Alături de Preasfinția Sa au mai slujit părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Marius Cătălin Antohi și părintele paroh Radu Șopu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care erau persecutați creștinii în primele secole și cum sunt în prezent:

«Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi». (Ioan 15, 20)

„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și-a dat viața pentru Hristos. El a mărturisit adevărul că nimic din lumea aceasta nu poate fi mai important decât a-L avea pe Hristos în adâncul inimii noastre.

Sfântul Dimitrie a fost un militar de carieră, un om foarte pregătit, cu o credință puternică, pe care a moștenit-o din familia sa înstărită. Nu se sfia în niciun fel să le vorbească contemporanilor săi despre credința în Hristos Cel răstignit și înviat.

În acele vremuri, credința creștină era împărtășită de foarte puțini oameni. Creștinii erau minoritari. Imperiul era format, în majoritate, din păgâni  -inclusiv împăratul era păgân - care erau ostili credinței creștine.

Nu era simplu, în acele vremuri, să mărturisești că ești creștin.

A fi creștin atunci era echivalent cu a te pregăti pentru moarte, cu a te pregăti să fii închis, prigonit, schingiuit, ca într-un final să ți se ia viața.

Sfântul Dimitrie a intrat în evlavia creștinilor pentru iubirea sa deosebită față de Hristos.

El a trăit, în propria lui viață, cuvântul lui Hristos, care spune: «dacă M-au prigonit pe Mine, dacă M-au calomniat și batjocorit,  şi pe voi vă vor prigoni, calomnia și batjocori».

Noi începem să devenim ucenici ai lui Hristos exact în momentul în care vom fi prigoniți, batjocoriți și persiflați pentru credința noastră. Este ceea ce se întâmplă în vremurile pe care le trăim astăzi.

Creștinii sunt ironizați, batjocoriți și calomniați de către cei care nu împărtășesc credința Bisericii. Li se aplică epitete de: «înapoiați», «pupători de moaște», «oameni cu mentalitate de ev mediu», «oameni simpli», «proști» ș.a.m.d.

Sunt și regiuni din această lume în care creștinii, numai pentru faptul că își fac semnul crucii sau merg la biserică, sunt decapitați.

În Orientul Mijlociu, din păcate, prigoana creștinilor se soldează cu uciderea lor. Sunt comunități întregi de creștini care trebuie să își părăsească comunitățile natale și să fugă din calea celor care nu înțeleg ce înseamnă să fii creștin.

La noi, prigoana este de natură verbală și psihică. Este foarte prezentă în mediul virtual”.

Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că, de multe ori, cei care se ascund în spatele toleranței și spun că o promovează, manifestă o ură nedisimulată față de cei care mărturisesc credința creștină:

Hristos ne spune:  «Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât».

«Lumea» are sens de lumea păcatului, iar nu mediul înconjurător. Lumea potrivnică lui Dumnezeu este cea care I-a întors spatele, crezând că poate să Îl anihileze. Este o iluzie. Niciodată nu vor putea să Îl ucidă pe Dumnezeu, oricâte forțe și energii negative s-ar năpusti asupra Bisericii.

Paradoxal este că asemenea oameni, ostili Bisericii, se comportă astfel în numele toleranței și al păcii. De fapt, în sufletul lor este o ură inimaginabilă. Mai întâi o ură față de Hristos. Cu cât El este mai calomniat, cu atât intensitatea urii celor care nu înțeleg ce înseamnă a fi creștin este mai puternică.

Să nu îi credem că sunt toleranți, pentru că în sufletul lor este ură. Un om care urăște nu poate fi îngăduitor cu cei care au alte convingeri decât ale lui.

Se vorbește, în contextul lumii de astăzi, de fundamentalism.

Fundamentalist este cineva care are o atitudine radicală, tranșantă, în ceea ce privește credința lui, în relație cu cei din jur. Nu poate să accepte un alt punct de vedere, o altă credință.

A fi fundamentalist înseamnă, în primul rând, să te deranjeze credința celui de lângă tine, simbolurile în care el crede și care constituie o referință a vieții lui spirituale.

Pe noi nu ne deranjează dacă cineva este necredincios, ateu, atât timp cât nu se năpustește asupra noastră, atâta timp cât nu se comportă în mod agresiv. Nu încercăm să îl convertim cu forța.

Una din valorile fundamentale ale credinței, în Ortodoxie, este libertatea. Ți se vorbește despre frumusețea credinței și ești lăsat singur să decizi dacă împărtășești credința ortodoxă. Nimeni nu pune presiune asupra ta ca să crezi într-un anume fel.

Adevărata mărturie vorbește despre frumusețea credinței, despre binecuvântarea pe care o trăiești, despre starea de plinătate a ființei tale. Acestea mărturisesc despre Hristos.

Mai degrabă, sunt fundamentaliști toți cei care calomniază, urăsc și disprețuiesc Biserica. Ei sunt deranjați, fac alergie și «li se urcă sângele la cap» atunci când văd un creștin sau un preot care își mărturisește credința în Hristos.

În acel moment devin agresivi și fac tot ce le stă în putință să smulgă credința din sufletul acelora. Este o mare iluzie, nu vor putea smulge credința din inima oamenilor”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că adevărata mărturisire a credinței decurge firesc din dragostea pe care o purtăm față de Hristos:

„Timp de 45 de ani, în comunism, regimul ateu materialist, marxist, s-a gândit, prin toate tertipurile și manevrele inumane, că poate să smulgă credința din sufletul oamenilor. Nu au reușit. Dimpotrivă!

Cu cât mecanismele de a înăbuși credința erau mai puternice, cu atât credința din sufletul omului se intensifica.

Închisorile din perioada comunistă au devenit adevărate biserici și universități. Erau acolo oameni care se rugau, preoți care săvârșeau Sfânta Liturghie și îi împărtășeau pe cei din temniță. Învățau limbi străine, scriau piese de teatru, romane, sau le memorau atât de bine încât după ce ieșeau din închisoare le puteau pune pe hârtie.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și-a dat viața pentru Hristos. Nouă ni se cere să avem curajul să vorbim despre Hristos.

Nu trebuie să ne consilieze cineva despre cum să vorbim despre El. Dacă Hristos este, în mod real, în inima noastră, dacă este Cel pe care Îl iubim cel mai mult, vom vorbi despre El în mod natural. Așa cum vorbim despre oamenii care ne sunt dragi. Nimeni nu ne spune cum să vorbim despre persoanele care ne sunt dragi. Dragostea însăși ne învață cum să spunem.

Dacă Îl iubim pe Hristos, Îl vom putea mărturisi, cu foarte multă ușurință și naturalețe.

Sfântul Ignatie Teoforul ne spune că «martirii cereau să trăiască apusul vieții lor spre Dumnezeu, ca să răsară, prin moarte, în Dumnezeu»”.