Alături de Preasfinţia Sa au fost şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Vasile Lăiu şi părintele paroh Adrian Bejenaru.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor a explicat de ce Maica Domnului este numită, în slujbele Bisericii, „bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi, cei muritori”:

«Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea». (Luca 1, 38)

„În Acatistul Bunei Vestiri, Maica Domnului este numită «bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi, muritorii».

Atunci când Arhanghelul Gavriil a venit în cetatea Nazaret, pentru a-i binevesti Fecioarei Maria că din ea se va întrupa Fiul lui Dumnezeu ca om, ea i-a mărturisit îngerului spunând: «cum va fi posibil lucrul acesta, pentru că eu nu am cunoscut niciun bărbat».

Îngerul îi răspunde că, prin puterea Celui Preaînalt, prin umbrirea Duhului Sfânt, Fiul lui Dumnezeu se va zămisli în pântecele ei. În urma acestui cuvânt, Sfânta Fecioară Maria a încuviinţat, s-a smerit, rostind: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!»

Prin acest accept, Maica Domnului s-a dovedit a fi binevoitoare, a arătat bunăvoinţă în faţa lui Dumnezeu pentru noi, oamenii.

Ştim cu toţii ce înseamnă un om binevoitor, un om cumsecade. Este un om care caută întotdeauna să vină în întâmpinarea noastră, atunci când avem nevoie de ajutor. Nu ne transmite niciodată că ne face un favor ajutându-ne. Nu se plasează niciodată pe un plan de superioritate faţă de noi.

Omul binevoitor este un om smerit, care acceptă toate lucrurile – şi să fie în slujba semenilor săi – prin linişte, prin foarte multă discreţie. Nu îi place gălăgia şi lauda. Le evită, pentru că structura sa sufletească este locuită de smerenie.

Aşa s-a dovedit şi Maica Domnului. Chiar dacă ea L-a adus pe Dumnezeu-Omul printre oameni, observăm că prezenţa ei în Evanghelii este discretă, foarte tainică. Nu avem nicio mărturie că Fecioara Maria ar fi făcut caz că ea L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu, ca Om, printre oameni. A fost taina ei, discreţia ei, starea de bunăvoinţă a sufletului ei, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de oameni”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că adevărata slujire a lui Dumnezeu şi a semeneilor se face cu discreţie şi smerenie, însuşiri ale unui caracter binevoitor:

„Este o mare binecuvântare să dai peste un om binevoitor, peste un om bun, smerit, care ştie să convertească situaţiile cele mai complicate ale vieţii în clipe de pedagogie, de şlefuire interioară, de trezvie sufletească.

 Nu se revoltă, nu este nemulţumit, ci pe toate le acceptă în taina inimii sale, încercând să le dea un sens, încercând să le înţeleagă rostul pentru viaţa sa.

Aşa a procedat şi Maica Domnului, chiar dacă această veste a Arhanghelului Gavriil a luat-o prin surprindere. Ea a fost sinceră, a mărturisit ceea ce era în sufletul ei, a primit cuvântul de la înger, apoi a acceptat în taină şi cu foarte multă linişte interioară.

Când slujim cu adevărat pe Dumnezeu şi pe cei din jur, învăţăm să fim smeriţi şi binevoitori.

Când îi ajutăm pe cei din jur cu mândrie, căutând laude şi să ne fie recunoscute meritele, de fapt nu este bunăvoinţă, ci este cultivarea egoului, a patimilor din noi, chiar dacă la suprafaţă facem o faptă bună.

Contează intenţia cu care facem acea faptă bună. Cu cât lăsăm ca fapta bună să vorbească şi noi ne retragem discret, lăsând să crească acea faptă bună în sufletului celui pe care îl ajutăm, cu atât dăm dovadă că suntem oameni, cu adevărat, binevoitori.

Maica Domnului a fost numită, atât de sugestiv, «bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi, cei muritori», pentru că ea şi-a manifeastat întreaga disponibilitate, întreaga deschidere de a accepta ca din pântecele ei să se nască Fiul lui Dumnezeu, ca Om, în această lume, discret, tainic şi în deplină smerenie.

Adevărata bunăvoinţă are drept soră mai mare smerenia”.