Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părinţii consilieri eparhiali Eduard Irimiea şi Vladimir Beregoi, părintele exarh Zaharia Curteanu şi părintele protopop Adrian Chirvasă.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a afirmat că viaţa Maicii Domnului s-a identificat cu viaţa Mântuitorului Hristos, motiv pentru care relatările evanghelice sunt sărace în amănunte privitoare la aspecte din viaţa Preasfintei Fecioare Maria:

«Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte». (Luca 2, 51)

„Sfintele Evanghelii sunt zgârcite în ceea ce priveşte referinţele la ceea ce este Maica lui Hristos. De ce Sfinţii Evanghelişti nu au găsit potrivit să ne lase mai multe cuvinte si mai multe descrieri despre viaţa Maicii Domnului, despre modul cum se raporta ea la Hristos, despre cum Îl iubea pe Hristos?

Cred că Dumnezeu a rânduit să avem puţine referinţe despre Maica Domnului în Sfintele Evanghelii pentru că ea nu a avut o viaţă a ei proprie,  o biografie proprie. Viaţa ei s-a identificat cu cea a lui Hristos. Am putea spune, fără să greşim, că orice referinţă la Hristos este o referinţă şi la Maica Sa.

Când iubim pe cineva foarte mult, constatăm, fără niciun fel de efort, fără niciun fel de consum de energie interioară, că noi nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru cel pe care îl iubim. Viaţa celuilalt devine viaţa noastră. Toate atitudinile, starea lăuntrică, au o influenţă asupra noastră. Aceasta se datorează dragostei.

Iubindu-l pe cel de lângă tine, îl aşezi în adâncul inimii tale.

Într-o măsură mult mai profundă, la fel s-a raportat Maica Domnului faţă de Hristos. Viaţa ei era viaţa lui Hristos. Modul de a se comporta a lui Hristos era şi al Maicii Domnului. Şi l-a impropriat atât de bine, de frumos şi de autentic, încât nu mai era necesar ca Maica Domnului să aibă o biografie deosebită de cea a lui Hristos.

Prin faptul că nu ne furnizează date biografice despre Maica Domnului, Evangheliile ne transmit mesajul că ea a trăit într-o profundă discreţie, în smerenie, fără să facă în vreun fel caz de faptul că este Maica lui Hristos, că L-a adus pe Dumnezeu-Fiul printre oameni.

Evanghelia ne spune că Maica Domnului asculta toate cuvintele lui Hristos, adâncindu-le în tăcere, în inima sa.

Dacă Maica Domnului nu ar fi fost smerită, dacă nu ar fi fost cea care să nu caute să fie în prim-planul vieţii contemporanilor ei, nu ar fi putut primi în teascul inimii sale cuvintele lui Hristos, pe care să le adâncească în fiinţa sa şi ele să devină carnea şi sângele ei.

Maica Domnului a devenit o Scriptură vie prin faptul că, în tăcere, asimila şi metaboliza cuvintele lui Hristos.

Cel care face gălăgie, cel care caută cu orice preţ să îi fie recunoscute meritele, să fie aclamat, să fie lăudat, este unul care nu a învăţat niciodată tăcerea inimii şi a sufletului, nu dă dovadă de înţelepciune, nu are o viaţă lăuntrică, este risipit şi caută prin tot felul de tertipuri să se impună în faţa celor din jur. Este un om care nelinişteşte, care tulbură.

Dacă vrem să ni-L asumăm pe Hristos în inima noastră, astfel încât să nu fie o realitate exterioară, găsim, în chipul vieţii Maicii Domnului, modelul de smerenie, de tăcere şi de aşezare lăuntrică”.

De asemenea, Ierarhul Huşilor a vorbit despre faptul că lipsa aşezării lăuntrice este dovedită de neatenţia manifestată în timpul slujbelor şi de risipirea sufletească:

„Un călugăr cu viaţă sfântă dădea următorul sfat preoţilor: «să căutaţi ca la fiecare Liturghie să aprindeţi o candelă în inima voastră şi să o ţineţi aprinsă până la următoarea Liturghie. Aşa, de la o Liturghie la alta să păstrezi în inima ta, tu cel care Îl slujeşti pe Hristos, o luminiţă aprinsă în candela inimii tale».

