În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre îndemnul pe care Domnul Hristos ni-l face de a ne trăi viața simplu:

«Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi» (I Petru 5, 7)

Pasajul evanghelic ne îndeamnă să ducem o viață simplă. Este un îndemn la simplitate.

Domnul Hristos ne spune că „dacă ochiul nostru va fi curat, tot trupul va fi luminat”. În limba greacă, pentru „curat” este folosit un cuvânt care, redat cu precizie în limba română, înseamnă „simplu”. Textul ar suna în felul următor: „dacă ochiul tău este simplu, tot trupul tău va fi luminat”.

Ne este drag atunci când întâlnim un om care nu este complicat, în preajma căruia simțim că ne putem exercita libertatea. Simțim că ne pune în valoare, actualizează toate calitățile din sufletul nostru.

Putem trăi o asemenea stare doar în preajma oamenilor simpli, fără ascunzișuri în inima lor. Când ne apropiem  de un asemenea om, simțim că avem capacitatea de a ne povesti pe noi înșine, că ne deschidem inima clar și că-l lăsăm să pătrundă în universul nostru lăuntric. O vom face fără niciun fel de efort sau consiliere psihologică. Simplitatea acelui om, curățenia lui sufletească dislocă anumite inhibiții pe care le aveam în noi, și ne simțim oameni liberi.

A fi om simplu (fără niciun fel de conotație negativă) și a trăi astfel, înseamnă a nu complica lucrurile. De pildă, stăm de vorbă cu cineva și încercăm să îi transmitem o anumită stare, să îi explicăm o anumită situație, însă celălalt nu pricepe, se duce în zone ale discuției care nu au niciun fel de legătură cu ceea ce vrem să îl facem să priceapă. Ne dăm seama, pe parcursul discuției, că acea persoană complică foarte mult lucrurile, le despică, le privește cu lupa si zăbovește asupra unor nuanțe neesențiale – ceea ce pe noi ne complică. Ajungem atunci la concluzia că este greu să îl facem să priceapă. În astfel de situații folosim expresia „are o minte complicată” – căreia foarte greu putem să îi transmitem ceva din ceea ce trăim.

Noi transpunem această situație în viața de zi cu zi, în modul cum ne raportăm la ceea ce ne înconjoară, legându-ne inima de aspecte neesențiale.

Domnul, când ne dă îndemnul să nu ne îngrijorăm (să nu ne stresăm) pentru ceea ce vine natural, dă exemplu păsările cerului, care nu duc grija a ceea ce trebuie să mănânce. Dă și exemplul crinilor, care sunt flori foarte frumoase, și nici Solomon, care era exemplu de lux și bunăstare materială, nu a fost înzestrat cu o asemenea frumusețe.

Îndemnul lui Hristos la simplitate nu este aleatoriu. Domnul ne invită să ne uităm la natură, unde totul este de o simplitate extraordinară și totodată de o frumusețe deosebită, care ne încântă. În fața unui peisaj splendid, cuvintele nu mai au nicio putere. Nu putem verbaliza starea de plinătate și de bucurie pe care o trăim când vedem un astfel de peisaj.

Și omul poate interveni în natură, să creeze ceva deosebit, dar care este incomparabil cu un peisaj în varianta lui naturală, cum l-a lăsat Dumnezeu. Oricât de creativ ar fi omul, nu poate să îl concureze pe Dumnezeu. În orice creează Dumnezeu, găsim îngemănarea dintre multă simplitate și frumusețe.

Preasfinția Sa a afirmat că prin simplificarea vieții putem elimina stresul din existența noastră:

Să trăim simplu, să nu ne legăm de accesorii. Pericopa evanghelică radiografiază foarte bine lumea consumistă în care trăim. Se oprește asupra verbelor cărora noi le dăm o conotație aparte și ne spune: „Nu vă îngrijorați”. Domnul nu ne spune să nu avem grijă, pentru că trebuie să fim atenți cum ne hrănim, să avem grijă de copiii noștri. Domnul nu ne invită la lene. El ne spune să nu ne îngrijorăm de nimic din cele care țin de hrana sau îmbrăcămintea noastră, să nu ne complicăm.

Cu cât omul posedă mai mult confort material, cu atât trăiește o viață mult mai complicată. De pildă, fără să demonizăm tehnologia, care este un mare dar, paradoxal, cu cât comunicăm mai mult prin intermediul mediilor digitale, cu atât  ne înțelegem mai puțin. Nu reușim să găsim, nu atât numitorul comun, cât delicatețea și inteligența inimii de a putea nu numai să comunicăm, ci și să ne comunicăm, să fim în comuniune unii cu alții. Cu cât dispunem de mediile digitale, cu atât ceva se diminuează din forța comunicării dintre noi. Devenim închistați și nu mai stăpânim arta dialogului. Doar monologăm, vrem numai să fim auziți, să ne impunem ideile noastre, iar celălalt să le asume fără niciun fel de opinie personală. Astfel ne complicăm enorm de mult viața.

