Miercuri, 2 iunie 2021, de Sărbătoarea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou”.
Din soborul arhieresc, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, au mai făcut parte și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Racla cu moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou a fost așezată, spre închinarea pelerinilor, într-un baldachin special pregătit și împodobit, sub teii din curtea așezământului monahal.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie. Ierarhul Hușilor a evidențiat caracteristica distinctă a celor care și-au dat viața pentru credința în Hristos:
«Și stând înaintea lui, Fericitul Ioan, cu fața luminată și cu sufletul vesel, s-a minunat chinuitorul de lumina feței lui și a început, prin cuvinte de întărâtare, să îl ispitească» (crâmpei din textul Sinaxarului dedicat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava)
Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-l pune spre pomenire pe unul din martirii Bisericii noastre, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
A fi mucenic al lui Hristos presupune să nu pui nimic mai presus de El: nici viața, nici pregătirea intelectuală, nici poziția socială, nici prestigiul de care te bucuri.
Pentru mucenici, credința și dragostea pentru Hristos constituiau coordonatele esențiale ale biografiei lor.
În sinaxarul Sfântului Ioan cel Nou găsim un detaliu foarte important. Ni se spune că atunci când i s-a cerut să renunțe la credința creștină, el a avut un curaj extraordinar, spunându-le celor de față că el este creștin și nu se va lepăda, nu va renunța, în niciun chip, la cea mai mare comoară a lui, la Hristos, care era în adâncul inimii sale.
Pentru Sfântul Mucenic Ioan, Hristos nu era o idee sau un simplu personaj, ci era însăși viața lui, existența lui.
Atât de mult și-a identificat Sfântul Mucenic Ioan viața lui cu Hristos, încât, dacă ar fi renunțat la El, ar fi fost echivalent cu a renunța la sine însuși, s-ar fi renegat pe sine însuși.
Când a făcut această mărturisire și a avut curaj să le spună celor care îl chinuiau și căutau, prin tot felul de modalități, să îl facă să renunțe la Hristos, fața lui s-a luminat. Era plin de bucurie și de veselie, aidoma feței Sfântului Arhidiacon Ștefan, primul martir al Bisericii creștine.
Cei care îl ascultau pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, în sinedriu, au văzut fața lui ca de înger, chipul lui luminos. Cerurile s-au deschis și Hristos stătea în picioare, uitându-Se la mucenicul Său iubit.
Aceeași experiență a trăit-o și Sfântul Mucenic Ioan. Fața lui s-a luminat și s-a făcut plin de lumină.
Ierarhul Hușilor a arătat că chipurile de lumină ale celor care îl mărturisesc pe Hristos oglindesc puritatea sufletului lor, datorată prezenței harului lui Dumnezeu:
Nouă ne sunt foarte dragi chipurile luminoase, senine, care ne transmit o stare de tihnă sufletească, de așezare și de limpezime.
Ne este suficient să ne uităm la un astfel de chip, fără ca acea persoană să vorbească, să exteriorizeze stările sale interioare.
Atât de drag ne este un astfel de chip luminos, plin de bucurie, senin, care nu are îndărătul lui conflictul și întunericul păcatului, încât am sta o veșnicie să ne uităm la el!
Cât de dragi ne sunt chipurile copiilor! Ei nu sunt atinși de păcat, sufletele lor încă nu sunt murdărite de vicii și de patimi. Curățenia interioară și lumina pe care o are un copilaș se reflectă cel mai frumos pe chipul lui. Ne este atât de drag să îi privim.
Chipurile martirilor erau la fel ca ale copiilor: pline de lumină, de duh sfânt și de foarte multă liniște.
În contrast cu omul de lumină, așezat și ordonat lăuntric, cel care încuviințează ca patimile să îi modeleze negativ existența are un chip hidos, chiar dacă fizic poate să fie frumos. Acela are un chip pe care nu vom putea vedea lumina, nu vom putea citi liniștea sau pacea.
Chipul Sfântului Mucenic Ioan cel Nou a fost unul plin de lumină și de veselie.
