Alături de Preasfinția Sa, din soborul slujitor au făcut parte și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul rostit, Părintele Episcop Ignatie a amintit de faptul că prin moartea și Învierea Sa, Domnul Hristos a dat morții un alt conținut:

«Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi» (Ioan 11, 25)

Ne găsim într-un moment în care conștientizăm, la modul deplin al cuvântului, că suntem efemeri.

Cel mai bine putem înțelege viața din perspectiva morții. Știm cu toții că moartea este una din realitățile în fața căreia toți capitulăm.

Ori de câte ori participăm la o slujbă de înmormântare, încercăm să reflectăm cât de atenți suntem față de propria noastră viață, căci aceasta, în mod inevitabil, ne duce spre moarte.

Hristos ne încredințează că moartea nu este o realitate pe care să nu o putem depăși. Nu ne aflăm în fața ei ca în fața unui zid.

Moartea, odată cu Învierea lui Hristos, a primit un alt conținut. Ne deschide spre o altă dimensiune a vieții, mai profundă – dimensiunea vieții veșnice.

Din nefericire, sunt foarte multe momente în viața noastră în care noi ne comportăm ca și cum nu am muri niciodată. O asemenea atitudine ne privează de la a trăi o viață profundă.

Avem nădejdea, indiferent de cât de vie ne este această realitate, că moartea este o poartă spre o altă lume.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre argumentele care ne încredințează de realitatea vieții de dincolo de moarte:

Sunt unii care se întreabă – am spune legitim și rațional -, «de unde știm că există ceva dincolo de moarte, pentru că nu a venit nimeni din acea lume ca să ne certifice aceasta?». Sunt mulți care nu cred că există viață veșnică, chiar dacă ei înșiși au conștiința că împărtășesc credința Bisericii.

Avem, bineînțeles, argumentul Învierii lui Hristos, care este definitivă și irevocabilă. El este singurul Care și-a biruit propria moarte, în care erau cuprinse și morțile noastre. Hristos gustă moartea pentru noi, ca în felul acesta să o biruiască.

Mai avem însă un argument de ordin subiectiv. Odată cu dispariția fizică a unui om foarte drag sufletului nostru, care face parte din ecuația vieții noastre, acea persoană, spiritual vorbind, devine mai prezentă în viața noastră.

Referințele la aceasta sunt mult mai frecvente decât atunci când era în mijlocul nostru. Sunt suflete care poartă această dragoste dincolo de moarte, cu aceeași intensitate ca și cum acela ar fi în viață.

Experiența în fața misterului morții au trăit-o și Marta și Maria, surorile lui Lazăr. Ele i-au dat de veste lui Hristos că prietenul Său, Lazăr este bolnav. Hristos întârzie intenționat.

 Marta L-a întâmpinat la intrarea în Betania, reproșându-I că nu a ajuns la timp - așa cum suntem noi, oamenii, obișnuiți să Îi reproșăm lui Dumnezeu că nu este prezent atunci când noi am avea cea mai stringentă nevoie.

Hristos se comportă atât de gingaș și delicat cu aceste femei care aveau sufletul cernit de durere. Nu le reproșează nimic. Le întreabă dacă cred în înviere. Marta răspunde că «da, crede în înviere, la sfârșitul veacurilor». Domnul îi răspunde: «oricine crede în Mine, nu va muri, ci va trăi». În fața mormântului, Iisus lăcrimează.

Din atitudinea lui Hristos învățăm să nu fim triumfaliști. Participăm la slujba de înmormântare și vorbim, cu mult elan, despre faptul că moartea a fost biruită.

Cum a fost moartea biruită, de vreme ce ea este prezentă?

Odată cu Învierea lui Hristos, morții i-a fost schimbat conținutul. Noi suntem aidoma bobului de grâu, care se pune în pământ, germinează și dă rod.

Hristos este realist în fața morții. El lăcrimează când își vede făptura prinsă în chingile morții. Hristos, Viața ființială, lăcrimează la moartea fiecărui om, pentru că El nu ne-a creat ca să murim, ci să fim parteneri de viață veșnică.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a dat citire Mesajului transmis de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la plecarea la Domnul a fratelui întru credință Lauran Constantin - tatăl Preasfințitului Părinte Timotei al Spaniei și Portugaliei.

foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului