Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Vasile Lăiu, părintele stareţ Timotei Condurache, precum şi preoţi din parohiile învecinate.

În cuvântul de învăţătură, Ierarhul Huşilor a vorbit despre intensitatea credinţei martirilor şi despre modul cum Sfântul Pantelimon şi-a identificat propria viaţă cu viaţa lui Hristos:

„Astăzi, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Făcătorul de minuni, Vindecătorul și Doctorul fără de arginți, unul dintre martirii Bisericii primare.

În general, când vorbim despre martiri, ne vine în minte, instantaneu, puterea credinţei lor, intensitatea dragostei lor faţă de Hristos.

Mucenicii dădeau mărturie, prin însăşi viaţa lor, că sunt ucenici fideli ai lui Hristos. Ei şi-au asumat în viaţa lor, în carnea si sângele lor, cuvântul lui Hristos. Nu mai trăiau propria viaţă, ci viaţa lui Hristos, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni: «nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine».

Şi noi cunoaştem ceva din ceea ce înseamnă această dragoste minunată, plină de fervoare, a mucenicilor faţă de Hristos, atunci când iubim pe cineva.

Când ne este dragă o persoană simţim că nu mai trăim pentru noi, gândurile şi simţirile sunt îndreptate înspre persoana iubită. Tot ceea ce facem este în legătură cu cel care ne este drag sufletului. Conţinutul vieţii aceluia devine conţinutul vieţii noastre. Încetăm să mai trăim pentru noi, pentru că, de fapt, trăim pentru celălalt.

Este dragostea pe care părinţii o împărtăşesc copiilor. Din momentul în care Dumnezeu le dăruieşte un copil, ei trăiesc numai pentru acela. Nu mai trăiesc pentru ei înşişi, ci pentru copilaşii pe care îi au.

Ceva din această intensitate a dragostei părinţilor pentru copii ne trimite la dragostea desăvârşită pe care au avut-o mucenicii faţă de Hristos”.

Preasfinţia Sa a amintit aspecte din viaţa Sfântului Pantelimon şi modul cum a rodit învăţătura creştină primită de la mama sa:

„Sfântul Pantelimon a fost numit «doctor fără de arginţi» datorită faptului că Dumnezeu i-a dăruit harisma de a vindeca, şi făcea acest lucru fără să pretindă nimic din punct de vedere material, fără să aştepte să fie recompensat.

S-a născut într-o familie bogată, cu o mamă creştină, Euvula, şi un tată păgân. A primit în sufletul său dragostea faţă de Hristos prin învăţăturile, îndemnurile şi prin tot ceea ce i-a împărtăşit mama lui, încât ca structură interioară era creştin în duh, în simţirea lui, chiar dacă nu era botezat.

A rămas orfan de tânăr şi, ne mai avându-o pe mama sa, a început să uite învăţăturile creştine.

A urmat şcolile din vremea respectivă, a studiat filosofia la îndemnul tatălui său, devenind un om foarte cult.

L-a uitat pe Hristos, aşa cum foarte mulţi tineri, chiar dacă primesc învăţăturile creştine de mici, în familie, pe măsură ce cresc, li se diminuează această conştiinţă şi rătăcesc.

Primise de la părinţii lui numele de Pandoleon adică «cel puternic ca un leu». Era o prevestire în acest nume, căci el, prin harismele pe care Dumnezeu le-a aşezat în sufletul său, a devenit un om puternic.

Pe parcursul studiilor, a deprins arta medicinei de la un medic foarte vestit, Eufrosin, din oraşul Nicomidia.

Tot pe parcursul studiilor, întâlneşte un preot cu viaţă sfântă, Ermolae, care reuşeşte să retrezească în sufletul Sfântului Pantelimon dragostea faţă de Hristos.

În urma întâlnirii cu acest preot, nimic nu mai conta în viaţa Sfântului Pantelimon, ci Hristos a devenit centrul vieţii sale. Şi-a schimbat radical viaţa.

