce înseamnă să fii un om cuvios: să nu lași ca prin neatenția ta să intri sub influența stricăciunii, a tot ceea ce ne degradează din punct de vedere spiritual.

Lupta fiecărui călugăr este să nu lase să pătrundă în viața lui moartea duhovnicească.

Întotdeauna trebuie să caute, ca stare interioară, să fie un om viu întru Hristos. Avem nevoie să ne asumăm cele nouă Fericiri.

În acestea, Hristos ne spune că este nevoie de multă smerenie, în contrast cu duhul lumii de astăzi, care este unul mândru, trufaș.

Din păcate, și noi ne lăsăm contaminați de acest duh și ne comportăm ca niște oameni trufași, care avem nevoie să fim în centrul atenției, să ne fie recunoscute calitățile şi tot ceea ce întreprindem”.

Ierarhul Huşilor a explicat ce înseamnă starea de «sărăcie cu duhul»:

„Hristos ne spune că adevărata fericire este a celui care este sărac cu duhul, adică a celui smerit și care are conștiința că nimic nu poate să săvârșească, nici în viața duhovnicească, nici în nevoința sa, fără Hristos, fără harul Lui.

Aceasta înseamnă să ai conștiința sărăciei cu duhul! Să simți că tu ești un om despuiat de toate puterile şi numai Hristos te împlinește.

Harul Lui te ajută să devii un om bogat din punct de vedere spiritual.

Sărăcia cu duhul înseamnă și puterea de a te lăsa în voia lui Dumnezeu.

Să Îl lași pe El să lucreze, nu voia ta. Când lăsăm să lucreze voia noastră, ea devine, așa cum ne spune Avva Pimen în Pateric, un zid imens care se interpune între noi și Dumnezeu.

Voia noastră atrage drept consecință nefastă divorțul de Dumnzeu.

Călugărul ar trebui să se nevoiască să priceapă, zi de zi, care este voia lui Dumnezeu”.

O altă coordonată a vieţii împlinite o constituie blândeţea:

„Avem nevoie de blândețe! Sfântul Ioan Scărarul spune că a fi un om blând înseamnă să rămâi nemișcat și atunci când te laudă cineva, și atunci când te ocărăște.

Blândețea nu este neapărat o stare de acalmie în fața unei furtuni.

Blândețea înseamnă, duhovnicește vorbind, ca sufletul să rămână nemișcat și atunci când se vorbește frumos despre noi, ca și atunci când am fi disprețuiţi și batjocoriţi.

Numai în felul acesta putem deveni oameni fericiți”.

Preasfinţia Sa a vorbit şi despre starea de curăţie a inimii, premiză a discernământului duhovnicesc:

„Avem nevoie de curăție lăuntrică, care este foarte greu de menținut fără harul lui Dumnezeu.

Putem fi oameni curați din punct de vedere al faptelor, dar cât de greu este să fim atenţi la curăția lăuntrică.

Să ne asumăm starea de trezvie perpetuă, să nu lăsăm să intre niciun gând care ar putea să ne mânjească din punct de vedere spiritual.

Numai dacă luptăm pentru curăția aceasta lăuntrică, vom ajunge să Îl vedem pe Dumnezeu, vom ajunge la starea de străvezime a minții, starea în care să avem capacitatea să activăm discernământul în situațiile foarte complicate ale vieții.

Discernământul este direct proporțional cu starea de curăție din viața noastră”.

Totodată, pornind de la pasajul evanghelic, Părintele Episcop Ignatie a arătat că un monah trebuie să îşi asume inclusiv prigonirile:

„Ni se cere să ne asumăm să fim prigoniți în numele lui Hristos. Numai în felul acesta ajungem ucenicii Lui.

Călugărul și-a luat drept mod de viețuire să suporte prigonirile. Călugării poartă paramanul. Pe el este scris un text foarte frumos, că noi ne asumăm viața lui Hristos, să suportăm ponegrirea și disprețul lumii acesteia așa cum a făcut Hristos, când a mers spre răstignire.

Cât de repede ne supărăm noi când suntem prigoniți sau când cineva ne atrage atenția, să ne spună ceva negativ cu privire la viața noastră.

Aceasta este adevărata fericire a călugărului. Nu poți să ajungi la înviere dacă nu treci prin crucea disprețului și a batjocurii.

Niciun călugăr nu va putea să ajungă să învieze întru Hristos, dacă nu trece mai întâi prin cuptorul încercărilor.

Hristos ne mai spune că, cu cât călugărul își asumă plânsul pocăinței, cu atât Dumnezeu îi dăruiește bucurie lăuntrică și tot sufletul său devine un adevărat praznic. Noi ne întristăm pentru că nu nu ne pocăim pentru păcatele noastre”.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a oficiat slujba Parastasului pentru Patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi pentru toţi monahii şi monahiile ce au pătimit în timpul regimului comunist.

Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de la căderea regimului ateu comunist şi 60 de ani de la decretul 410 din 1959, prin care, în mod abuziv, au fost excluşi din monahism foarte mulţi vieţuiori, iar marea majoritate a mănăstirilor închise, schimbându-li-se şi destinaţia.

Totodată, a fost pomenit şi Episcopul Ioachim Mareş al Huşilor, la 10 ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Tema sinaxei a fost „Viața monahală reflectată în scrierile Sfântului Paisie Aghioritul”, referatul fiind susţinut de părintele protosinghel Zaharia Curteanu, stareţul Mănăstirii „Alexandru Vlahuţă”.

A urmat apoi vizionarea documentarului „Decretul 410/1959 – Istoria răstignirii monahismului românesc”, realizat de Trinitas Tv.

Tot cu acest prilej, a fost prezentat şi albumul intitulat „File de istorie – Mănăstirea Floreşti”, şi au fost discutate mai multe probleme duhovniceşti şi administrative din viaţa mănăstirilor din Eparhie.

Părintele Episcop Ignatie a oferit celor prezenţi câte un exemplar din volumul „Chronica Huşilor şi a Episcopiei cu aseminea numire” a Episcopului Melchisedec Ştefănescu, ediţie anastatică, apărut la Editura Horeb a Episcopiei Huşilor.