Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a explicat Parabola Samarineanului milostiv, afirmând că aproapele nostru este cel pe care îl considerăm departele nostru:

«Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el». (Luca 10, 34)

„Pericopa evanghelică ne învață un lucru esențial: modul de a ne raporta la toți cei care sunt în suferință, la toți cei care au nevoie de dragostea noastră. Parabola Samarineanului milostiv ne grăiește despre atenția, sensibilitatea și gingășia avute de acesta față de cel care avea demnitatea pierdută.

Hristos, prin această parabolă, vrea să ne sensibilizeze, să ne deschidă sufletul și inima, învățându-ne că aproapele nostru este cel pe care îl considerăm ca fiind departele nostru. Nu este un paradox. Pilda ne transmite cu asupră de măsură acest adevăr.

Cel care a fost victima oamenilor răi a fost jefuit și i-au fost luate hainele – probabil era un om sărac, încât tâlharii nu aveau ce altceva să ia de la el – și a fost lăsat pe buza prăpastiei morții.

Pe calea aceea a trecut un preot care, din păcate, nu a avut vreme. Nu l-a sensibilizat suferința celui care era pe marginea drumului și avea nevoie imperioasă de ajutorul lui.

A trecut și un levit, dar nici acesta, în graba și neatenția lui, nu a reușit să își facă puțin răgaz, să se oprească în dreptul celui tâlhărit.

Este foarte interesant că Domnul Hristos nu le reproșează nimic celor doi. În parabolă nu ni se spune că atitudinea lor este una reprobabilă. Intuim noi, în comparație cu ce a făcut samarineanul.

Samarineanul, cel care era de alt neam decât cel căzut între tâlhari și care, probabil, avea și el destule probleme, a găsit de cuviință să își rupă ceva din timpul său și să îl dăruiască celui care avea nevoie de ajutorul lui.

Nu ni se spune că Hristos ar fi mustrat atitudinea preotului și a levitului, pentru că centrul acestei pilde nu este atât atitudinea celor doi, cât atitudinea samarineanului milostiv, care a turnat untdelemn și vin pe rănile celui tâlhărit.

Vinul și untdelemnul erau considerate, în mentalitatea vremii, că au proprietăți terapeutice. Vinul dezinfecta, iar untdelemnul putea diminua din intensitatea durerilor provocate de răni”.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre una din formele cele mai dureroase ale abuzului asupra celorlalți, „tâlhăria sufletească”:

„Trebuie să avem mare grijă de cei care ajung în situația să își piardă demnitatea de oameni. Câteodată își pierd această demnitate din pricina lor, dar de cele mai multe ori din cauza noastră.

Câți oameni nu sunt «tâlhăriți» prin calomnie, prin ură sau prin necinste, prin agresivitate sau răutate?

Toate aceste forme de tâlhărie sunt mult mai greu de suportat decât cele fizice, despre care ni se vorbește în pasajul evanghelic.

Tâlhăria spirituală asupra inimii unui om este foarte greu de dus. În limbaj popular, când cineva ne dezamăgește și ne înșală așteptările, când se dovedește a fi ingrat, spunem: «mai bine ne dădea o palmă decât să se comporte în felul acesta». Suferința spirituală este mult mai greu de dus. Ne zdrobește mult mai tare decât cea fizică.

Sunt oameni suferinzi din punct de vedere sufletesc, care nu mai găsesc sensul și bucuria lăuntrică. Li s-au stins lămpile sufletului și se chinuie în această lume. Acești oameni au nevoie să își găsească un samarinean care să își transforme sufletul său într-o casă de oaspeți”.

De asemenea, Preasfinția Sa a afirmat că dragostea autentică se concretizează în atenția pe care o acordăm celorlalți:

„Nu este suficient să iubim, dacă nu suntem atenți. Nu putem spune că cei doi, care au trecut nepăsători, prea acaparați de propriile griji și planuri, nu îl iubeau pe cel aflat la marginea drumului. Erau de același neam. Nu au reușit însă să fie atenți.

Dragostea, dacă nu este atentă, nu este deplină, autentică.

Câtă nevoie au oamenii să simtă că inima noastră este ca un han în care își găsesc odihnă și alinare!

Samarineanul milostiv l-a luat pe cel sărman de la marginea drumului și l-a dus într-o casă de oaspeți. A dat gazdei doi dinari – un dinar era echivalentul a zece pâini – și, cu delicatețe, s-a gândit la toate aspectele. Nu a avut o grijă în grabă.

Noi, de multe ori, când ajutăm pe cineva, o facem foarte grăbit, aproape că nu ne uităm în ochii lui. Nu vorbim cu el, nu interacționăm, să vedem care este durerea sufletului lui, de ce a ajuns să cerșească. Noi ne pricepem să punem etichete. Judecăm!

Când vrem să ajutăm pe cineva să o facem dezinteresat, cu toată dragostea și atenția cuvenite. Acela să simtă, din plin, că îl ajutăm cu toată inima.

Dacă am învăța să ne dăruim integral lui Hristos am avea resursele necesare și reflexul de a ne dărui și celor din jur, prin dragoste și prin foarte multă atenție.

La începutul Postului Nașterii Domnului, Hristos ne cere să fim ca El, Cel care a venit din cer și ne-a căutat pe noi, oamenii. A căutat firea umană, tâlhărită de păcat și de diavol, și a asumat-o în Ipostasul Său dumnezeiesc, ca să ne îndumnezeiască.

Hristos este Cel care ne poate da, cu adevărat, liniștea de care avem nevoie. El este pacea veșnică, care are puterea de a învia un om mort, de a-i reda bucuria sufletului când este în suferință”.

La final, Preasfințitul Ignatie a amintit o întâmplare reală care dovedește cât de neatenți suntem față de cei de lângă noi:

„La o Facultate de Psihologie, profesorul, în momentul când le-a vorbit tinerilor despre ce înseamnă altruismul – capacitatea de a te dărui celui de lângă tine, de a considera că el este mult mai important – le-a citit Parabola Samarineanului milostiv. Le-a interpretat-o și a scos în evidență toate calitățile samarineanului, dragostea și atenția acestuia. În pauză, profesorul a adus un om amărât și l-a așezat la ușa sălii de curs.

Intenționat, a pus un student să-i cheme pe toți, foarte rapid, în sala de curs. Toți aveau, proaspăt, în minte, parabola samarineanului milostiv.

Din nefericire, au fost foarte puțini, un procentaj de 2-3%, care s-au oprit asupra acelui sărman.

Majoritatea s-au grăbit să ajungă în sala de curs.

Profesorul văzând acest procentaj, i-a chemat pe cei 2-3% în fața sălii de curs, arătând că ei au înțeles cel mai bine parabola, pentru că au pus-o în practică. Pentru ceilalți a rămas o simplă teorie”.

Piatra de temelie a sfântului lăcaș a fost pusă pe data de 5 octombrie 2012, de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Ignatie, în acea vreme Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Părintele Iulius Mureșan, care a slujit mai mulți ani în Irlanda, a devenit paroh la Năsăud în 2017, continuând și ducând la bun sfârșit lucrările de edificare ale bisericii.

sursa foto: radiorenașterea.ro