Slujba Privegherii de noapte se oficiază, în această perioadă, în fiecare vineri, la Catedrala Episcopală din Huşi.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce se citeşte Acatistul Bunei Vestiri în această perioadă şi care este mesajul său central:

 „Acatistul Bunei Vestiri rămâne paradigma oricărui acatist. A rămas neîntrecut prin profunzimea teologică, prin frumuseţea poetică şi prin transformarea oricărui adevăr de credinţă în rugăciune.

Maica Domnului era considerată, de creştinii bizantini, protectoarea lor în orice vreme de ispită, de necaz şi de invazie a păgânilor.

Conform tradiţiei, acest Acatist a fost citit de creştinii din Constantinopol în data de 7 august 626 în urma unei biruinţe asupra perşilor.

În semn de recunoştinţă au citit acest Acatist în picioare. În limba greacă, «acatist» înseamnă a sta în picioare, este un semn de maximă reverenţă.

În tradiţia greacă, această slujbă a Acatistului se săvârşeşte în primele patru vineri din Postul Mare. Se citeşte eşalonat, câte patru stări din Acatist, iar în vinerea din săptămâna a cincea se citeşte integral.

Acatistul Bunei Vestiri este o modalitate de celebrare, de trăire doxologică, din punct de vedere liturgic, a unui adevăr fundamental: Taina Întrupării lui Hristos. Este o meditaţie, o formă de cinstire a Tainei Întrupării lui Hristos, a venirii lui Dumnezeu-Fiul printre noi, oamenii.

Este un adevărat giuvaer al imnografiei bizantine, cel mai probabil de la începutul secolului al VI-lea.

Acest Acatist ne învaţă un lucru fundamental. Adevărul de credinţă se trăieşte. Nu se disecă, nu devine un obiect al raţiunii.

Suntem invitaţi să trăim adevărul de credinţă, să ni-l însuşim aşa cum este el. Ni-l asumăm prin trăire, ca în felul acesta să devină mai adânc, mai clar pentru fiinţa noastră”.

Preasfinţia Sa a arătat că, prin conţinutul său, Acatistul Bunei Vestiri ne-o descoperă pe Maica Domnului ca pe cea care este modelul fiecărui creştin aflat în căutarea lui Hristos:

«Făclie primitoare de lumină, care străluceşte celor din întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară, că aprinzând în sine lumina cea nematerialnică, călăuzeşte spre cunoaşterea lui Dumnezeu pe toţi, luminându-le mintea cu strălucirea ei şi primind cinstire prin cântarea aceasta» (Acatistul Bunei Vestiri)

„Care este motivul pentru care Biserica a rânduit să fie săvârşită această slujbă a Acatistului în Postul Mare?

Motivul este unul cât se poate de limpede. Dacă suntem atenţi la conţinutul Acatistului, unul din icoasele acestuia ne furnizează o înţelegere a motivaţiei acestei prezenţe.

Icosul al unsprezecelea ne-o prezintă pe Maica Domnului ca fiind «făclia primitoare de lumină, care străluceşte în întuneric».

Într-o scenă iconografică de la mănăstirea Vatopedu (Muntele Athos), Maica Domnului este reprezentată având o făclie în mâini şi îi călăuzeşte pe catehumeni, adică pe cei care se pregăteau să primească credinţa în Hristos şi să devină ai Lui, prin botez.

Botezul se săvârşea în noaptea Sfintelor Paşti. Toţi aceştia erau numiţi ca «nou luminaţi», ca cei care au descoperit lumina, pe Hristos, Lumina cea Veşnică.

Maica Domnului este cea care îi iniţiază, cea aduce Lumina cea Veşnică în această lume, «sfeşnicul» care îl poartă pe Hristos.

Ea este numită «făclie», cea care călăuzeşte, «raza soarelui duhovnicesc», adică a lui Hristos.

Ni se mai spune că Maica Domnului este cea care descoperă «chipul» sau icoana «cristelniţei».

Ea este cea care ne descoperă cum ar trebui şi noi să îl naştem pe Hristos, şi pântecele nostru să devină ca o cristelniţă în care se naşte El, aşa cum S-a născut în pântecele Fecioarei Maria.

Prin botez, Hristos se naşte în sufletul nostru feciorelnic, curat, desprins de toate patimile.

 Maica Domnului mai este numită «baie care spală conştiinţa».

Aici este o trimitere la Taina Spovedaniei, a lăsării păcatelor.

Acest lucru îl făceau catehumenii, prin asumarea unei vieţi în Hristos. Făgăduiau să se lase de păcat, să-şi spele conştiinţa de orice fel de întinăciune a păcatului.

Maica Domnului mai este numită «pahar care dă gust – savoare – bucuriei».

Este o trimitere euharistică, la potirul din care primim Trupul şi Sângele lui Hristos, adevărata şi unica bucurie.

Toate bucuriile sunt însumate bucuriei celei adevărate, care vine din Potir.

Trupul Maicii Domnului, ca un potir, ni L-a dăruit pe Hristos. Ea este rădăcina umanităţii lui Hristos”.

 Maica Domnului este numită «mirosul bunei miresme a lui Hristos».

Maica Domnului este ca şi mirul pe care îl primim în Taina Mirungerii. Atunci L-am primit pe Duhul Sfânt, şi sufletul nostru miroase la fel de frumos cum miroase mirul. Maica Domnului, prin viaţa ei, a devenit ca un mir cu bună mireasmă.

Sunt cel puţin patru referinţe care ne ajută să înţelegem de ce această slujbă a Acatistului a fost plasată liturgic în interiorul Postului Mare.

Maica Domnului este modelul prin excelenţă al oricărui om care decide să devină al lui Hristos. Este numită «pământul făgăduinţei», «locul în care curge lapte şi miere».

Ea este, prin excelenţă, călăuzitoarea fiecărui creştin.

Toţi suntem chemaţi, prin spălarea propriei noastre conştiinţe, să devenim un potir, o cristelniţă din care se naşte Hristos.

Să devenim noi înşine un vas al mirului, să mirosim frumos din punct de vedere duhovnicesc”.

În cuvântul său, Ierarhul Huşilor a arătat că deşi în cadrul ecteniilor noi cerem Maicii Domnului «să ne miluiască» («Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi»), iar în alte limbi, acest termen este redat prin «mântuieşte-ne pe noi», acest lucru nu este greşit, ci are o semnificaţie profundă:

„«Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi». În toate celelalte limbi de slujire a Liturghiei Ortodoxe se spune «mântuieşte-ne pe noi».

Nu în sensul că Maica Domnului ne oferă mântuirea. Numai Hristos ne oferă mântuirea. Maica Domnului este şi ea părtaşă la mântuire. Hristos a venit şi pentru ea. Aici ne deosebim de teologia romano-catolică, care spune că Maica Domnului este împreună mântuitoare cu Hristos. Este o foarte mare eroare din punct de vedere dogmatic.

Spunem Maicii Domnului să ne mântuiască pentru că sângele pe care Hristos L-a luat din Maica Domnului este sângele care ne mântuieşte.

Sfântul Apostol Pavel ne spune explicit, în Epistola către Evrei, că sângele lui Hristos este cel care iartă păcatele oamenilor, este cel care ne izbăveşte. Vărsarea sângelui este expresia jertfei lui Hristos pentru noi oamenii”.