În după amiaza zilei de luni, 22 martie 2021, începând cu ora 17.00, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală din Huși.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor, pornind de la un fragment din Paremiile citite în cadrul slujbei, i-a îndemnat pe cei prezenți să depună mai multă energie pentru înfrumusețarea sufletului:
«Iată începutul înţelepciunii: Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul a tot ce ai, capătă priceperea» (Pildele lui Solomon 4, 7)
„Dacă am reuși să depunem aceeași energie, pe care o risipim pentru păcatele noastre, pentru a încerca să dobândim priceperea, atunci am fi, cu adevărat, oameni care căutăm să ne înfrumusețăm sufletul.
Când suntem tulburați sau supărați pe ceva avem energie - dispunem de foarte multă combustie internă - pe care o cheltuim pentru a duce la îndeplinire gândul de răzbunare, de revanșă, de a-l pune la punct pe celălalt.
Atunci suntem în stare să facem lucruri de care ne minunăm – în sensul cel mai negativ al cuvântului. Avem o energie extraordinară, nu simțim că avem limită, pentru că diavolul se așază în noi și ne insuflă o energie negativă.
Aceasta naște determinarea în a nu-i vorbi celui de lângă noi zile în șir, în a-l răni zi de zi. Constatăm că nici nu trebuie să depunem prea mult efort, lucrurile vin de la sine, pentru că energia celui rău este în noi.
Prin comparație, dacă am avea o energie bună, duhovnicească, în a săvârși binele cu aceeași precizie, cu încăpățânare frumoasă, zi de zi, am ajunge oameni duhovnicești.
Înțeleptul Solomon ne spune ca, cu prețul a tot ceea ce avem, să ne străduim să dobândim pricepere. Să punem la bătaie tot ce ține de energia noastră lăuntrică pentru a câștiga înțelepciunea.
Din păcate, nu depunem aceeași energie în a câștiga lucrurile bune, așa cum risipim în a fi revanșarzi și a ne răzbuna pe cei din jur”.
La final, Părintele Episcop Ignatie a hirotesit întru duhovnic doi preoți recent hirotoniți.