Ar trebui să ne străduim să aprindem câte o lumină în sufletul nostru când venim la Liturghie. Nu vom putea aprinde această candelă dacă slobozim vântul gălăgiei, al risipirii, al judecăţii şi al neorânduielii.

Dumnezeu se aşează în inimile smerite, tăcute. Nu vine unde este zarvă, rumoare şi gălăgie.

Maica Domnului a fost aleasă de Dumnezeu Treimea ca din ea să se întrupeze Fiul lui Dumnezeu, ca Om, pentru că ea era tăcerea, smerenia şi discreţia prin tot ceea ce făcea”.

Preasfinţia Sa a insistat asupra faptului că lipsa discreţiei şi a nobleţii interioare sunt surse ale risipirii sufleteşti:

„Cât de mult ne lipseşte discreţia, într-o lume în care căutăm cu orice preţ să transformăm cele mai intime clipe ale vieţii noastre în spectacol! Vrem ca totul să devină spectacol: însăşi viaţa noastră, pregătirea profesională, relaţia cu cei din jur. Vrem să transformăm totul în spectacol şi, din păcate, aceasta consumăm şi aceasta se şi cere.

Site-urile cu tematică preluată din viaţa mondenă, cu bârfe şi cancan-uri, sunt cele mai accesate. Nu vor avea rating emisiunile culturale sau spirituale.

Ne hrănim cu tot ceea ce ţine de indiscreţie, de agresivitatea de limbaj sau fizică, de picanterii din vieţile celorlalţi. Ne hrănim cu acestea, pentru că am transformat viaţa într-un spectacol.

Maica Domnului este un exemplu minunat de smerenie şi de nobleţe interioară.

Regăsim foarte rar termenul acesta, de nobleţe, în vocabularul nostru de zi cu zi. Acele cuvinte pe care nu le mai regăsim în convorbirile cu cei din jur, reflectă starea pe care am pierdut-o. Nu mai folosim cuvântul nobleţe pentru că nu mai avem nobleţe”.

Părintele Episcop Ignatie a citat un teolog contemporan (Alexander Schmemann), care a surprins în termeni foarte realişti şi actuali, chipul de smerenie al Maicii Domnului, precum şi fizionomia lumii în care trăim:  

«Primul dar făcut nouă de Hristos, prima şi cea mai profundă descoperire a învăţăturii şi chemării sale ne este oferită prin chipul unei femei, adică prin chipul Maicii Domnului. De ce este atât de important, atât de mângâietor şi de mântuitor acest lucru? Tocmai pentru că lumea noastră a devenit atât de preponderent şi de exasperant masculină. O lume guvernată de mândrie şi de agresivitate, în care totul se reduce la putere şi la armele puterii, la producţie şi la mijloacele de producţie, la violenţă, la refuzul de a ceda de bunăvoie şi de a face pace în ceva, de a ştii să taci şi să te cufunzi în adâncimile tainice ale vieţii. Chipul Fecioarei Maria, Maica Fecioară, stă împotriva tuturor acestor lucruri şi le acuză prin simpla ei prezenţă. E chipul infinitei smerenii şi curăţii şi totuşi plin de frumuseţe şi putere. E chipul dragostei supuse, dar şi al biruinţei dragostei. Fecioara Maria, Preacurata Maică nu cere nimic, şi primeşte totul. Nu urmăreşte nimic şi are totul. În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a pierdut aproape în totalitate în lumea noastră mândră şi agresivă. Găsim compasiunea, blândeţea, purtarea de grijă, încrederea şi smerenia. Noi o numim Doamna noastră, Împărăteasa Cerului şi a Pământului, dar ea se numeşte pe sine Roaba Domnului. Nu caută să propovăduiască sau să demonstreze ceva, şi totuşi, simpla ei prezenţă, cu lumina şi bucuria care o însoţesc, îndepărtează neliniştea problemelor noastre. Este ca şi cum am fi fost plecaţi de acasă întreaga zi, una lungă, obositoare şi plină de nereuşite, şi am revenit, în cele din urmă acasă, unde totul se limpezeşte şi se umple de acea fericire mai presus de cuvinte, care este singura fericire adevărată».

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Ignatie a hirotonit întru diacon pe teologul Alin Popa.