Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Sofian Gaman.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre calitatea iertării pe care ne-o oferim unii altora:

«"Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire". Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre, şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră. O, de v-aţi întoarce şi v-aţi pocăi, ar rămâne de pe urma voastră o binecuvântare, un prinos şi o jertfă cu turnare pentru Domnul Dumnezeul vostru!» (Ioil 2, 12-14)

Începând cu slujba de Vecernie din această seară am intrat în ambianța duhovnicească, plină de profunzime, a uneia din perioadele cele mai frumoase din cursul anului bisericesc, Postul Mare.

Este o perioadă de pregătire, de intensificare a rugăciunii, de năzuință mai multă pentru a câștiga smerenia, a săvârși fapte bune, a ne împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos și a participa mai des la sfintele slujbe.

Suntem invitați să ne întoarcem spre noi înșine, să ne răsucim spre cele ale lăuntricului nostru, pentru a smulge buruienile păcatului care ne tulbură și ne strecoară foarte multă neliniște.

Slujba aceasta poartă numele de Vecernia Iertării pentru că în mănăstiri și în bisericile de parohie ne cerem iertare unul de la celălalt, pentru cele pe care le-am greșit. Denumirea de „Vecernia Iertării” vine de la fragmentul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii de dimineață.

Domnul ne cere să iertăm cu toată inima celor care ne-au greșit, fără ca să le cerem socoteală, fără să le transmitem subliminal că le facem un privilegiu iertându-i, ci, cu toată ființa noastră să avem deschiderea inimii ca să putem dărui iertare, așa cum Dumnezeu ne-o dăruiește atât de îmbelșugat. Măsura iertării este Dumnezeu. Suntem chemați să iertăm așa cum Dumnezeu iartă.

În Sfânta Scriptură descoperim un Dumnezeu grabnic iertător și mult îndurat față de neputințele și păcatele noastre. Exact ca în Pilda Fiului risipitor, care și-a risipit viața în desfrânări, negând însăși dragostea tatălui său. După ce acesta s-a întors, tatăl l-a primit cu brațele deschise, ascultându-i spovedania, mărturisirea sufletului său, însă până la un punct. Fiul risipitor și-a pregătit această spovedanie, a vorbit cu sine însuși, gândindu-se ce să îi spună tatălui când ajunge acasă. Sufletul său, plin de părere de rău, a întocmit rugăciunea: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta si nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”.

Tatăl său îi dăruiește iertarea deplină, fără să îi reproșeze nimic. Nu i-a spus nimic din cele pe care suntem noi obișnuiți să le spunem când cineva vine să  ne ceară iertare, și fără să îi aducă aminte cât de mult i-a rănit sufletul.

Tatăl a lăsat să curgă din inima sa dragoste desăvârșită față de cel care s-a întors și a renunțat, în modul cel mai radical, la păcatele pe care le săvârșise.

Avem această nădejde că, dacă ne vom spovedi sincer și vom deșerta sincer din sufletele noastre tot noroiul care ne înnegrește, Dumnezeu ne va elibera din sclavia păcatului – sclavie amintită ca un laitmotiv în slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul. În această slujbă, îi cerem lui Dumnezeu să ne elibereze de lanțurile păcatului, care ne fură libertatea și ne transformă în oameni hipnotizați, captivi celui rău.

Ca postul nostru să fie bine primit, se cuvine să acordăm o importanță deosebită dimensiunii spirituale a acestuia. Nu este suficient să ne abținem de la anumite alimente, ci, așa cum se subliniază în multe din slujbele noastre, trebuie să postim și de la rău, de la vorbele urâte, de la gândurile murdare, să renunțăm la viciile care cotropesc sufletele noastre.

Acestea sunt sintetizate în stihira: «de bucate postind suflete al meu, și de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemâncarea, că de nu ți se va face ție pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu, și demonilor celor mai răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul, păcătuind, ci nemișcat să rămâi spre pornirile fără cale, părând că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstignit, și mai ales că te răstignești împreună cu Cel care S-a răstignit pentru tine, strigând către El: pomenește-mă Doamne când vei veni întru împărăția Ta». În felul acesta ne învață Biserica să postim de la răutate.

Iertarea pe care ne-o acordăm unul celuilalt este bucuria împărtășită, lumina transmisă celui de lângă noi, energia învierii pe care o transmitem celor de lângă noi. De aceea, în noaptea de Înviere, într-una din stihiri, ni se spune să ne îmbrățișăm unul pe altul cerându-ne iertare, ca să ne bucurăm deplin de Învierea Domnului.

Să încercăm să ne asumăm, fiecare după puterile noastre, acest mod de existență specific postului. Să simțim că este o diferență între perioadele de post și cele în care nu este post, că ne-am asumat acest stil de viață. Dacă vom simți acest lucru, atunci postul va fi bine primit înaintea Domnului. Va duce în sufletul nostru ceea ce aduce pocăința în inima noastră, desprinderea de rău, îndreptarea spre bine și multă bucurie.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a reiterat îndemnul, făcut an de an, la începutul Postului Mare, ca o formă a postului nostru să fie renunțarea, pentru o săptămână, la folosirea mediilor digitale:

Să încercăm să postim și de la folosirea mediilor digitale, de care suntem cu toții acaparați și captivi a ceea ce ne oferă.

Să încercăm ca cel puțin prima săptămână din post să nu folosim deloc internetul, nici rețelele de socializare și celelalte modalități de mesagerie instantanee.

Vom observa că este foarte greu, că s-a creat o dependență, că este ca un drog. Telefonul ne însoțește permanent.  Este omniprezent. Este un exercițiu de voință incredibil să folosim telefonul doar pentru a vorbi cu persoanele cărora vrem să le transmitem ceva.

Vom constata, cu foarte multă bucurie, că această debarasare de mediile digitale ne va aduce multă liniște. Vom avea mai multă pace dinspre minte, dinspre inima noastră.

Pacea și bucuria vor fi cele care ne vor motiva ca pe viitor să reducem foarte mult din folosirea mediilor digitale. Nu că ar fi ceva rău în sine.

Tehnologia este un dar de la Dumnezeu, o binecuvântare. Contează modul cum folosim tehnologia și cum ne raportăm la aceasta. Poate fi un lucru binecuvântat, dar și ceva care să ne murdărească sufletul.

Postim să trezim în noi setea și foamea după Dumnezeu. Să simțim că inima noastră este pârjolită de dorul după Dumnezeu.

Postul are menirea să ne deschidă căile inimii noastre înspre Dumnezeu.