Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Marius Antohi şi părintele paroh Ioan Pop.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor a explicat una din expresiile prin care, în slujbele Bisericii, o numim pe Maica Domnului:

„Slujbele Bisericii noastre ne oferă descrieri, imagini, despre personalitatea duhovnicească a Maicii Domnului.

Să nu ne închipuim că noi ortodocşii o cinstim pe Maica Domnului fără vreun motiv anume. Unul din motivele esenţiale pentru care o cinstim este că ea L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca om, în lumea aceasta.

Prin Întrupare, Hristos Şi-a asumat firea noastră, în afară de păcat.

Şi-a asumat toate ale noastre: a însetat, a înfometat, I-a fost frică de moarte, S-a mâniat atunci când o parte din contemporanii Săi au transformat Templul într-un loc de neguţătorie, a plâns când l-a văzut pe prietenul Său, Lazăr, în mormânt – a plâns pentru că L-a văzut pe om în chingile morţii.

În slujba Paraclisului o numim pe Maica Domnului «sfeşnic de aur».

Sfeşnicul este cel care poartă lumina, cel în care aşezi o lumânare şi o aprinzi. Sfeşnicul este purtătorul de lumină, ajută ca lumina să fie răspândită. Chiar şi mâinile noastre, când ţinem în ele o lumânare, devin ca un sfeşnic, iar lumânarea ne luminează chipul.

Maica Domnului este şi ea «sfeşnic» care L-a purtat pe Hristos, Lumina lumii.

În Evanghelia Sfântului Ioan, Hristos spune: «Eu sunt Lumina lumii. Credeţi în Lumină, cât aveţi lumina cu voi, ca nu cumva să vă prindă întunericul şi să vă rătăciţi».

Maica Domnului este numită «sfeşnic de aur». Aurul este un metal preţios, ne trimite cu gândul la ceva de mare valoare.

La fel, Maica Domnului şi-a transformat trupul ei într-un sfeşnic de mare preţ.

Dacă sfeşnicul trupului ei, în care L-a primit pe Dumnezeu-Fiul şi L-a născut ca om în această lume, nu ar fi fost de mare preţ – curat, smerit, ascultător – Dumnezeu nu îşi găsea sălaş în ea”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că, prin trăirea credinţei, suntem chemaţi să devenim „sfeşnice” prin care Hristos să lumineze în lume:

«Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă». (Matei 5, 14-15)

„Şi noi avem posibilitatea să devenim sfeşnice în care să Îl purtăm pe Hristos, Lumina lumii, să Îl naştem duhovniceşte în inima noastră.

Avem posibilitatea, prin credinţă, prin faptele bune, prin smerenie, prin spovedanie, să Îl purtăm pe Hristos în inima noastră.

Prin spovedanie, noi tragem mai sus feştila luminii şi o facem să strălucească în sufletul nostru.

Când ne spovedim, Îi facem loc lui Hristos în sufletul nostru. El este adevărata lumină a omului. Oriunde am căuta lumină sau să fim luminaţi, nicăieri nu vom găsi o astfel de lumină.

Domnul Hristos ne spune că nimeni, aprinzând o lumină, nu o ascunde. O aprindem ca să lumineze în întuneric sau ca să ne aducă aminte că şi noi trebuie să fim ca acea lumânare, dreaptă, să avem căldură şi să împrăştiem lumină în jur.

Când mergem să ne împărtăşim, noi ţinem în mâini o lumânare. Mâna şi întreg trupul devine un sfeşnic. Prin Împărtăşanie, prin venirea lui Hristos, care este Lumină, trupul nostru devine lumină spirituală.

Avem expresia populară: «să fii drept ca o lumânare» – este vorba de o dreptate spirituală, un om drept, un om just.

Maica Domnului este «sfeşnicul» ce L-a purtat pe Hristos, Lumina lumii.

Să devenim făclii, ca văzând ceilalţi faptele noastre bune, care sunt ca o lumină, să înţeleagă lucrarea lui Dumnezeu din viaţa noastră”.