Sâmbătă, 15 mai 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, slujba Parastasului, cu prilejul împlinirii a 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Pavel Pleșca, fostul paroh al Parohiei Burghelești, Protopopiatul Vaslui.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă.
Numeroși preoți și credincioși s-au rugat împreună pentru cel ce a fost, aproape trei decenii, parohul și duhovnicul lor.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre rolul și importanța rugăciunilor pentru cei adormiți:
Orice slujbă de pomenire pe care o săvârșim pentru cei plecați în lumea veșniciei se încheie cu cererea „veșnică să le fie pomenirea” - atât în gândul lui Dumnezeu, cât și în inimile noastre.
Cea mai frumoasă și demnă expresie a dragostei noastre față de cei plecați în „lumea fără de dor” este rugăciunea.
Rugăciunea împrospătează prezența celor dragi, care au făcut parte din ecuația vieții noastre, de care suntem legați prin niște fire nevăzute, pe care nimeni, niciodată, nu le poate rupe.
Dumnezeu știe cel mai bine momentul în care părăsim această lume. Noi am vrea să trăim cât mai mult. Iubim viața pentru că Domnul ne-a creat pentru viață și a așezat în noi acest dor. Atunci când omul se întâlnește cu moartea, o refuză, nu poate să o accepte, o simte ca pe un adevărat intrus și vrăjmaș.
Atunci când ne rugăm pentru cei plecați în lumea veșniciei, îi simțim parcă mai prezenți în inima noastră. Acesta este paradoxul morții. Cu cât cineva dispare din punct de vedere fizic, cu atât devine mai prezent, mai intens în sufletul nostru. Ne aducem aminte de cuvintele lui, de modul cum s-a comportat. Atitudinea lui devine o referință.
Dragostea nu poate fi sugrumată de moarte. Ea este mai puternică decât moartea.
Îl cinstim astăzi, prin rugăciune, prin reculegere și cumințenie interioară, pe cel ce a slujit vreme de 35 de ani sfântul altar, părintele Pavel.
Avem nădejde că Dumnezeu îi face parte de vederea slavei Lui și de șederea cu cei drepți.