Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, alături de preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, au oficiat, sâmbătă, 24 iulie 2021, slujba de sfințire a paraclisului „Sfântul Ierarh Meletie”, din cadrul Mănăstirii Fâstâci, Protopopiatul Vaslui.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Eduard Irimiea, părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele secretar eparhial Sofian Gaman și părintele protopop Adrian Chirvasă, alături de părinți stareți sau parohi din comunitățile învecinate.
Slujba de sfințire a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii, de către un sobor de preoți.
La finalul slujbei, Părintele Episcop Siluan a explicat celor prezenți importanța sfințirii unui nou locaș de cult:
În Dumnezeu, omenirea nu mai cunoaște granițe, iar iubirea depășește ceea ce, în mod normal, ne separă pe noi, oamenii.
Sfânta Masă prin sfințire, se transformă în mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, și face legătură, peste veacuri, cu mormântul cel de viață dătător, de la Ierusalim, și cu Crucea Golgotei.
Obștea acestei mănăstiri, ziua și noaptea, face rugăciuni către Bunul Dumnezeu, ca să vă ajute pe fiecare, în nevoile și problemele pe care le aveți. Nu este deloc puțin acest lucru! Să păstrați o legătură strânsă cu bisericile, cu mănăstirile și cu părinții sufletești din parohii!”
De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit Părintelui Episcop Ignatie pentru invitația la acest moment de suflet.
La rândul său, Ierarhul Hușilor a afirmat că este „un moment de mare bucurie pentru această comunitate monahală, pentru că, în această zi, L-am chemat pe Dumnezeu să binecuvinteze rodul muncii tuturor celor implicați în această lucrare deosebită”.
Totodată, a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Siluan pentru dragoste, osteneală și prietenie, precum și maicii starețe Parascheva Chelaru și părintelui duhovnic Iustinian Asaftei, pentru tot efortul depus pentru organizarea acestor manifestări.
Evenimentul face parte din manifestările dedicate împlinirii a 300 de ani de la ctitorirea, în 1721, a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” a Mănăstirii Fâstâci, de către domnul Moldovei, Mihail Racoviță.
După slujba de sfințire au urmat lucrările Simpozionului Național «Biserica „Sfântul Nicolae” Fâstâci - 300 de ani de mărturie a credinței».
Duminică, 25 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, alături de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, vor oficia slujba de resfințire a bisericii „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Fâstâci, ca încununare a jertfei ctitorilor și a tuturor eforturilor depuse în ultimii ani pentru restaurarea acestui monument istoric.