Cele materiale sunt ca un accesoriu. Nu că ne putem dispensa oricând de ele, dar să nu le transformăm în chestiuni fundamentale ale vieții, căci vom începe să ne stresăm, să ne chinuim.

Părintele Paisie Aghioritul spunea: „simplificați-vă viața ca să înlăturați stresul”, starea de anxietate. Stresul nu este numai tensiunea nervoasă pe care o avem, starea de agitație, ci este ceva mai adânc: șuvoiul de gânduri pe care îl avem în minte și nu mai reușim să găsim sensul vieții noastre.

Gândurile, pe care nu reușim să le ordonăm, generează stări și la nivel somatic. Stările acestea se repercutează asupra corpului nostru, asupra sistemului nostru imunitar. Acestea nu sunt deduse numai din stările de nervozitate, ci din ceva mult mai adânc.

Ne stresăm în multe situații, iar după ce reușim să ne liniștim, realizăm că am făcut-o absolut inutil. Dacă am face o statistică a situațiilor în care ne stresăm și să vedem dacă a meritat să ne consumăm lăuntric, vom ajunge la o concluzie care ne va dezamăgi profund.

Să vedem lucrurile în simplitatea lor, fără să le mai punem mici artificii care să le complice foarte tare. Toată viața noastră va fi luminată. Contează foarte mult optica, mentalitatea, perspectiva prin care vedem lucrurile.

Dacă suntem complicați și despicăm firul în o sută de părți, noi înșine ne dispersăm. Așa ajungem când ne lăsăm acaparați de griji inutile, care nu sunt mântuitoare. Există și griji mântuitoare, pentru care ar trebui să avem preocupare, însă acestea ne dau liniște. Cu cât ne îngrijorăm  mai mult pentru sufletul nostru, cu atât în inima noastră se adâncește liniștea și dăm la o parte starea de stres.

De ce simțim nevoia să plecăm din aglomerațiile urbane, unde este multă gălăgie, și să ne retragem în locuri unde este mai puțină gălăgie și suntem mai mult în contact cu natura? Pentru că natura are simplitatea ei și aceasta ne dă foarte multă liniște.

Hristos ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm! Un om bogat, care anual face vizite la diferite case de modă, se va chinui dacă nu a găsit ceea ce și-a dorit, la fel ca și omul sărac care tânjește inutil după lucruri care poate nu îl ajută, dar pe care le dorește pentru a fi în rând cu lumea.

Să ne raportăm la lucrurile materiale ca la accesorii, ne ajută, dar să nu le acordăm mai multă atenție decât li se cuvine.

Părintele Episcop Ignatie a prezentat câteva îndemnuri  despre simplitate, ale lui Ernest Bernea, cuprinse în lucrarea „Îndemn la simplitate”:

În lumea aceasta, suntem acaparați de tot ceea ce complică enorm de mult viața, inclusiv din punct de vedere psihic – sunt multe lucruri care ne rostogolesc sinele nostru încât ne zdrobim și ne chinuim foarte mult.

Este foarte important să ne întoarcem la viața elementară, să ne bucurăm de esență, de ceea ce este strict necesar.

Un intelectual care a trăit în perioada interbelică, Ernest Bernea, un mare etnolog, (tatăl lui Horia Bernea, cel care a condus multă vreme Muzeul Țăranului Român și ne-a lăsat o capodoperă de muzeu) are o carte intitulată sugestiv: „Îndemn la simplitate”:

„Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie și o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat și întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare.

Omul simplu trăiește viața din plin și firesc. O trăiește astfel pentru că este în ea – cu cât ne complicăm, cu atât evadăm din viață, nu-i mai simțim gustul, pentru că ne adăpostim în accesoriu, în inutilitate, în secundar, în precaritate.

Simplitatea dă o siguranță, o certitudine interioară adevărată, dă putere de depășire a contingențelor și a viciilor.

Pe calea simplității, omul se împlinește firesc, pentru că trăiește esențialul. Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine se deschid. Firescul și armonia ei o fac să rodească și pe altă dimensiune a vieții, aceea a orizontului deschis.

Sensul vieții este prins mai ușor de omul simplu, decât de cel complicat, pentru că omul simplu păstrează vie legătura cu viața, având simțul realității și al tainei.

A fi simplu înseamnă a fi în viață; a fi în viață înseamnă a-i trăi și cunoaște sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând pe un drum artificial. Omul simplu trăiește cu ochii ațintiți la distanțele mari ale lumii, descoperind întotdeauna sensul ei”.