Ierarhii au fost întâmpinați, la ieșirea din Casa Domnească, de un sobor de preoți și diaconi, clerici de la Centrul Eparhial Suceava, preoți protoierei ai Eparhiei Sucevei, precum și slujitori din Basarabia și Bucovina de Nord, dar și de mulți credincioși. Soborul slujitor a mers în biserica-ctitorie domnească pentru a se închina la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la icoana Maicii Domnului (icoană ferecată în argint de Sfântul Ierarh Iacob Putneanul) și la cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Iacob Putneanul.

Sfânta Liturghie, săvârșită sub protia Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, a avut loc la altarul de vară, aflat în incinta zidurilor Mănăstirii Putna.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Ierarhul Hușilor a vorbit despre firescul mărturisirii credinței, atunci când aceasta este rod al iubirii asumate:

Evanghelia ne vorbește despre firescul mărturisirii, atunci când Îl iubim pe Hristos. Aceasta este iubirea asumată față de cineva!

În momentul în care cineva ne este foarte drag și ne raportăm la acea persoană cu multă bucurie, sufletul și mintea noastră primesc o stare aparte. Simțim nevoia, în mod natural, să împărtășim bucuria acestei relații cu persoana respectivă. Nu este nevoie să ne consilieze nimeni sau să ne dea vreun imbold exterior, ci inima noastră este plină de tot ceea ce este legat de acea persoană. Conținutul vieții celuilalt devine conținutul vieții noastre. Nu mai trăim pentru noi, ci pentru celălalt. Aceasta este lucrarea tainică a iubirii.

Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că, atunci când suntem plini de Hristos, nu mai trăim noi, nu mai este nimic din cele ale noastre, ci suntem plini de Domnul, trăim pentru El și El trăiește în noi. Această realitate o trăiau martirii.

Sfinții Martiri Brâncoveni, alături de toți martirii Bisericii, au întrupat, în chipul cel mai minunat această dragoste față de Hristos. O dragoste în care nu era nicio intermitență, nicio sincopă. Această dragoste i-a determinat să nu pună nimic mai presus de El, de Mirele sufletului lor. Nu au pus nimic mai presus de El.

Pentru Sfinții Martiri Brâncoveni, Hristos nu era o simplă idee, o referință, nici credința un set de convingeri.

Hristos era o realitate a vieții lor, Cel Căruia s-au dăruit integral, încât Constantin Brâncoveanu, văzându-și fiii decapitați, n-a renunțat la credința în El. Credința în Hristos era în carnea și sângele lui. Dacă ar fi renunțat la El, ar fi însemnat renunțarea la propria sa persoană.

Sfântul Constantin Brâncoveanu nu putea renunța la Hristos pentru că era sensul vieții lui. Era însăși viața lui.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că sursa unei mărturisiri autentice a credinței este iubirea creștină:

Acest lucru ni-l cere și nouă Domnul, mai cu seamă într-o lume ostilă, în care se perindă multă ideologii, care intră în contrast cu învățătura Bisericii, cu învățătura Evangheliei.

Hristos ne cere să Îl mărturisim, dar nu într-o manieră mecanică sau că aceasta ar fi datoria noastră de creștini.

Să Îl mărturisim așa cum au făcut-o martirii, chiar dacă totul era potrivnic și în contrast cu ceea ce ei credeau. Nu era nimic care să înlesnească bucuria de a-l trăi pe Hristos. Nu pregetau în a vorbi despre Cel care era sensul vieții lor.

Iubirea, când este asumată, devine mărturisire. Când devine astfel, ea poate fi un temei de schimbare a vieții celor care, din varii motive, nu au ajuns să înțeleagă profunzimea și adevărul vieții evanghelice în Hristos.

Un adevărat mărturisitor al lui Hristos nu face gălăgie, nu epatează prin nimic. Însăși starea sufletului său, credința sa și exprimarea iubirii față de Hristos sunt suficiente pentru a afirma că nimic din lumea aceasta nu este mai important decât El.

Sfinții Martiri Brâncoveni ne învață și ne dau curajul că este posibil să Îl mărturisim pe Hristos. Cu o singură condiție: inima noastră să fie plină de iubire față de El.

Această iubire ne va învăța și cum să mărturisim, ne va ajuta să fim oameni inteligenți, să răspundem, pe măsura provocărilor la care suntem supuși. Ne va ajuta să rămânem neclintiți, verticali, neîncovoiați de batjocura și de calomniile care se pot năpusti asupra noastră.

Iubirea martirilor are drept sursă iubirea lui Hristos de pe Cruce, o iubire nefluctuantă, desăvârșită, in contrast cu iubirea oamenilor, care este tranzitorie, fluctuantă.

Ura lumii poate fi topită în dragostea dumnezeiască. Nouă, creștinilor, ne este suficient să dăm mărturie despre această dragoste, să o întrupăm și să o asumăm în viața noastră.

Foto credit: arhiepiscopiasucevei.ro