Pentru credinţa sa, Dumnezeu i-a dat darul de a face minuni. În urma vindecării unui orb, şi tatăl său, Eustorgiu, a devenit creştin”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a evidenţiat faptul că harul lui Dumnezeu sporeşte iscusinţa şi eforturile omeneşti:

«Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi». (Ioan 15, 20)

„Medicii din oraşul său au devenit geloşi pe faptul că Sfântul Pantelimon era foarte iubit şi vestit. Se dusese vestea despre iscusinţa sa, încât mulţi îl căutau. Geloşi fiind pe profesionalismul Sfântului Pantelimon, aceşti medici l-au reclamat împăratului Diocleţian că este creştin.

Din acel moment au început prigonirile şi chinurile. I s-a cerut să se lepede de Hristos, să renunţe la Cel pe care Îl iubea cel mai mult şi prin harul şi puterea Căruia făcea minuni.

Atât de puternică era credinţa lui, încât numai prin simpla săvârşire a  semnului Sfintei Cruci, îi vindeca pe cei în suferinţă. Îmbina arta vindecării trupeşti cu puterea harului lui Dumnezeu.

Aşa ar trebui să fie viaţa fiecărui medic. Pe lângă priceperea din punct de vedere ştiinţific, este nevoie şi de har, de darul pe care Dumnezeu îl dă celor credincioşi.

Mărturisea, foarte frumos, un medic, că el are sentimentul că în operaţie, nu el operează, ci Hristos. Sunt atâtea situaţii imprevizibile în care numai Dumnezeu, prin intervenţia Sa minunată, ajută să fie dus la bun sfârşit actul medical.

Sfântul Pantelimon nu s-a lepădat de Hristos. În timp ce suporta chinurile din partea celor care îl prigoneau şi îl calomniau, încercând ca prin suferinţa fizică să îl determine să renunţe la Hristos, el se ruga pentru toţi aceştia. În acele momente, i S-a arătat Domnul din cer, spunându-i că nu se va mai numi Pandoleon ci Panteleimon, adică «cel a tot milostiv»”.

Ierarhul Huşilor a îndemnat pe cei prezenţi să înveţe din pilda vieţii Sfântului Pantelimon şi din curajul său de a mărturisi credinţa în Hristos:

„Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este un exemplu de mărturisire, pentru fiecare dintre noi. Chiar dacă a trăit într-un context ostil, iar creştinii erau minoritari, el nu a pus nimic din cele ce ţin de lumea aceasta, mai presus de credinţa în Hristos.

A mărturisit, cu preţul vieţii sale, despre dragostea lui Hristos faţă de cei din jurul său. Aşa ni se spune în Evanghelie: „Aşa veţi da dovadă că sunteţi ucenicii Mei, dacă vă iubiţi unul pe celălalt.

Cred că mulţi am picat la acest examen. Este multă lipsă de dragoste, mai ales între noi, creştinii. Ne înfricoşăm dacă suntem prigoniţi, batjocoriţi, calomniaţi, aşa cum a fost Sfântul Pantelimon.

Cei care nu credeau în Hristos îl acuzau pe Sfântul Pantelimon că era vrăjitor şi că face scamatorii, vindecând pe cei bolnavi.

Să nu ne închipuim că lucrurile acestea nu se repetă şi astăzi. Credinţa este ironizată, persiflată. Noi ar trebui să avem în minte cuvântul lui Hristos: «dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni».

Să luăm aminte la viaţa Sfântului Pantelimon, la smerenia şi bunătatea lui. Să fim, pentru cei din jurul nostru, prin tot ceea ce facem, cel puţin mângâiere şi odihnă.

Să nu amplificăm suferinţa în sufletul oamenilor, ci, prin prezenţa noastră, atitudinea noastră, să simtă dragoste, bunătate şi mângâiere”.

În după-amiaza aceleiași zile, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, însoţit de părintele exarh Zaharia Curteanu şi de preotul Andrei Nuță, parohul de la Bogdănița, au vizitat biserica de lemn a fostului schit Cârțibași.

Biserica de aici, din lemn, monument istoric, a fost ridicată intre anii 1830-1833, pe locul unei biserici mai vechi a schitului, din 1753.

După desființarea așezării monahale de aici, biserica, cu hramul ”Sfântul Nicolae”, a devenit biserică parohială a micii localități Cârțibași, filie a Parohiei Bogdănița.