Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat joi, 10 iunie 2021, de Sărbătoarea Înălțării Domnului, la hramul Mănăstirii Neamț.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit și rugăciuni pentru eroii care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru apărarea ţării.

Înaintea Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba de sfinţire a apei, la agheasmatarul din faţa mănăstirii  La slujba de sfințire a apei a fost scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, considerată a fi cea mai veche și mai frumoasă din România. Cuvântul de învățătură de la finalul slujbei aghesmei a fost rostit de către PS Părinte Ignatie

, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii. Cuvântul de învățătură a fost rostit de IPS Părinte Mitropolit Teofan.

„Biserica ne cheamă nu doar să ne amintim despre ceva care s-a petrecut în istorie, ci, prin participarea noastră la Sfânta Liturghie, în duh și în adevăr, noi suntem prezenți la Înălțarea Domnului la Cer. Ce dar mai mare poate primi omul, decât ca lângă casa lui, la biserica parohială, sau la o mănăstire precum aceasta, când se săvârșește Taina Sfintei Liturghii, în interiorul ei așezându-se duhovnicește, să se împlinească și în viața lui Taina Întrupării, Taina Răstignirii, Taina Învierii, Taina Înălțării Domnului Hristos? Dumnezeiasca Liturghie nu este altceva decât înălțarea omului la cer, ascultând împreună cu preotul cuvântul «Sus să avem inimile!». Să ne dăruiască așadar Dumnezeu putere ca, ori de câte ori participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, să înțelegem că pătrundem în istoria mântuirii de la Adam până la Hristos, de la Hristos până în zilele noastre, pregustând chiar și veșnicia”, a subliniat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La final, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, a mulţumit tuturor celor care au înfrumuseţat cu prezenţa lor şi în acest an sărbătoarea hramului. În finalul evenimentelor dedicate hramului Mănăstirii Neamţ a fost oficiat un trisaghion pentru toţi ctitorii mănăstirii şi pentru eroii care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru apărarea ţării.

Credincioșii prezenți la hramul Mănăstirii Neamț au avut ocazia să se închine și să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ale Sfântului Simeon de la Muntele Minunat şi ale Sfântului Necunoscut.

sursa: doxologia.ro