Suntem chemați să îl cinstim pe Sfântul Mucenic Ioan. Cum putem să îl cinstim mai bine decât luând aminte la viața lui și străduindu-ne să avem o conștiință curată, un suflet neprihănit, care să se hrănească cu Trupul și Sângele lui Hristos?
Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie dedicată mucenicilor ne spune: „omul cu viață curată, fără murdărie și fără pete, sărbătorește pe mucenici în fiecare zi, prăznuindu-i pururea”.
Așa cum mucenicii, dându-și viața pentru Hristos, nepunând nimic din lumea aceasta efemeră mai presus de El, li se umplu sufletele de lumină, la fel, ori de câte ori ne angajăm în strădania să fim oameni curați, ne asemănăm cu aceștia. Atunci vine lumina pe chipul și sufletul nostru.
Nu este un lucru foarte simplu, într-o lume în care suntem vrăjiți de vifornițele patimilor și într-o societate imprimată de foarte mult hedonism.
Sărbătorindu-l pe Sfântul Mucenic Ioan cel Nou, toți putem deveni părtași luminii, bucuriei pe care a avut-o el când i se cerea să renunțe la ceea ce era cel mai drag sufletului său, Hristos.
Ar fi minunat ca pentru noi, creștinii, Hristos să devină însăși viața noastră. Să Îl metabolizăm în viața noastră, să simțim că nu putem trăi fără El, că nu putem gândi fără El, să ajungem la această stare pe care a avut-o Sfântul Apostol Pavel când a spus: «nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine».
Preasfinția Sa a citat un fragment dintr-un cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur care „se pliază foarte bine într-o lume debusolată, în care valorile sunt răsturnate și suntem îndemnați să abdicăm de la acestea”:
„Stai lângă mormântul mucenicului, dă drumul acolo la izvoare de lacrimi, zdrobeşte-ţi inima, ia şi binecuvântare de la mormânt! Ia binecuvântarea aceasta apărătoare în rugăciunile tale! Ai în minte necontenit istoria pătimirilor mucenicului! Îmbrăţişează racla mucenicului! Stai lipit de racla lui! Izvorăsc multă binecuvântare nu numai osemintele mucenicilor, ci şi mormintele și raclele lor!
Ia untdelemn sfânt și unge-ți trupul, ca să nu mai cazi în vâltoarea patimilor! Fiindcă untdelemnul acesta, prin mirosul lui bun, îți aduce aminte de luptele mucenicilor, pune frâu desfrânării, te face răbdător și biruiește bolile sufletului.”
Domnul să ne hărăzească fiecăruia chipuri de lumină, chipuri de veselie, de liniște și de multă așezare interioară!
Avem mare nevoie ca în clipe de restriște, de cumpănă, să ne putem bizui pe cuvântul unui om de lumină și pe sensul pe care îl putem găsi într-o anumită atitudine a sa.
Dacă ne vom angaja să vorbim despre Hristos, să-L mărturisim într-o lume ostilă, Dumnezeu va așeza pe chipurile noastre lumina cea necreată.
Toate chipurile celor care Îl asumă pe Dumnezeu deplin vor deveni chipuri de lumină.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a rostit un cuvânt de învățătură despre cultul sfintelor moaște și despre darul pe care Dumnezeu l-a rânduit, prin voievodul Alexandru cel Bun, Moldovei – moaștele Sfântului Ioan cel Nou.
Sfântul Ioan cel Nou este sărbătorit, prin tradiție, și la data de 24 iunie, când este pomenită aducerea sfintelor sale moaște în Cetatea Sucevei.
Ziua de 2 iunie amintește și despre minunea pe care Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou a săvârșit-o în anul 1622, când Suceava era amenințată de invazia tătarilor. Preoții slujitori au vrut să ducă racla în Cetatea Sucevei pentru a fi în siguranță, dar neputând să o ridice au înțeles că Sfântul nu voia să plece și că el va săvârși o minune spre a scăpa orașul. Așa s-a și întâmplat, căci s-a pornit o ploaie atât de aprigă încât i-a silit pe tătari să renunțe la asediul lor.
foto credit: arhiepiscopiasucevei.ro