Duminică, 5 iulie 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a fost prezent în localitatea Cănţălăreşti, comuna Ştefan cel Mare, la manifestările dedicate cinstirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cu prilejul împlinirii a 516 ani de la trecerea sa în veşnicie.
În prima parte a zilei, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în apropierea statuii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare din localitate.
Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinţii consilieri eparhiali Eduard Irimiea şi Vladimir Beregoi, părintele protopop Adrian Chirvasă şi preoţi de la parohiile din apropiere.
Evenimentul de la Cănţălăreşti, înveşmântat în Liturghie, a constituit adevărata sărbătoare dedicată cinstirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Părintele Episcop Ignatie a afirmat, în cuvântul său, că adevărata cinstire a voievozilor creştini se face prin rugăciune şi prin refleţie asupra modului în care şi-au înveşnicit faptele:
„Prin Liturghia pe care am săvârşit-o astăzi am adus cinstire, în mod deosebit, celui care a fost voievod creştin şi ctitor de locaşuri sfinte.
Am adus cinstire prin rugăciune, prin smerenia sufletelor noastre şi prin recunoştinţă faţă de cel de care ne aducem aminte întotdeauna în data de 2 iulie.
Anul acesta se împlinesc 516 ani de la trecerea în lumea veşniciei a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Adevărata cinstire a voievozilor creştini este prin rugăciune, prin reflecţie asupra vieţii şi a faptelor minunate pe care ei le-au săvârşit. Cronicarul Grigorie Ureche spunea despre Sfântul Voievod Ştefan cel Mare că, încă după moartea lui, era considerat, de către popor, ca sfânt «sveti».
A pătruns în conştiinţa poporului ca sfânt.
Pe sfinţi nu îi comemorăm sau omagiem. Pe sfinţi îi cinstim. În primul rând, prin rugăciune.
Mai ales când este vorba de marele voievod Ştefan cel Mare, care îşi doarme somnul de veci la Mănăstirea Putna. A ctitorit peste 40 de biserici şi mănăstiri.
În mentalul colectiv al vremii respective, când spuneai Ştefan cel Mare, era un semn de măreţie pentru întreaga Moldovă.
Însăşi rostirea numelui Sfântului Voievod era deja un moment de pioşenie, de smerenie şi de recunoştinţă faţă de faptele minunate pe care le-a săvârşit şi pe care ni le-a lăsat. Bisericile şi mănăstirile au fost ctitorite din dragoste şi credinţă”.
Prezent la eveniment, Corul „Dignus est”, al preoţilor din Episcopia Huşilor, dirijat de părintele Adrian Buimac, a interpretat mai multe piese patriotice dedicate cinstirii Sfântului Ştefan cel Mare.
De asemenea, actorii Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad au evocat personalitatea Sfântului Voievod Ştefan printr-o scenetă dedicată acestuia.
A urmat apoi momentul depunerii coroanelor de flori la statuia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.